Adaptarea familiei în timpul izolării cauzate de Coronavirus

Știm că există multe voci care condamnă chinezii pentru situația mai mult decât neplăcută din prezent. Dar nu ”chinezii” sunt cei vinovați ci, mai curând sunt doar câțiva cei care merită blamul (și poate nu doar din China) – indiferent dacă vom descoperi care a fost situația reală cu acest nou coronavirus – un virus din natură care s-a modificat din cauza unor condiții de mediu pentru a ataca și oamenii sau un virus produs artificial într-un laborator militar și scăpat de sub control (accidental sau voit).

Oricare ar fi fost situația, chinezii, aceia mulți care sunt și ei victime pe mai multe planuri, au întins și întind o mână de ajutor încă de la extinderea pandemiei.

Unul dintre aceste ajutoare vine prin intermediul unei echipe de specialiști de la Harvard, care au lucrat pe teritoriul Chinei în timpul perioadei de carantină, pentru a strânge de la familiile lor idei utile tuturor familiilor din lume, forțate să stea împreună cu copiii lor la domiciliu.

Iată mai jos un articol publicat de Jill Anderson în revista HarvardEdu relativ la ideile strânse de cercetători. (Jill Anderson este un creator de conținut creativ și lucrează la revista publicată de Harvard Graduate School of Education).

Adaptarea-familiei-COVID-2

Mici ajustări care pot diminua presiunea resimțită de familii – și lăsați-i să se bucure de timpul suplimentar împreună

Pe măsură de întreaga lume navighează printre problemele create de pandemie, a existat pretutindeni o creștere dramatică a timpului petrecut de familii împreună, conducând mulți părinți sau îngrijitori ai copiilor, mai ales pe cei care își continuă munca de acasă, să resimtă presiunea de a trebui să fie totul – părinte, prieten, profesor (de multe ori și psihoterapeut, n.n.) – pentru copilul sau copiii lor. Psihologul Junlei Li, specializată în dezvoltarea copilului, ne spune că nu ar trebui să fie așa – iar familiile pot avea ca exemplu despre cum pot găsi un mai bun echilibru și suport în timpul izolării, familiile cu copii din China care lucrează.

Să fii împreună cu copilul/copiii tăi nu trebuie să fie încă un factor de stres, dar îți poate oferi un sentiment de ușurare, chiar dacă ai copii mai mari”, spune Li. ”Părinții simt o mare povară. Ei nu sunt obișnuiți să fie împreună cu copiii lor tot timpul, în special cu cei mici. Părinții pot resimți imboldul/ presiunea de a trebui să-i acompanieze tot timpul. Dar, în loc să încercați să fiți totul, tot timpul, gândiți-vă la mici momente, cât de scurte de timp de joacă de calitate pe care le putem avea cu copiii noștri.”

Adaptarea-familiei-COVID-5

Li a participat la o activitate condusă de Centrul de cercetare pentru dezvoltarea copilului și suportul familiilor de la China Welfare Institute, care ajutat familiile în timpul carantinei naționale. Într-o serie continuă de ”strângere a înțelepciunii familiilor în lupta cu corona”, inițiativa a solicitat de la familiile din mediul urban și rural strategii de adaptare, și apoi a împărtășit aceste idei și povești.

Noi i-am cerut lui Li să împărtășească trei din aceste lecții venite din China, pentru familiile din America și alte țări, pentru ca acestea să le adopte în timpul izolării impuse de coronavirus.

happy family funny kids bake cookies in kitchen

Găsiți căi de a vă conecta în interiorul și în afara familiei voastre

Copiii pot prelua din stresul resimțit de părinții lor/ cei care-i îngrijesc, spune Li. China Welfare Institute a încercat să nu adauge nimic la nivelurile de stres crescânde și să se concentreze, în schimb pe eforturi simple, ce pot fi făcute acasă.

În loc să iasă ca specialiști și să spună părinților – iată cele mai bune 10 lucruri pe care trebuie să le faci pentru copilul tău – ei au cerut ca familiile care vin cu idei să le prezinte sub formă de fotografii sau filme care arată ce fac părinții și copiii, împreună,” a spus Li.

