“…Suntem cu toții izolați, împreună, de-a lungul întregii lumi”

Întâmpinăm cu toții Sărbătoarea de Paște a ortodoxiei, întocmai cum au făcut-o înaintea noastră și cei de alte credințe, într-o situație fără precedent până acum. Izolați în propriile case, fără posibilitatea de a ne reuni pentru a petrece împreună acest moment al anului, important pentru familie, cu temeri dar și cu speranța într-un viitor mai puțin îngrijorător.

Și totuși, împărtășim cu toții și momente de mare emoție, create de cei care își regăsesc vocația de a comunica cu cei apropiați, de a-și împărtăși poveștile de viață și gândurile, dar și de cei care se străduiesc să aducă speranță familiilor cele mai lovite de situație…

Human-connection-2

Suntem siguri că ai văzut și tu exemple de acest fel. Noi îți mai aducem unul, dacă nu îl cunoșteai deja – cel al organizației Narada* care, pe lângă alte intervenții în educație, a inițiat de curând programul ”Reacție pentru educație”, pentru a aduce resursele necesare (computere, acces la internet, suport tehnic) profesorilor și copiilor care nu au putut/ nu pot participa la învățarea online din cauza lipsei acestor resurse. Totul se realizează pe baza propunerilor venite de la profesori din toată țara și prin intermediul sprijinului sutelor de sponsori – companii și oameni obișnuiți – donatori și voluntari.

* https://narada.ro/reactie-pentru-educatie/

Lumina de Paște nu cade astăzi peste un întuneric deplin, peste tot vezi licărind frumusețea spiritului uman. Îndrăznește să speri în mai bine și întâmpină sărbătoarea, de la distanță dar alături de toți oamenii frumoși care au ieșit și acum, în lumină.

Noi îți urăm un Paste fericit!, plin de lumină. Și vă dorim tuturor să rămâneți sănătoși.

Și acum, îi dăm cuvântul mai jos lui George Couros, care are pentru voi un mesaj despre importanța conexiunii dintre oameni, acum, și de speranță pentru perioada următoare.

Human-connection-1

Câteodată scriu pentru a împărtăși cu voi ceea ce am învățat, câteodată scriu pentru a învăța. Astăzi, scriu pentru a-mi putea procesa gândurile, așa că vă rog să mă îngăduiți.”

Mă tot gândesc la o amintire din copilăria mea.

Când am fost de vreo 8-10 ani, îmi amintesc că eu și fratele meu mai mare (Alec) am adormit într-o zi pe podeaua dormitorului părinților noștri. Singurul motiv pentru care îmi amintesc această zi anume este că, atunci când s-a trezit și s-a uitat la mine, Alec a început să țipe. Eram acoperit peste tot de pete roșii și, cu toții am realizat că era vorba de pojar. Am coborât în camera de la subsol, iar Alec nu s-a mai apropiat de mine timp de două săptămâni, decât până la vreo 3 metri. De fapt, nimeni nu a mai făcut-o. Eram la subsol, singur tot timpul, uitându-mă la televizor și primind mâncarea pe care mi-o lăsa în prag mama.

La început m-am gândit, ”Ura! Scap de școală două săptămâni!” și eram încântat la gândul că pot să mă uit la televizor cât vreau. Da, asta s-a întâmplat. Nimeni nu mi-a trimis teme de făcut acasă, doar m-am odihnit și m-am uitat la televizor.

În astea două săptămâni, m-a mâncat pielea îngrozitor, dar nu asta a fost partea cea mai rea. Lucrul pe care l-am urât cel mai mult a fost faptul că în tot acest timp nu mi-am văzut niciodată prietenii, pe fratele meu și că am fost izolat acasă. De fapt am urât atât de mult acel sentiment de singurătate din acea perioadă, încât amintirea mi-a rămas în memorie până acum. Da, îmi puteam suna prietenii și colegii, puteam vorbi cu ei la telefon, dar nu era la fel ca atunci când ne vedeam.

Ca să fiu sincer, când vorbeam cu prietenii mei, vorbeam puțin și nu mi s-a întâmplat să spunem, ”Hei… hai să închidem televizorul și să vorbim despre una-alta.” N-o să vă spun că asta nu s-a întâmplat niciodată în acele două săptămâni, dar nu-mi mai amintesc când s-a întâmplat. Pentru mine conta doar prezența; să fiu în aceeași cameră cu cineva care contează. Și cred că, pentru copiii din ziua de azi ”prezența” contează, chiar dacă aceasta ar putea arăta diferit față de cea din copilăria mea.

