Profesorii abia mai rezistă. Iată de ce ar avea nevoie.

Lăsând la o parte această vacanță fortuită și nefericită comandată de politicienii de la noi, care nu mai știu unde le e capul și ar cam trebui să plece să și-l caute atât de departe încât să nu mai auzim niciodată de ei, multe din lucrurile pe care le spune Jennifer Gonzales în articolul de mai jos despre profesorii din SUA sunt adevărate și în cazul profesorilor de la noi.

P.S. Datorită lungimii, am împărțit articolul în două fragmente.

Profesoară la sfârșitul orelor

Anul școlar 2021-2022 a început și este în derulare, iar ceea ce am auzit de la profesori din toate colțurile țării, din nou și din nou, este că acesta este cel mai prost an școlar din toate câte au trăit vreodată. Cu mult mai prost decât anul 2020, care a deținut cu ușurință și pentru foarte multă vreme acest record.

Dar acest an se dovedește a fi mai prost pentru atât de mulți profesori și acest lucru mă calcă pe nervi, pentru că nu ar trebui să fie așa. Zilnic văd o nouă postare în social media, din partea unui alt educator care strigă din fundul plămânilor ceva despre această temă, încât voi puteți spune că asta nu e nimic nou dar eu sper că dacă îmi adaug vocea la corul lor poate va ajunge la urechile celor care trebuie să audă.

Gândurile mele nu sunt bine organizate acum, dar tot vreau să le dau glas, așa că am să le împart în opt părți oarecum legate una de cealaltă.

Partea 1: O confesiune

Eu nu mai sunt acum profesoară, deoarece nu aș mai fi putut fi nici dacă aș fi încercat. Cândva, am reușit să fiu. Oarecum. Când am fost mult mai tânără, neavând nici un copil propriu, am reușit să predau destul de bine arta limbajului la clasele de gimnaziu. Desigur, aduceam acasă în fiecare după-amiază-seară lucruri de făcut pentru cel puțin două ore, după care aveam cam cinci ore pe noapte de somn – și eram acuzată că sunt workoholică (obsedată de muncă), dar o scoteam la capăt.

În momentul în care am avut și copii, asta s-a schimbat. Au dispărut acele ore de muncă de după școală în care stăteam să planific lecțiile și să corectez lucrări. A dispărut și capacitatea de a tolera o întâlnire de lucru care dura mai mult cu 15 minute. A dispărut capacitatea de a merge sâmbăta în clasa mea pentru a recupera cu elevii ce nu izbutisem să termin de lucrat. După ce, având un nou-născut și o mulțime de ajutor acasă, am încercat să continui să predau timp de un semestru, am decis să plec de la clasă pentru câțiva ani, știind că nu aș putea să fiu în același timp un profesor grozav și o mamă foarte bună.

Asta a fost în 2005, înainte ca tot acest nonsens să se petreacă. Ideea aceea cu No Child Left Behind (nici un copil lăsat la urmă) încă nu începuse să se infiltreze în școli, dar pe atunci încă nu știam cât de rele vor deveni lucrurile. Am mai născut câțiva copii, dar întotdeauna plănuiam să mă întorc la catedră. Urma să stau acasă până când toți vor intra la școală și atunci aveam să mă întorc și eu în clasă. Până la urmă s-au ivit singure alte oportunități, apoi mi-am lansat site-ul (Cult of Pedagogy), așa că niciodată nu am sfârșit prin a-mi urmări planul inițial.

Cu toate acestea mi se pune deseori această întrebare, din partea vreunui prieten curios sau a unuia din cei care îmi oferă un job în educație sau de către unul din cititorii căruia nu i-a plăcut ceva din ce am scris sugerând că ceva din ce am scris sau sugerat nu are nici un merit, deoarece eu nu mai lucrez în clasă.

Cel mai convingător argument al meu de a nu-mi lua un post de profesor cu normă întreagă este că asta m-ar împiedica să fac ceea ce fac acum, să cercetez și să împărtășesc strategii de predare bune prin intermediul articolelor și interviurilor pe care le postez pe site. Pur să simplu nu mi-ar rămâne suficient timp pentru această activitate. Dar este la fel de important faptul că nu vreau să invit înapoi în viața mea și a familiei mele tot acel stres și dezechilibru oribil care vine la pachet cu munca de predare. Asta mă stresa în 2005 și nici nu pot să-mi închipui cât m-ar afecta situația din 2021. Și e cu adevărat păcat, deoarece știu că acum aș fi un profesor incredibil. Nu eram un profesor prea rău nici pe atunci, dar știind tot ce știu acum? Nu numai incredibil, ci un profesor strălucit. Și totuși nu aș face asta, știind cât de multă muncă care nu este legată de predare le este cerută profesorilor acum, cât de multe prostii care nu sunt necesare și de neimaginat se pun acum în cârca profesorilor, iar eu sunt 100% sigură că nu aș face față acestor lucruri.

