Profesorii abia mai rezistă. Iată de ce ar avea nevoie (2)

Iată și continuarea articolului scris de Jennifer Gonzales în Cult of Pedagogy

Partea a 5-a: Soluții

Iată câteva lucruri care vor face de fapt o diferență.

ÎNCREDERE

Ca oricare alt loc de muncă, majoritatea școlilor vor avea câțiva angajați care fac mai puțin decât ar trebui să facă, dar majoritatea profesorilor muncesc din greu și vor să facă treabă bună. Să-i tratezi pe toți ca și cum ar avea nevoie de supraveghere constantă le diminuează moralul până ce acesta devine inexistent. Iată câteva căi prin care îi poți face pe profesori să simtă că ai încredere în ei ca profesioniști:

  • Vorbește cu ei. Profesorii din școala ta știu exact ce este nevoie să fie schimbat și probabil că au câteva idei bune despre ce ar fi de făcut. Pune-le întrebări*, ascultă cu atenție răspunsurile lor și apoi gândește-te serios cum ai putea să implementezi unele din aceste idei.
  • * https://www.cultofpedagogy.com/faculty-staff-survey-form/Directorilor: Sunteți destul de curajoși pentru a cere feedback de la profesori?
Oprește micro-managementul!
  • Oprește micro-managementul. Dacă ceri profesorilor să prezinte planuri de lecție detaliate, oprește-te. Poate că ai în școală câțiva profesori care ar putea beneficia de structura și responsabilitatea de a prezenta astfel de planuri de lecție. Dar să faci pe toată lumea să facă asta este o pierdere de timp și pot să pariez pe bani adevărați că aceste planuri nu sunt niciodată citite. Acest articol** din revista Centrul Directorilor oferă o discuție serioasă despre obligativitatea prezentării planurilor de lecție și unele idei foarte bune despre ce să faci în loc să le ceri. Mergând în aceeași direcție, dacă tu ca director le ceri tot felul de alte documentații de dragul responsabilizării, oprește-te de asemenea din a face asta.
  • ** https://www.principalcenter.com/alternatives-to-collecting-lesson-plans-a-guide-for-school-administrators/Alternative la colectarea planurilor de lecție – Un ghid pentru directorii de școli
  • Oprește-te din a freca la cap tot personalul școlii. Am mai spus-o și înainte*** dar merită să o repet. Atunci când un anumit profesor face ceva greșit, discută direct cu acela în loc să cerți întreaga școală. Cei care-și fac treaba așa cum ar trebui să o facă vor fi nedumeriți de beșteleală și vor pierde timp și energie întrebându-se ce au făcut greșit.
  • *** https://www.cultofpedagogy.com/letter-to-administrators/O notă către directorii școlilor – Ce ar vrea profesorii ca tu să știi
  • Permite organizarea ședințelor sau a cursurilor profesionale în format online. Dacă profesorii cer permisiunea de a participa la ședințe sau la formările profesionale în varianta virtuală, atunci lasă-i. Asta le permite să-și scoată măștile, să se relaxeze un pic și să ia o gustare. Nu trebuie să fie neapărat cu toții în aceeași încăpere.
  • Caută și alte lucruri la care să renunți. E nevoie ca profesorii să vadă în fiecare an un video privind siguranța, sau altceva de acest gen? Este timpul să revizuiești cerințele și să ceri doar ceea ce este rezonabil. S-ar putea transforma astfel de cerințe într-un ”o dată la trei ani” în loc de anual?

Unele din aceste cerințe ar putea face parte din politica oficială a orașului sau statului. Dar asta nu înseamnă că acestea nu pot fi schimbate. Fiecare politică a fost creată de oameni și poate fi modificată de asemenea tot de oameni.

Nu pot să predau din mormânt!

SIGURANȚA

S-au spus deja atât de multe pe această temă în ultimul an și jumătate încât nu cred că pot adăuga nimic nou. Vă spun doar ca să știți că nici un job nu merită să-ți pierzi viața pentru el. Așa că, dacă acum sunteți în situația de a-i face pe profesori să aleagă între siguranța personală și securitatea muncii, sunteți pe cale să pierdeți. Profesorii vor renunța la job.

Partea a 6-a: Câte ceva de gândit despre gender

Vreau să scot în evidență ceva: În profesia de educatori, profesori sunt angajate încă în majoritate femei (#1), nu-i așa? Și ceea ce vorbim aici este despre un sistem în care o grămadă de oameni sunt exploatați pentru munca neplătită. Această exploatare pare să fie alimentată prin gaslighting (manipularea angajaților care creează dificultăți prin problemele pe care le expun), exemple pe care le puteți găsi aici (#2), aici (#3) și aici (#4), doar pentru început.

