Iată un eveniment de recunoaștere la nivel național care nu ar trebui să lipsească la noi în țară (în plus față de Ziua Internațională a Educației, stabilită de UNESCO pe 5 Octombrie) – și credem că e un lucru pentru care ar trebui să se bată toate sindicatele profesorilor. Cu o campanie de lobby bine condusă la nivelul Parlamentului și Guvernului, se poate să avem și noi o sărbătoare națională dedicată profesorilor.
Oricum, în SUA este o sărbătoare națională care se desfășoară în prima săptămână din luna Mai. Iar Cassi Noak de la Minds în Bloom vă oferă materiale gratuite, reduceri de prețuri din magazinul Teachers pay Teachers (un site de resurse create de profesori pentru profesori) precum și povești despre aprecierile primite de profesori, cum este cea de mai jos. Enjoy! 🙂
Această poveste a început extraordinar! Era în primul an în care m-am mutat la o școală publică. Era o școală cu mulți elevi din mediul înstărit și am avut cea mai uimitoare președintă a grupului de părinți. Ea a plănuit să mă răsfețe în fiecare zi a acestei săptămâni. Luni, toți elevii mi-au adus flori. Marți, toată lumea mi-a adus gustările favorite.. și săptămâna a continuat la fel până vineri, când toată lumea mi-a adus felicitări și carduri-cadou. Am avut 40 de elevi și aproape toți mi-au adus carduri-cadou decorate cu mere, creioane și silueta unui profesor. Erau carduri-cadou pentru magazine ca Starbucks, Target, ChickfilA și alte magazine. Și mai erau carduri din locuri unde nici nu aș fi visat să ajung, cum ar fi Kendra Scott (bijuterii, decorațiuni). Toate la un loc cred că valorau mai mult de $500.
DA, AM FOST MULT PREA RĂSFĂȚATĂ!
Nu o să uit niciodată cum m-am simțit în acea săptămână.
Dar povestea încă nu s-a sfârșit…
Când am ajuns acasă și soțul meu a vrut să-mi facă o surpriză. Atunci când am lucrat în școala privată, nu făceam bani. Salariul meu era doar puțin peste1/3 din cel de la școala publică și, în plus tot plăteam taxa pentru cele două fete ale noastre care învățau acolo. Acum când câștigam semnificativ mai mulți bani, soțul meu a decis că trebuie să am o mașină mai bună decât vechiul meu Nissan Sentra care avea deja 10 ani. Mi-a spus să mă grăbesc să-mi curăț mașina, ca să o poată vinde.
Într-o grabă nebună, am înhățat un sac de gunoi și am început să îndes în el gunoaiele din mașina mea. Am aruncat sacul în casă și ne-am grăbit spre magazinul de mașini. Eram mai mult decât încântată.
Când am ajuns acasă cu noua mașină am avut o altă surpriză. De data asta cele două fete ale noastre făcuseră curat în toată casa. Praful de pe mobile era șters, baia era lună și parchetul lucea. (Pun pariu că știți cum merge povestea mai departe!)
A doua zi dimineață, soțul meu a scos în drum pubela de gunoi, în timp ce eu mă îndreptam spre școală în noua și strălucitoarea mașină Nissan Altima.
Când m-am reîntors de la școală, am decis să fac un scurt drum la Target ca să cheltuiesc o parte din banii de pe cardurile-cadou.
Și aici vine partea amuzantă…
“Hey fetelor, ce ați făcut cu sacul de gunoi cu toate lucrurile din mașina veche?”
Nu mai lungesc povestea, fetele mele aruncaseră sacul la pubelă. M-am grăbit atât de mult să curăț mașina, încât aruncasem în sac toate lucrurile – sticle goale de apă, pungi de la fast-food, rețete vechi și absolut tot ce mai era în mașină. Când fata mea cea mare s-a uitat în sac, a presupus că totul era gunoi.
Dar nu era așa. Și cardurile-cadou primite, care valorau peste 500$ erau tot în sac. Și nu am mai putut nici să caut prin sac, pentru că deja venise mașina de gunoi și luase sacul. Totul dispăruse.
Așa că, asta e povestea mea. LOL
Fiica mea încă se simte vinovată când se gândește la asta, iar eu mă simt la fel de vinovată că am irosit banii părinților, unii câștigați din greu. Dar îmi place să-mi imaginez că cineva de la fabrica de sortat gunoi a găsit o pungă uriașă cu carduri-cadou și că le-a făcut cadou profesorilor copiilor lui.
Sper ca în această săptămână și tu să fii tratat/ă la fel de bine pe cât m-au tratat acum câțiva ani părinții elevilor mei. Doar să fii mai isteț decât mine!
Happy Teacher Appreciation!
Cassy
P.S. – Pentru părinți, iată 50 de idei (mai puțin costisitoare) prin care vă puteți arăta oricând aprecierea pentru profesorii copiilor voștri 🙂 Credem că eforturile lor permanente și, în special cele din perioada pandemiei merită recunoscute – față-în față individual și public.
51 Ways to Celebrate Teacher Appreciation Week 2021 – https://www.waterford.org/resources/teacher-appreciation-week-ideas/