Așa că, dacă încă rezistați ca profesori dar vă aflați la capătul puterilor vă spun asta: Problema nu ești tu.

Nu ești tu.

Cantitatea de muncă birocratică a profesorilor este mult prea mare

Partea a 2-a: Problema, pe scurt

Deci, despre ce este vorba? De ce acesta este cel mai prost an școlar din toate? Am pus această întrebare pe Twitter și am primit sute de răspunsuri*. Rădăcina tuturor problemelor cu care se confruntă profesorii în acest an poate fi încadrată într-una din următoarele trei categorii: timp, încredere și siguranță.

* https://twitter.com/cultofpedagogy/status/1446100083662073856

TIMP

Dacă ne uităm în urmă, profesorii nu au avut niciodată suficient timp pentru a putea să-și facă treaba bine. Asta e o problemă care există de generații, dar situația s-a înrăutățit recent de când testele standardizate au devenit unicul mod de măsurare a succesului, devenind acel ”de unde începe și unde sfârșește totul”. Înainte de COVID deja nu mai exista nici un loc pentru vreo eroare, nici un pic de spațiu suplimentar pentru ca majoritatea profesorilor să poate planifica ceva cu atenție, pentru colaborare și pentru a evalua altfel munca elevilor.

O să spun asta din nou. Înainte de COVID, profesorii deja nu aveau timp suficient pentru a-și face munca cu adevărat bine.

Acum, când școlile trec de la predarea la distanță la orele ținute în clase, problema timpului de care dispun profesorii a atins proporții epice.

Iar asta s-a întâmplat în ciuda tuturor lecțiilor pe care le-am învățat din această perioadă de pandemie. Încetarea generală a activității a îndemnat o mulțime de oameni să reflecteze despre cât de ocupată le era viața. Asta i-a determinat pe mulți dintre profesori să nu se mai întoarcă niciodată la acel ritm frenetic atunci când școlile se vor deschide din nou.

Din nefericire, se pare că nu toată lumea a simțit la fel. În special aceia care conduc școlile și sistemul de educație.

În loc să încerce să abordeze lucrurile diferit, mulți lideri de școli au pornit cu toată viteza înainte, concentrându-se la redeschiderea școlilor pe recuperarea cât mai mult posibil a ”pierderilor de învățare”, ca și când toată lumea ar putea preda și învăța mai repede și să ajungem să recuperăm la dublu de viteză. Asta se întâmplă în mult prea multe districte școlare în forma unei concentrări reînnoite pe testare, date, cu evaluări și proiectări mai frecvente, mai multă documentație și mai multă analiză de date. Mesajul este că am rămas în urmă și acum trebuie să muncim mai mult ca să îndreptăm lucrurile.

Pe deasupra, ei adaugă noi chestii: noi tehnologii, un nou curriculum, noi programe. Aceste lucruri ar putea fi bune, ar putea fi extraordinare, dar sunt totuși lucruri noi care vin cu propria curbă de învățare, care înseamnă mai mult timp. Între timp, s-a adăugat și o muncă suplimentară cerută de conformarea la cerințele legate de COVID, să-i ajuți pe elevi să recupereze materia pierdută datorită carantinei și să acoperi și orele care nu au un adult responsabil care să le țină, datorită lipsei de profesori sau suplinitori.

Toate acestea combinate au creat un dezastru absolut de suferință mentală pentru profesori. Faptul că suntem întotdeauna în pană de timp ne pune, ca ființe umane, într-o stare teribilă. Cel puțin eu, când sunt în întârziere, când sunt prinsă într-un ambuteiaj sau sunt blocată de un șofer pe șosea sunt atât de departe de a fi în cea mai bună stare încât devine jenant: îmi crește pulsul, țip când orice lucru nu merge bine, urăsc pe toată lumea care este pe șosea iar înjurăturile se țin lanț. Pur și simplu orice lucru din ce poate merge prost mă transformă într-o nebună de legat. La un moment dat, dacă traficul nu se eliberează și devine clar că nu voi ajunge la timp la destinație, intru până la urmă într-o stare catatonică în care am acceptat situația și devin insensibilă. Este un mod groaznic de a te simți. Și este un lucru la care lucrez, credeți-mă. Dar cel puțin este temporar.

