Îmi aduc aminte cu o strângere de inimă de orele de limba română din ultimii doi ani de liceu (am învățat la Liceul de muzică George Enescu) și de strădaniile bietului nostru profesor de limba română (și director adjunct) de a ne face să vorbim ”din capul nostru” despre cărțile din programă. După ce ani de zile învățasem ”lecția clasică”, aceea de a reproduce corect informațiile predate la orice materie, inclusiv româna, în ultimii doi ani de liceu a venit acest profesor pasionat de materia lui, care încerca să ne dea nouă o voce proprie atunci când vorbeam despre ce citisem. Doar că eu și majoritatea colegilor mei nu prea știam ce vrea de la noi și nu aveam curajul de a ieși din tipare. Personal, citeam și citisem foarte mult și aveam și exercițiul discuțiilor libere, argumentative pe variate teme, datorită discuțiilor câteodată aprinse care se derulau la noi acasă, în special la masa de seară, dar și la întâlnirile cu familia lărgită, unde copiii mai mari aveau și ei dreptul la o opinie. Dar cu acest profesor îmi venea foarte greu să-mi exprim gândurile și opiniile, poate și datorită faptului că era atât de pasionat de marii critici literari pe care ni-i tot dădea exemplu. Și, cum să te măsori în exprimare tu, un biet elev ”manierat” de 10 ani de școală clasică, atunci când trebuie să vorbești despre o carte și totodată să te compari cu stilul unui Maiorescu, Lovinescu, Călinescu, Vianu șamd.? Mie mi-a fost imposibil să mă exprim liber la orele lui și asta mi-a adus note mai mici decât la alte materii. Dar nu asta m-a durut ci faptul că nu puteam demonstra în fața lui că am o gândire liberă și opinii clare despre fiecare carte sau personajele cărților. Și întotdeauna m-am întrebat ce mă oprea s-o fac. Abia acum, citind articolul de mai jos am înțeles că era vorba despre efectul bumerang – faptul că, după ce tu elev abia apucai să spui câteva cuvinte și, în prima pauză pe care o făceai ca să cauți o exprimare mai plastică a unor situații sau concepte complexe din mintea ta, profesorul intervenea imediat făcând referire la opiniile unui mare critic literar. Și, firesc, mă/ ne blocam.

Dar, să o las pe profesoara Stephanie Toro să vă spună mai multe despre cum să nu faceți greșeala pe care o făcea el.

Stephanie a predat peste 18 ani ca profesoară de științe la gimnaziu și liceu. Apoi a devenit profesor-asistent și cercetător la Școala de Științe a Universității Los Andes din Bogotá, Colombia, unde a lucrat și cu profesorii de la școlile și liceele locale pentru a-i ajuta să-și îmbunătățească predarea și învățarea științelor. Lucrează de asemenea la Academic Independence Coaching, LLC,unde este coach și consultant pentru profesori și școli (https://www.academicindependencecoaching.com/). Abordarea ei este o combinație între teorie și practică prin care-i angajează pe profesori într-o dezvoltare profesională foarte personalizată, utilizând strategii de învățare auto-reglate specifice adulților.

Stephanie Toro este și autoare a unui curriculum STEM inovativ pentru organizația Reimagined Classroom (https://www.reimaginedclassroom.com/).

Atunci când profesorii acționează ca facilitatori ai discuțiilor din clasă și nu ca lideri, elevii ajung să se vadă pe ei înșiși ca niște valoroși contribuitori la propria învățare.

Putem să fim cu toții de acord că una din experiențele de predare care aduce o răsplată mai mare este aceea de a-i ajuta pe elevi să aibă propria voce și să-și asume un rol de comandă pentru a contribui la experiența de învățare din clasă. Acordând elevilor oportunitatea de a se angaja în discursul care implică externalizarea, elaborarea propriei gândiri și primirea de feedback va conduce la construirea cunoașterii lor și la înțelegerea temei. Cu toate acestea, aceste discuții cer ca elevii să aibă autoritatea și comanda asupra propriei gândiri pentru a reconstrui idei și concepte pe baza cunoașterii lor anterioare și a schemelor existente.

Cu dinamica de putere tradițională din clase, profesorul este cel care are autoritatea. Pentru a-i angaja pe elevi în discuții semnificative, trebuie să spargem această ierarhie. Altfel, elevii probabil că doar vor regurgita ideile și vor exprima conceptele pe care ei le percep ca fiind favorabile sau corecte din perspectiva profesorului. Asimilarea noilor cunoștințe cu experiențele și cunoștințele lor anterioare le permite elevilor să reconstruiască noi rețele neuronale care conduc la înțelegerea pe termen lung și învățare sustenabilă. Cu alte cuvinte, noua cunoaștere devine personală și relevantă.

Cum să eviți efectul de bumerang

Profesorul joacă un puternic rol în schimbarea acestei dinamici de autoritate din clase. Asta cere ca profesorul să ignore comportamentele unui bun interlocutor în situațiile zilnice. O discuție în clasă tipică poate avea următorul model:

Profesorul vorbește – elevul 1 vorbește – profesorul vorbește – elevul 2 vorbește – profesorul vorbește – elevul 3 vorbește. Asta poate continua cu și mai mulți elevi dar întotdeauna discuția alternează între un elev și profesor.

