Ingrediente care ne fac viața mai frumoasă – subiecte de dezbateri la dirigenție?

După ce am terminat lectura la cartea Food – Mood Connection a Dr. Uma Naidoo (din care vom publica curând și alte fragmente), ne-am apucat de citit și comentat între noi un alt volum din pachetul de cărți proaspăt achiziționate, care au ca subiect principal sănătatea și nutriția. De data asta este vorba de cartea ”Ingrediente care ne fac viața mai frumoasă”, scrisă de Dr. Mihaela Bilic.

O carte ușor și plăcut de citit care abordează pe un ton câteodată glumeț diferite teme serioase legate de nutriție, obezitate, somn, alegeri conștiente, dependențe, atitudini, tendințe sociale etc. Citind-o, eu m-am gândit că, dacă aș fi profesor aș folosi-o ca pretext pentru discuțiile cu adolescenții și tinerii la orele de dirigenție, pentru că poate fi și un îndrumar pentru educația pentru sănătate și viață conștientă.

Și, pentru că, oricum nu vreau să vă aglomerăm puținele ore disponibile cu prea multe ”teme grele, tehnice”, pentru astăzi ne-am propus să vă oferim un scurt fragment din această carte, un fragment legat de situațiile care apar câteodată în relațiile dintre copii sau chiar dintre profesori, dintre profesori și părinți, de alte situații din viață dar și de reacțiile câteodată neașteptat de vehemente la postările tale din media socială sau la articolele pe care noi vi le oferim prin intermediul acestui site, CREER.

Tuturor ni s-a întâmplat: claxonat nervos și injurii mitocănești în trafic..”

Sub masca violenței arogante și a frustrării este, de fapt, o suferință

Ați trăit situații în care reacția celorlalți să vi se pară exagerată în raport cu dimensiunea faptelor și amploarea problemei? Ați sărit vreodată ”ca arși” într-o conjunctură care nu justifica un astfel de răspuns disproporționat? Cu siguranță ați asistat la scene de acest gen, tuturor ni s-a întâmplat: claxonat nervos și injurii mitocănești în trafic, nervi și voce ridicată într-o discuție, expresie încruntată și atitudine violentă față de o persoană… Cea mai nouă și mai absurdă formă de agresivitate este în prezent hate-ul din mediul virtual – comentariile negative și acuzațiile răuvoitoare care, de multe ori, nici măcar nu au legătură cu textul sau cu persoana de la care s-a plecat.

De fapt, asta este cea mai bună dovadă, cel mai simplu exercițiu de a înțelege ce se ascunde în spatele măștii oamenilor agresivi și violenți care îi mușcă pe cei din jur ca niște câini turbați: este de fapt vorba despre ei, despre frustrarea și durerea din sufletul lor, despre suferința pe care nu știu să o recunoască și atunci o exteriorizează, o varsă asupra celorlalți ca să le fie lor un pic mai bine.

Dacă te trezești implicat într-o astfel de situație, nu trebuie să te lași provocat, nu trebuie să o iei la modul personal! Fă un pas înapoi și privește cu luciditate, ascultă/ citește cu atenție cuvintele pline de ură și violență pe care celălalt ți le aruncă în față cu atâta încrâncenare. Vei vedea că prezența/ existența ta e doar un pretext pentru ca el/ea să-și verse otrava, o supapă prin care să elimine presiunea care-i strivește sufletul.

A sări ca ars” e o expresie ce traduce foarte clar senzațiile pe care le trăiești: arsura e un amestec de durere cu usturime insuportabil, prin urmare, justifică un comportament pe măsură – țipi, urli, înjuri, te încrunți, dai cu pumnul, trântești, distrugi… fiecare cu reacția lui. Însă aceste manifestări nu sunt întâmplătoare, nici gratuite. Faci așa pentru că te doare, pentru că suferi. Și, pentru că nu mai poți să plângi ca un copil, atunci te trezești mușcând în stânga și-n dreapta ca un turbat.

Două adolescente în clasă, angajate într-un conflict.

Cum reacționez eu la comentariile și acuzațiile negative răuvoitoare din mediul virtual? Îmi dau seama să am atins puncte nevralgice și am activat suferințe poate necunoscute, în sufletul acelor oameni. Îmi vine să-i întreb ”ce te doare?”, ”de ce ți-e frică?”, ”cine te-a rănit?”, ”cine nu te-a iubit?” Îmi repet că nu este despre mine, de multe ori remarcile nici măcar nu au legătură cu spusele mele, cu persoana mea. ”Don”t kill the messenger” ar spune englezii. De cele mai multe ori îmi iese.

Însă ceea ce nu-mi iese, acolo unde mai am de lucrat este vehemența, modul pătimaș (ca să nu spun violent și disproporționat) cu care mă trezesc că răspund la nedreptate, nesimțire, prostie, minciună, indiferență, și tupeu. Dacă nervozitatea, frustrarea, nemulțumirea și comportamentul agresiv pot să le tolerez pe motiv de dezechilibru indus de suferință, nu găsesc nici un fel de înțelegere pentru indolența dată de nesimțire. Și da, recunosc că ”sar ca arsă” când văd nonșalanța cu care se parchează pe locurile de handicapați sau suprema indiferență a celor care nu-ți răspund la salut. Îmi este greu să mă abțin, să nu ripostez, să nu mă înfurii.

Nu tolerez nedreptatea, nesimțirea, prostia, minciuna, indiferența, și tupeul. Și nu găsesc nici un fel de înțelegere pentru indolența dată de nesimțire.

Dar știți ceva, acum realizez că, de fapt, nu vreau să mă schimb, nu vreau să fiu tolerantă și înțelegătoare, cu atât mai puțin indiferentă. Pentru că, ați ghicit, sufăr și mă doare! Așa că voi continua să mușc, la rândul meu, ori de câte ori sunt provocată. Prefer nemulțumiții decât nesimțiții!

Subscriu la asta.

Rodica Bărbuță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.