Aceasta este starea mentală pe care profesorii o încearcă în fiecare zi. S-a redus la o vibrație ceva mai joasă – poate că nu aleargă pe coridoare înjurându-i pe toți cei care le stau în cale – dar lipsa cronică de timp din viețile lor înseamnă că nu există nici un spațiu de eroare. Nu dispun de luxul de a se gândi mai profund la practicile lor din clasă sau să studieze munca elevilor pentru a-și ajusta instruirea. Oamenii al căror nivel de cortizon este mereu ridicat nu au capacitatea mentală de a avea conversații bine gândite, sensibile despre etichete și prejudecăți sau să primească un feedback constructiv despre practicile lor în ce privește disciplina clasei. Ceasul ticăie iar ei au o listă lungă de kilometri cu lucruri de făcut, așa că toate lucrurile bune trebuie să aștepte.

Iar aceștia sunt oameni inteligenți, cei care gândesc. Aceștia sunt oameni cărora le pasă de elevii lor, care sunt pasionați de materia pe care o predau și care au o pregătire formală în pedagogie și o experiență practică pe teren despre ce funcționează bine pentru copii. Dar atunci când sunt puși într- stare constantă de stres și anxietate, tot ce a mai bun din cunoașterea, experiența și intuiția lor sunt pierdute.

Profesoară epuizată la sfârșitul săptămânii

ÎNCREDERE

Deși cursa imposibilă de a face față este cel mai mare vinovat, o altă problemă face lucrurile și mai rele: O lipsă de încredere. Profesorilor li se cere să predea planuri de lecție detaliate, să documenteze zilnic intervențiile și să-și completeze toată pregătire profesională în locuri în care participarea lor să poată fi observată, controlată.

Mesajul este: Noi nu credem că-ți vei face treaba dacă noi nu te controlăm constant.

Fără nici o îndoială toate aceste sarcini suplimentare intră la categoria problemei de timp, dar ele primesc un asterisc suplimentar deoarece sunt de asemenea demoralizante. Pentru majoritatea profesorilor, acest nivel de micro-management este complet ne-necesar pentru că, fie dacă munca lor este documentată sau nu, ei tot fac o treabă bună.

În mod ironic, datorită timpului pe care trebuie să-l aloce pentru a-și documenta munca, în loc să le-o îmbunătățească îi scade calitatea. Timpul pierdut cu scrierea completă a unui plan formal de lecție este un timp care ar putea fi utilizat mai bine pentru a discuta cu un elev, pentru a vedea un video despre o tehnică inovativă sau pentru a restructura o activitate care nu merge chiar foarte bine.

În fiecare școală, probabil că există câțiva profesori care, pentru un motiv sau altul au nevoie de mai mult control. Dar să aplici acest lucru tuturor profesorilor, indiferent de performanța lor, într-un mediu în care lipsa de timp creează deja atât de mult stres, adaugă pur și simplu o insultă la rană.

SIGURANȚĂ

Atunci când un profesor nu se simte în siguranță din punct de vedere fizic, el este incapabil să se concentreze la orice lucru care i-ar îmbunătăți predarea. Chiar și înainte de 2020 profesorii aveau destule lucruri care să-i îngrijoreze în ceea ce privește siguranța lor. De exemplu în SUA, violența atacurilor armate în școli era o preocupare reală și asta de mai mult timp.

Acum trebuie să înfruntăm un virus mortal și încă nu am terminat cu asta. Așa că școlile care funcționează contra recomandărilor CDC – sau nu le aplică cu adevărat – îi pun pe profesori în situații de risc. Putem să tot discutăm dacă nivelurile de protecție pe care le oferă vaccinarea sunt suficiente; rămâne faptul că ne aflăm încă în situația în care mai avem lucruri de învățat despre aceste virus, situația fiecăruia este diferită și, dacă un profesor simte că viața lui este în pericol deoarece trebuie să meargă la muncă în fiecare zi în aceste condiții, asta va duce până la urmă la situația în care își va căuta un job mai sigur.

Ședințele cu profesorii trebuie să fie mai scurte, eficiente.
Iar directorii trebuie să-i întrebe pe profesori ce lucruri se pot îmbunătăți în școala lor.

Partea a 3-a: Nu toți liderii de școli

Vreau să fac o scurtă pauză ca să adaug un disclaimer: Nu vorbesc despre toți directorii de școli. Unii profesori mi-au povestit că directorii lor de școli fac o treabă incredibilă și au așteptări rezonabile. ȘI eu am întâlnit mulți administratori care știu că gestionarea acestui an școlar este la limita dificultății la care pot face față.