#1 https://nces.ed.gov/programs/coe/indicator/clrCaracteristicile profesorilor din școlile publice

#2 https://www.cultofpedagogy.com/school-norms/“Suntem o familie” și alte politici ale normelor școlii care pot duce la epuizare

#3 https://www.boredteachers.com/post/gaslighting-teachersManipularea profesorilor cu meme ”inspiraționale” trebuie să înceteze

#4 https://medium.com/indian-thoughts/stop-gaslighting-teachers-we-dont-want-to-be-heroes-3abf1c5b8482De ce trebuie să dispară imediat pozitivitatea toxică despre ”Eu predau pentru rezultat, nu pentru salariu”.

Dacă această profesie ar fi făcută în special de către bărbați, vă imaginați că aceste lucruri s-ar mai întâmpla? Da, avem destui bărbați care predau în clase – nu contează că majoritatea bărbaților alături de care am predat au refuzat să accepte toate acestea și nu s-au spetit atât cu munca. Și da, avem o mulțime de femei în poziția de lideri. Cu toate acestea cultura din mediul educației a fost construită pe baza unei tradiții de exploatare și, atâta timp cât toată lumea încă colaborează la menținerea ei, nici nu o să se schimbe.

E doar ceva la care să vă gândiți.

Dacă această profesie ar fi făcută în special de bărbați….

Partea a 7-a: O scuză

Acum câteva săptămâni am avut o conversație care mi-a deschis ochii, cu sora mea, care a fost profesoară de științe la liceu pentru mai bine de două decenii. Am să parafrazeze aici ce mi-a spus ea:

Ai spus lucruri cu adevărat bune în site-ul tău Jenn, adică ideile sunt grozave. Vreau cu adevărat să încerc lucrurile astea. Dar în majoritatea timpului mă gândesc, ”Lucrurile astea nu o să se întâmple niciodată”. Deoarece nu avem timp. Așa că sfârșesc prin a mă simți ca un profesor de doi bani deoarece aici este un ideal la care eu nu o să ajung și știu că nu voi ajunge niciodată acolo. Tu nici nu înțelegi cum vine asta.

În ultimii opt ani am publicat conținut pe platforma mea (Cult of Pedagogy) pentru a-i ajuta pe profesori să-și facă treaba mai bine. Și eu sper cu adevărat că aceste lucruri au fost de ajutor, că ați fost capabili să le utilizați și să vă îmbunătățiți munca. Dar îmi pare teribil de rău dacă asta a implicat vreodată că a le aplica e un lucru foarte ușor, că ar trebui să ignorați fericiți toate așteptările nebune care fac aproape imposibil să-ți faci munca bine, sau că asta înseamnă că, pentru a fi un bun profesor înseamnă să te distrugi pe tine de dragul copiilor.


Nici un profesor nu a spus vreodată – Hai să mai dăm încă un test standardizat!

Partea a 8-a: O chemare la inacțiune

În majoritatea acestui articol m-am adresat oamenilor de la nivelul de lideri, dar acum vreau să le vorbesc direct profesorilor: În situația în care administratorii de la toate nivelurile nu fac ceea ce trebuie făcut pentru ca lucrurile să meargă mai bine, vreau să vă sugerez că renunțarea la profesie, oricât ar fi de atractivă și eliberatoare pe cât ar părea, nu este singura opțiune.

Alternativa este să spuneți pur și simplu NU. Este subversiune. Obiecție conștientă. Rezistență pasivă. Asta privește mormanul uriaș de hârtii consumatoare de timp, micro-managementul, prostiile fără cap și coadă care vi se spun că ar trebui să le faceți – și pur și simplu să nu le faceți. Nici măcar nu trebuie să spuneți nu. Pur și simplu nu le faceți. Oricum dacă ați ajuns să vă gândiți să renunțați sunteți la ”capătul funiei”.

Da, ați putea să vă pierdeți job-ul. Este cu adevărat un risc. Dar nu v-ați gândit deja să plecați oricum? Și, dacă zece din cei mai buni profesori din școala ta se decid pur și simplu să refuze unele din sarcinile absurde care le sunt cerute, oare te gândești că vor fi concediați cu toții?

Poate că tu vei fi. S-ar putea întâmpla. Și da, o mulțime de copii vor rămâne fără profesor. Ca părinte eu nici nu suport să mă gândesc la această idee. Dar nici nu vreau ca profesorii copiilor mei să-și urască munca. În acest moment, dacă oamenii care sunt însărcinați cu bunul mers al educației refuză să facă schimbările necesare, ar putea fi timpul ca întregul sistem să intre în colaps.

Ar putea fi de fapt ”înălțimea aceea pentru care să merite să mori”.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/barely-hanging-on/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.