Adaptarea-familiei-COVID-6

Organizația a cerut și împărtășit povești de la un mare număr de familii diverse, furnizând o imagine a felului în care poate arăta suportul familiei pentru copii. Rezultatul a subliniat valoarea familiilor care au fost capabile să se conecteze cu proprii copii și să înțeleagă rolul pe care îl au în viața copiilor. Li sugerează că toate familiile ar trebui să găsească modalități similare de a se bucura de timpul pe care-l petrec unii cu alții și care ușurează presiunea resimțită de toți membrii familiei.

Copiii procesează și se confruntă cu aceste lucruri chiar împreună cu adulții”, spune Li.

Adaptarea-familiei-COVID-1

Puneți accentul pe joc mai mult decât pe învățare

În ciuda reputației pe care o are cultura chineză în ce privește dedicarea pentru învățarea școlară, Li raportează că, în acest program, China Welfare Institute a deviat de la acest ideal, plasând un mai mare accent pe joc.

Jocul furnizează copiilor o modalitate de a-și procesa emoțiile, spune Li. O parte din bogăția jocului este – fie că un copil se joacă singur, sau împreună cu alți copii sau cu noi, adulții – că acesta (jocul) poate începe să satisfacă nevoile de dezvoltare ale copilului,” spune ea. Copiii au nevoie de o modalitate de a-și exprima propria nesiguranță, să facă față anxietății și să-și afirme controlul.”

Familiile ar trebui să planifice un timp de joacă în fiecare zi, fără să încerce prea tare să conducă experiența. Copiii ar trebui să preia conducerea, gândindu-se cum vor să se joace și cu cine vor să se joace. Deși mulți copii au acum oportunități limitate, Li spune că familiile pot crea un mediu în care copiii își pot rezolva nevoile prin joc.

Adaptarea-familiei-COVID-7

Găsiți căi pentru a crea noi moduri de învățare

Li a fost martora faptului că multe familii din China au folosit avantajul de a fi împreună pentru a învăța din observații și activități practice, un model ce face de mult parte din tradiția comunităților rurale indigene, unde copiii sunt deseori participanți activi la viața familiei.

Ea a sugerat să găsiți căi simple pentru a-l lăsa pe copilul vostru să participe. Gândiți-vă la momentele în care copiii declară că vor sau nu vor să mănânce ceva și prindeți ocazia aceasta pentru a-l invita pe copil să ia parte la gătit. De exemplu, pune-l pe copil să spună ce ar vrea să gătească împreună cu părinții lui și apoi să mănânce.

Li adaugă faptul că tuturor copiilor mai mici, în mod special, le place cu adevărat să ajute. Ei se simt cu adevărat importanți dacă pot să participe,” spune ea. În acest moment pare aproape mai mult posibil să o faci, deoarece a trecut atât de mult timp de când suntem blocați în case, așa încât pare o activitate ușor de încorporat în rutina zilnică

Pe parcurs asta ajută la reconstruirea unui sentiment de control și acțiune și pentru copii, spune Li. Știi, acum pentru copii totul este cam așa, ”Nu pot să mă duc la școală, nu pot să ies afară, nu pot să mă duc să mă joc în parc,” spune copilul, ”Nu pot să mă joc tot timpul”… Sunt o mulțime de ”nu pot, nu pot, nu pot.”.. Când familia găsește modalități potrivite pentru copil să participe, acestea se pot transforma în ”pot să fac asta”:

La final, aceste mici ajustări pot ajuta întreaga familie, pe măsură ce toată lumea se obișnuiește cu diferențele din viața lor zilnică.

Ca adulți, putem să avem mai multă empatie. Cred că și noi am fost odată în situații care sunt destul de similare cu ale copiilor noștri. Nu știm când această situația va lua sfârșit,” spune Li.

Adaptarea-familiei-COVID-8

Concluzii

  • Concentrează-te asupra unor plăceri simple, pe care le furnizează/ permite timpul suplimentar petrecut cu familia.

  • Acordați-vă timp pentru a vă juca.

  • Găsiți modalități prin care copiii pot ajuta prin casă.

Sursa: https://www.gse.harvard.edu/news/uk/20/04/family-coping-during-coronavirus

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.