Așa că, dacă auziți toate aceste lucruri și vă gândiți, Hei, eu fac acest lucru, atunci să știi că nu vorbesc despre tine.

Cu acest lucru în minte, totuși…

Liderii de școli cu adevărat extraordinari pe care îi cunosc sunt extraordinari pentru că sunt oameni care reflectează. Deoarece ei se gândesc că întotdeauna este loc pentru mai bine. Deoarece ei caută un feedback onest și autentic și obișnuiesc să îmbunătățească lucrurile.

Dacă asta sună ca și cum aș vorbi despre tine, atunci ceea ce ai putea face este să găsești unul sau două lucruri care ar putea face lucrurile mai sustenabile pentru profesorii din școala ta, să le aplici și să sfârșești prin a avea un corp profesoral care este și mai recunoscător că lucrează pentru școala pe care o conduci.

Partea a 4-a: Lucruri care nu sunt soluția

Înainte de a vorbi despre lucrurile care ar crea niște condiții mai bune pentru profesori, iată o listă cu lucrurile care nu o fac:

  • Ziua în care poți să porți blugi sau alte ”recompense” legate de ținută. Pentru numele lui Petru, încercăm să ieșim dintr-o pandemie globală. Pur și simplu lăsați profesorii să se îmbrace în blugi** ori de câte ori vor.

** https://www.weareteachers.com/jeans-teacher-dress-code/ – Serios acum, profesorilor ar trebui să li se permită să poarte blugi.

  • Gogoși, covrigi, pizza etc. Mâncarea este întotdeauna apreciată și ne place, așa că nu este nevoie să te oprești din a o oferi; doar trebuie să știi că nu are nimic de a face cu rezolvarea problemelor mai mari.
  • Discuții superficiale despre grija de sine, fără să existe schimbări structurale. Încurajarea profesorilor să facă meditație, yoga, să practice mindfulness, să facă băi cu spumă sau să se ducă la pedichiură – nici una din acestea nu rezolvă problema reală. De fapt, mai mulți profesori au subliniat cât este de insultător faptul de a avea un director care spune vorbe goale despre auto-îngrijire în timp ce menține condiții care le afectează sănătatea mentală.
  • Invitații superficiale pentru ca profesorii să-și spună părerea. Dacă un profesor este invitat să participe la un focus-grup, să completeze un chestionar sau să-și dea părerea într-un al mod în ce privește deciziile școlii, părerea lor ar trebui să conteze. Dacă s-a luat deja o decizie, făcută în numele tuturor punctelor de vedere sau dacă părerile profesorilor nu au nici un fel de impact și rezultat, atunci timpul profesorilor a fost irosit.
  • Scurte și neprevăzute pauze/ perioade de timp liber. Atunci când vine vorba să faci o muncă cognitivă provocatoare, ”Timpul liber” nu este constituit din suma părților sale. Cinci minute aici, alte șapte minute dincolo și alte douăzeci în altă parte nu sunt totuna cu a avea o oră întreagă asigurată de timp neîntrerupt. Deși e plăcut ca o ședință să se termine din când în când mai devreme cu 10 minute sau ca directorul să intre prin surpriză în clasa unui profesor înlocuindu-l pentru ca el să aibă timpul să meargă la baie, profesorii nu beneficiază cu adevărat de acest gen de timp lilber. Ceea ce au ei nevoie sunt perioade mai lungi de timp, de care știu dinainte, în așa fel încât să poată să-și planifice acest timp și să-l folosească eficient.
  • Discuții de încurajare. Să spui în fața unei încăperi pline de profesori că ei fac o treabă grozavă, probabil că acelora care sunt deja epuizați și demoralizați.le va intra pe o ureche și le va ieși pe cealaltă.
Mai multe ore de pregătire profesională incluse în orarul săptămânal, nu suplimentare.

Part 5: Soluții

Iată câteva lucruri care vor face de fapt o diferență. Din nou, le voi împărți în categoriile de timp, încredere și siguranță.

TIMP

Majoritatea acestor idei vin de la o replică pe Twitter atunci când i-am întrebat pe profesori ce ar putea să dispară din sarcinile pe care le primesc. Schimbările specifice care pot fi făcute în școala ta pentru a da profesorilor mai mult timp vor fi probabil adaptate într-un mod unic, așa că cea mai bună abordare pentru un director va fi să vorbească direct cu profesorii din școala lui, dar este destul de probabil ca ceva din această listă să fie alegerea lor.

