6 Proiecte angajante pentru sfârșitul anului

Am văzut că mulți dintre cititorii noștri au căutat idei de activități pentru sfârșitul anului, așa că ne-am gândit să mai căutăm câteva pentru voi. Iată mai jos șase idei propuse de profesoara Rebecca Alber în Edutopia.

6-Proiecte-angajante-final-an-4

Lăsați-i pe elevii voștri să aleagă dintre aceste proiecte creative, aplicative, care le demonstrează învățarea.

Nu știu cum se petrece sfârșitul anului pentru elevii voștri, dar foarte mulți dintre ai mei, care se află la sfârșitul unui ciclu, au cam terminat după testele de final. Fântâna a secat, ”nu mai poți stoarce sânge dintr-un nap – se aplică toate aceste ziceri. Cu câteva prețioase săptămâni rămase din anul școlar, cu cei să-i păstrezi pe copii în priză și ”la bord” cu învățarea?

Eu știu un lucru sigur atunci când vine vorba despre elevii mei de liceu: Ei nu trebuie să simtă că muncesc de fapt. Mda, a trebuit să-i păcălesc.

Indiferent care îți este planul, în special cu elevii de gimnaziu, sunt esențiale trei elemente: alegerile, creativitatea și să construiască. Cu alte cuvinte, atâta timp cât tu le prezinți mai multe opțiuni și apoi îi pui să creeze ceva care le include imaginația, nu ai cum să greșești.

În ideile de proiecte de mai jos, fac și o listă cu cerințele cognitive.

6-Proiecte-angajante-final-an-6

6 Proiecte interesante

1. Arată ce știi: Dă-le elevilor oportunitatea de a preda ceva pentru restul clasei, cum ar fi origami, o nouă aplicație, o mișcare de auto-apărare din artele marțiale sau altceva interesant pentru ei (abilitățile cognitive utilizate – concepe, construiește, aplică).

Klein Teacher and learning Center

2. Excursia în jurul școlii (sau casei – în situația de acum): Scoate elevii afară pentru a scrie note de observație prin ochii unui om de știință, ai unui personaj istoric, ai unui artist, personaj dintr-o carte sau dintr-un film (abilitățile cognitive utilizate – descoperă, examinează, raportează).

Sau o călătorie într-o bibliotecă/ librărie (fizică sau online) pentru o ”vânătoare de comori”. Există și multe online, pe care le poți trece în revistă pentru a se potrivi cu conținutul pe care îl predai și/ sau cu interesele elevilor (abilitățile cognitive utilizate – localizează, investighează, compilează).

Și încă o idee: Cuplați cu o altă clasă și organizați o întrecere în poezie, sau un mini-târg de științe sau matematică. Asta le dă elevilor șansa să împărtășească un proiect, produs sau creație cu o audiență diferită. Gândește-te să faci asta într-o zonă neutră, cum ar fi sala de mese sau biblioteca – sau în Zoom, acum (abilitățile cognitive utilizate – descoperă, demonstrează, evaluează).

6-Proiecte-angajante-final-an-3

3. Devino un expert: Pune-i pe elevi să ”ia în stăpânire” o planetă, un cântec, o decadă istorică, o carieră, un autor, o țară, un om de știință, o descoperire medicală etc. Cu această activitate, elevii devin experți în orice aleg și apoi prezintă în fața clasei sau în grupuri mici. Produsul lor poate fi, de exemplu, o mini-carte, un PowerPoint, sau un mic film realizat în iMovie (abilitățile cognitive utilizate – selectează, pregătește, cercetează, concepe).

6-Proiecte-angajante-final-an-5

4. Construiește un nou final: Elevii iau cartea, discursul, povestirea, poezia sau evenimentul istoric favorit și scriu un nou final. Cere-le de asemenea să includă și o explicație a alegerii finalului lor. (abilitățile cognitive utilizate – deducția, conceperea, concluzionarea, reflecția).

5. Creează o reclamă: Găzduiește un concurs unde elevii votează și dau premiu echipei care produce cea mai isteață și creativă reclamă de 30 de secunde. Întâi decideți cu toată clasa produsul care va fi prezentat (abilitățile cognitive utilizate – planificarea, conceptul, gândirea critică).

6-Proiecte-angajante-final-an-2

6. Portofoliu demonstrativ: Elevii strâng o colecție a celor mai bune lucrări ale lor pentru școală din ultimul semestru și includ explicații ale alegerilor lor. Asta poate fi făcut fizic sau digital și poate include ilustrații și fotografii (abilitățile cognitive utilizate – selecția, evaluarea, organizarea pe categorii, pregătirea).

Indiferent ce vei decide să faci cu ultimele zile de instruire aflate la îndemână, rămâi flexibil și deschis să faci călătoria în învățare alături de elevii tăi.

Sursa: https://www.edutopia.org/blog/end-of-year-engaging-projects-rebecca-alber?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.