Portofoliul digital și rolurile acestuia

Probabil că mulți dintre voi au văzut postarea noastră despre oportunitatea de a participa la seminarul online organizat de A.J.Juliani și George Couros, cu tema The power of Digital Portofolio în Learning in our world today (Puterea portofoliului digital în învățarea din lumea de astăzi), pe care îl puteți revedea urmând acest link:

https://event.webinarjam.com/replay/19/w01xnsmtr7forsmxl4)

Deoarece nu am văzut participanți din România (e drept că și ora 03.00 am a fost defavorabilă pentru noi), m-am gândit să vă povestesc câte ceva despre discuțiile interesante din cadrul acestui seminar, dar și despre ”lecțiile” pe care le-am învățat săptămâna aceasta din alte contexte și care vin să întărească aceste idei.

Seminarul a ridicat în primul rând două întrebări adresate educatorilor – profesori și părinți:

1. Cum putem noi să-i ținem pe copii în siguranță prin felul în care împărtășim cunoaștere online, când noi înșine nu știm prea multe despre acest proces?

2. Oare deschidem noi ușile pentru ca elevii noștri să aibă succes în lumea de astăzi, sau îi limităm la oportunitățile pe care le-am avut noi ca elevi?

Bringing technology into class

Rolul portofoliului digital în educație

George Couros a subliniat și situația prezentă în multe școli și sisteme de educație, când profesorii, forțați să treacă peste noapte la predarea online, au început să folosească diferite instrumente și platforme de lucru (multe cu funcționalități similare), alegându-le fie cele pe care le cunoșteau deja sau pentru care au avut acces la informație – fără să se coordoneze între ei (sau să existe o coordonare la nivel de școală) – punând elevii unei clase (și de multe ori părinții acestora) în situația de a trebui să învețe să se descurce cu mai multe instrumente și platforme simultan, ceea ce a constituit un stres suplimentar pentru ei.

Pentru a evita aceste suprapuneri și pentru a ușura tranziția de la predarea directă la cea online, dar și pentru a ușura munca profesorilor și a îmbogăți predarea, Couros a subliniat importanța creării în timp a unui portofoliu digital al profesorului (teacher portofolio), care va putea fi folosit atât de el (în predarea la clase paralele), de elevii lui, dar și de alți profesori ai școlii sau chiar de la alte școli.

Și aici, îmi face plăcere să adaug argumentele excelente prezentate de profesorul de matematică Cătălin Ciupală, pe care l-am urmărit acum câteva zile în înregistrarea discursului susținut în Martie, la TEDxBrașov:

https://www.youtube.com/watch?v=1FlIiiPTGKERealitatea virtuală la ora de matematică | Cătălin Ciupală

1-Digital-portofolio-7

George C. a menționat și faptul că, deja multe școli din Canada, SUA și alte state cer elevilor de liceu să-și alcătuiască un portofoliu digital, care să le ilustreze interesele, procesul de învățare, gândirea și abilitățile, deoarece o mare parte din universități au început să-și selecteze studenții și pe baza acestui portofoliu al elevului.

1-Digital-portofolio-2Povestind despre cazul unei studente care a reușit să fie admisă la universitatea pe care o dorea, tocmai datorită portofoliului digital și activității ei ilustrate de prezența în social-media, a subliniat ideea că, ”Notele nu pot spune povestea unui copil”notele seci nu spun nimic nici despre visele, interesul, pasiunile și strădaniile de realizare din afara școlii, care sunt atât de importante pentru succesul lui în carieră și în viață.

Recomandarea celor doi – Juliani și Couros este ca, atunci când părăsește școala un tânăr să aibă deja 3 lucruri, care îl vor ajuta în viață:

– 1 portofoliu digital (learning portofolio) care să ilustreze procesul lui de învățare, gândirea și interesele lui

-1 rețea de contacte în domeniul profesional ales pentru universitate/ carieră

– 1 pagină digitală (blog) proprie (showcase portofolio), creată în timp, care să ilustreze preocupările și activitatea lui din afara școlii

1-Digital-portofolio-3

Rolul portofoliului digital în angajare

De asemenea, pornind de la afirmația făcută în 2011 de Dan Schwabel (https://danschawbel.com/) Managing Partner al unei companii de consultanță și cercetare în domeniul pieței forței de muncă și autor al unor cărți despre carieră (bestsellere): Back to Human, Promote Yourself and Me 2.0. și Back to Human: How Great Leaders Create Connection in the Age of Isolation:

Previziunea mea este că peste 10 ani, CV-urile vor fi mai puțin obișnuite, iar portofoliul digital și prezența online vor deveni normă în angajare, în toate tipurile de companii”,

George a subliniat importanța pe care părinții și profesorii ar trebui să o acorde acestor portofolii digitale create încă de pe băncile școlii de elevi, începând cel mai târziu de la vârsta de 13-14 ani și că, de asemenea, ar trebui să-i învățăm cât mai devreme ce importante sunt mesajele, imaginile pe care le postează în media socială, sau chiar like-urile lor.