  • Taie cât mai mult din teste și analiza de date. Poate că nu vei avea autoritatea de a scăpa de toate, dar poți face două lucruri: a) redu sau elimină toate testele și analizele cerute la nivelul școlii (nu cele cerute de la nivel central) și b) protestează mai mult în legătură cu cele cerute de ”mai sus”. Nu au făcut nici un bine nici înainte de COVID și cu siguranță nu o să ajute cu nimic acum.
  • Ședințe mai puține și mai scurte. Există atâtea modalități prin care să reduci timpul ședințelor. Doar câteva pe care ți le sugerez: Redu numărul ședințelor, fă-le mai scurte, găsește alte căi de a furniza informația către profesori (ex. ”Asta merge trimisă pe mail”), cere să fie prezenți la anumite ședințe cei care au nevoie să audă informația prezentată acolo și, în timpul întâlnirilor, apără profesorii cu curaj împotriva conversațiilor care se abat de la agendă (dacă nu este vorba de ceva cu adevărat important pentru toată lumea prezentă). Fraza, ”Hai să vorbim despre asta după ședință” trebuie utilizată frecvent.
  • Fără noi inițiative. Acesta nu este un an pentru un nou curriculum, pentru schimbări de clase sau noi programe. Obiectivul pe care ar trebui să te concentrezi ar trebui să fie stabilitatea, calitatea înaintea cantității, construirea relațiilor și ca toată lumea să fie sănătoasă și în siguranță. Acceptă că, pentru moment va trebui să renunți la câteva idei bune. Dacă schimbarea este deja în curs și vei pierde timp întorcându-te înapoi la modul vechi, găsește o cale pentru a reduce din efortul cerut profesorilor pentru a implementa acea schimbare. Sfătuiește-te cu profesorii dacă puteți face acum o pauză în proces. Dacă se poate, schimbarea integrală poate fi făcută peste un an sau doi. Nu e nici o grabă.
Angajați part-time care să se ocupe de cerințele legate de COVID și de sarcini administrative și birocratice,
în locul profesorilor
  • Angajează ajutoare pentru munca administrativă, birocratică și de supervizare. Nu există nici un motiv pentru ca profesorii să facă introduceri de date, să organizeze campanii de strângere de fonduri sau să administreze formalități de orice fel. Supervizarea respectării normelor sanitare, a pauzelor, a împărțirii mâncării, comisioane etc. pot fi făcute de personal angajat cu jumătate de normă special pentru aceste lucruri. Profesori sunt profesioniști pregătiți pentru a preda și sunt plătiți pentru expertiza lor în instruire. Secându-i de energie și de timp cu sarcini pe care le poate face orice absolvent de liceu este un management de resurse îngrozitor de prost.
  • Compensații pentru munca suplimentară. Dacă trebuie neapărat să atribui profesorilor sarcini suplimentare, compensează-i pentru asta. Dacă nu poți găsi un suplinitor și un profesor trebuie să acopere ore la clasa unui alt profesor, ai banii pentru acel timp. Plătește-i!
  • Tratează timpul orei ca fiind prețios. Caută modalități să limitezi numărul de dăți în care un profesor este întrerupt din oră. Respectă și protejează acel timp. Întreabă profesorii dacă este o problemă curentă și, dacă da, întreabă-i ce sugerează că ar trebui făcut pentru a reduce întreruperile.
  • Redu numărul orelor de predare. Poate că acest lucru nu va putea fi implementat imediat, dar un număr de profesori au subliniat că în anul trecut școala lor a funcționat bine cu un orar de patru zile (a cincea fiind folosită pentru orele de pregătire profesională, în special pentru partea de digitalizare, n.n.). S-ar putea continua acest lucru și în acest an? Dacă nu, ai putea să adaugi la orarul actual mai multe zile de pregătire profesională?
  • Preia una din clase. Dacă fiecare director preia predarea la una din clase pentru o lună, sau chiar și mai bine, pentru un semestru, lucrurile se pot schimba cu siguranță. Dacă este imposibil, atunci fă următorul cel mai bun lucru, fii umbra unui profesor pentru o zi întreagă, apoi repetă cu un alt profesor, în altă zi. Ca și cu nașterea copiilor și parentingul, amintirile noastre tind să ne păcălească gândirea, făcându-ne să credem că e mai ușor decât este în realitate, deoarece am uitat cât de greu poate fi. Până ce directorii nu vor ”merge în pantofii profesorilor”, ei vor continua să le pună prea multe sarcini pe umeri.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/barely-hanging-on/

Va urma

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.