În modelul de mai sus, poate că elevul vorbește într-un anumit moment al discuției, dar profesorul este întotdeauna personajul central, principal. Un efect de bumerang aruncă conversația înapoi spre profesor după ce vorbește elevul. Pentru a clarifica, noi descriem ”vorbirea” ca pe orice contribuție semnificativă la gânduri, idei și concepte.

Poate că la o discuție în clasă participă mulți elevi diferiți. Cu toate acestea este tot o conversație centrată pe profesor. Poate că profesorul nu face decât să răspundă la întrebări sau este evident că elevii nu se ascultă unii pe alți și el repetă răspunsurile. În acest model profesorul este autoritatea conversației și socializarea învățării nu este încă la nivelul comunității de elevi.

Pentru a le crește autoritatea și a mări construcția de către elevi a cunoașterii, rolul primordial al profesorului este să faciliteze și să ghideze, orienteze discuția, alegând să contribuie doar atunci când este absolut necesar. Obiectivul este să evite efectul de bumerang. Pentru a-i determina pe elevi să-și răspundă unii altora nu este suficient ca elevii să se simtă împuterniciți să aibă propria voce la nivel individual; ei trebuie să-i vadă și pe ceilalți elevi ca fiind contributori valoroși și să le asculte vocile la fel de bine pe cât ar asculta vocea profesorului.

3 Strategii prin care să creșteți autoritatea elevilor în discuțiile din clase

1. Cartografiază, trasează planul discuției. Înainte de a lansa discuția gândește-te meticulos la felul în care ai vrea să curgă ea pentru dezvoltarea ideilor. Începe cu întrebări deschise care să permită includerea tuturor ideilor și apoi pregătește întrebări și îndemnuri de continuare care să orienteze discuția în direcția necesară. Acestea ar trebui să rezolve și problema ideilor incorecte sau a omisiunii de informație. De asemenea, planifică o strategie de ieșire sau modul în care se va încheia discuția cu un rezumat clar și concis al conceptelor.

2. Permite existența unui timp de așteptare. Timpul de așteptare este de asemenea o unealtă grozavă pentru creșterea autorității elevilor, nu doar să le permiți un spațiu de gândire. Atunci când un elev adresează o întrebare profesorului, profesorul face un pas înapoi și așteaptă, demonstrând un proces de gândire a întrebării, făcând să fie clar că este sigur că oricine altcineva poate să răspundă. Acest moment de liniște dă elevilor spațiul și timpul pentru a procesa întrebarea și pentru a oferi un răspuns.

Elevii cunosc regulile conversației, la fel ca și noi – o persoană vorbește și alta răspunde. Timpul de așteptare permite unui elev să aibă oportunitatea de a beneficia de avantajul acestei reguli înnăscute a conversației. Întărește ideea că profesorul nu este autoritatea comunității de experiențe de învățare a clasei. De asemenea previne situația în care elevii devin neatenți atunci când vorbește un alt elev, deoarece așteptarea este ca toată lumea să se gândească și să proceseze.

3. Utilizează în mod strategic îndemnurile/ solicitările. Profesorii pot evita efectul de bumerang prin utilizarea unor îndemnuri care nu adaugă o valoare semnificativă contribuind la un răspuns autoritar, ci redirecționează și facilitează un elev pentru ca acesta să răspundă într-o manieră de autoritate. Această abordare întărește ideea că elevii au autoritate și colegii trebuie să se asculte unul pe celălalt. De asemenea întărește experiența de învățare a comunității care-l vede pe profesor ca pe un ghid-stând la o parte și demonstrând abilități de conversație pe care elevii le pot folosi și în afara clasei.

Poate vei dori să încerci diferite tipuri de îndemnuri. Iată mai jos îndemnuri simple pentru a-i angaja pe elevi în discuție:

• Ce gândesc ceilalți despre această idee?
• Haideți să auzim pe altcineva care să ne aducă dovezi suplimentare.
• Care sunt cele câteva moduri alternative în care ne putem gândi la asta?
• Haideți să avem pe cineva care să reformuleze întrebarea/ ideea cu alte cuvinte.
• Cum putem adăuga, revizui, reformula, construi pe această idee?

Următoarele sunt îndemnuri de structurare care pot fi utilizate pentru a rezolva situațiile când există informații incorecte sau lipsă de informație:

• Ce trebuie să revedem pentru a îmbunătăți acuratețea acestei idei?
• Ce știm noi, acel ceva care să ne ajute să rezolvăm această problemă?
• Unde am putea găsi mai multe informații?
• Cum putem răspunde la această întrebare?
• Haideți să luăm în considerare [acest concept….]. Cum îți afectează asta gândirea?

Cu toate aceste îndemnuri de mai sus, profesorul răspunde doar de tranziția discuției către alt elev. Este important să luați notă că profesorul nu oferă în mod direct laude sau critici. Deseori elevii caută aprobarea profesorului. Aceste solicitări nu întăresc căutarea aprobării din partea elevilor; ele întăresc socializarea învățării în comunitatea clasei.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/giving-students-more-authority-classroom-discussions