Mesajul transmis de George a fost întărit de cele aflate de la angajatori și companii de recrutare a forței de muncă din România care au participat la cel mai recent seminar online organizat la începutul acestei săptămâni în cadrul Proiectului Angajez 45+ (unde lucrez ca voluntar la editarea site-ului și instruirea altor voluntari care doresc să învețe să editeze pe platforma WiX). Tema acestui seminar din seria de Conversații online adresate candidaților peste 45 de ani a fost ”Schimbarea locului de muncă în perioade de criză”. Atât angajatorii direcți cât și firmele de recrutare au subliniat ideea că, de câțiva ani deja, diferența între candidații care aplică pentru un job o constituie în primul rând portofoliul lor digital și prezența în mediul online.

Inspired businesswoman with a tablet, social media

Această ”amprentă digitală” constituie o parte importantă a ”notei” acordate candidatului, deoarece arată dacă persoana respectivă stăpânește uneltele digitale moderne, înțelege o limbă străină și ”vorbește despre interesul lui pentru domeniul sau profesia pentru care candidează, despre caracterul lui ca om, despre faptul că are abilitatea de a comunica benefic și de a colabora cu alții șamd, și este mai importantă de multe ori decât cele scrise în CV și scrisoarea de intenție.

1-Digital-portofolio-5

Rolul portofoliului digital în familie

George a vorbit și despre rolul portofoliului digital din familia modernă, în care părinții au de obicei destul de puțin timp să discute despre gândirea și sentimentele fiecăruia dintre ei. Pe lângă clasicul album de fotografii al familiei, un portofoliu digital oferă mult mai multe oportunități pentru ca părinții să-și împărtășească gândurile, să-și manifeste dragostea și bucuria pe care micile întâmplări din viața copiilor și marile evenimente din familie le provoacă. Un portofoliu digital (un blog, de exemplu, pe care se pot încărca toate elementele ce ilustrează viața împreună) – făcut de părinți, împreună cu copilul, de-a lungul primilor 16-18 ani ai vieții unui copil poate include nu numai imagini, filmări, înregistrări audio, instantanee sau povești și reflecții ale părinților și copiilor, ci și fotografii ale realizărilor copiilor, de la desenele stângace și super-turnurile din cubulețe făcuți în primii ani la roboții construiți mai târziu sau picturile, concertele, proiectele la care au participat înainte de majorat. Un astfel de portofoliu poate fi un cadou foarte frumos la majorat – când blogul copilului poate fi lansat online pentru a fi împărtășit cu familia și prietenii, sau păstrat pentru mai târziu și îmbogățit, pentru a fi împărtășit doar cu cei apropiați, aleși de tânăr.

Un astfel de instrument de comunicare reciprocă poate întări legăturile de familie, mai ales într-o lume în care traseele profesionale și viața pun mari distanțe între membrii acesteia.

1-Digital-portofolio-9

Tipurile de portofolii virtuale

Așa cum probabil ați văzut mai sus, George și Juliani au făcut distincția între trei tipuri de portofolii:

1. Portofoliul educațional al unui profesor – în care acesta încarcă lecțiile proprii și materialele realizate împreună cu elevii lui (așa cum povestește și Cătălin Ciupală) – conectat la platforma educațională a școlii.

2. Portofoliul de învățare al elevului – în care sunt încărcate elemente ale învățării pe parcursul anilor de școală (inclusiv ale învățării non-formale, extrașcolare)

3. Portofoliul demonstrativ (showcase) – în care sunt încărcate elementele de creativitate și legate de activitățile din ariile de interes (creații literare, povestiri, desene, fotografii, filme etc.). În această categorie se pot înscrie și portofoliile create de familie pentru copii.

În ultima parte a seminarului lor, Juliani și George au recomandat ca platformă online pentru a crea portofolii și a lega toate celelalte prezențe în mediul online – Facebook, Twittes, Instagram, YouTube, LinkedIn etc. – utilizarea platformei WordPress, care permite crearea de blog-uri sau site-uri gratuite (sau cu un abonament anual de doar 99$, pentru cei care doresc un domeniu propriu). Blogurile create pe această platformă au multe funcționalități foarte utile și sunt ușor de creat de către oricine.

Cei doi au propus profesorilor și un curs de instruire pentru crearea de portofolii sub formă de blog-uri pe platforma WordPress.

Dar, pentru cei care nu stăpânesc foarte bine limba engleză, și noi vă putem oferi în această vară un astfel de curs (chiar mai ieftin!), dacă ne solicitați acest lucru – tot ne-am antrenat să pregătim editori pe WordPress în timpul proiectului nostru Revista GXX1, acum câțiva ani și acum, pentru Proiectul Angajez 45+, pe platforma WiX 🙂

A consemnat, Rodica Bărbuță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.