Human-connection-4Motivul pentru care m-am gândit la această perioadă scurtă, de două săptămâni din viața mea, este evident. A fost o perioadă mai mare în care nu am putut fi împreună cu prietenii mei și a rămas în mintea mea timp de zeci de ani. Mă gândesc la cum va arăta în mintea copiilor din această generație perioada de izolare de acum, când o experimentează cu toții în același timp? Vă spun cinstit că nu știu.

Am citit ceva care m-a reconfortat, dar nu sunt sigur că va face asta pentru toți. Parafrazând, era ceva care suna cam așa, ”Deși suntem izolați unii de alții, gândul că suntem izolați cu toții, împreună, de-a lungul și de-a latul întregii lumi, are o oarecare putere.”

Ca o întreagă lume, experimentăm împreună singurătatea.

Scriu asta deoarece m-am gândit la cum îi va afecta asta pe copiii noștri nu numai acum, ci și cum îi va afecta în viitor? Ce fel de amintiri vor păstra despre această perioadă? Eu nu știu răspunsul la această întrebare.

Am citit acest articol**, scris de o elevă de liceu, Karen (ar trebui să citiți întregul articol!) și am fost izbit de felul în care situația are impact asupra copiilor din toată lumea:

Simpatizez cu toți elevii care se simt pierduți și confuzi. E greu să ții pasul cu schimbarea bruscă la învățarea la distanță și, câteodată încă nu pot să procesez gândul că-mi fac temele obișnuite în timpul unei pandemii. În loc de asta, nu ar trebui să mă uit la Grey’s Anatomy?

** https://medium.com/@zapkaren/distancelearningtips-29f0332145b1

Eu am avut doar două săptămâni de izolare din cauza pojarului și am simțit că o bună parte din copilărie mi-a fost furată! Nici nu-mi pot imagina cum se simt elevii acum.

Am reflectat și asupra unei postări despre un elev care mai trebuia să facă în fiecare zi ”teme pentru acasă” timp de 5-6 ore, după ”școala online” la care participa de acasă.

Tot ceea ce facem cu educația elevilor noștri poate fi considerat acum ”temă pentru acasă”. Oare este cea mai bună abordare ca acum să le dăm să lucreze o grămadă? Cinstit, nu știu. Cu adevărat nu știu. Pentru unii dintre elevi, poate că fiind super-ocupați îi va ajuta să-și mute mintea de la cele ce se întâmplă în jurul lor. Dar pentru alții, vă garantez că asta va cauza o mulțime de stres suplimentar, care nu este necesar, sau e posibil ca temele pe care le dați să fie imposibil de făcut în aceste condiții, chiar dacă ei vor avea intenția să le facă. Chiar și școlile care, prin definiție, funcționau virtual, au suferit un impact greu acum, deoarece s-a schimbat semnificativ dinamica de acasă a elevilor lor.

Human-connection-6

Josh Stumperhorst a împărtășit această grea întrebare, pe care toate școlile și educatorii ar trebui să o ia mai serios în considerare în viitor:

Am văzut atât de multe postări despre motivele pentru care profesorii nu ar trebui să dea note pentru învățare/ teme în această perioadă de școală online. Mulți citează ca motiv principal accesul și echitatea. Întrebarea mea este, De ce este în regulă să dai teme și note în perioada de școală normală? Accesul la resurse și echitatea rămân o problemă și atunci!”

Deoarece scriu acest articol pentru a reflecta și a lua în considerare ce au nevoie elevii, mă întorc la ideea că trebuie să ne conectăm cu fiecare din elevii noștri și cu familiile lor chiar acum, indiferent de cât de greu ne este, și să ne dăm seama de ce au ei nevoie. Tot acest lucru ar trebui să ne reamintească că nevoile individuale ale elevilor noștri ar trebui să fie accentuate din nou atunci când elevii noștri se vor întoarce la școală. Și cea mai ușoară cale de a afla care sunt acestea este să-i întrebăm, acum.

Personalizarea” învățării nu a fost niciodată mai decisivă. Nu putem aplica o soluție standardizată la nevoi individuale.

Am fost cu adevărat uimit de felul în care atât de mulți educatori au făcut atât de multe pentru a putea rămâne în contact și pentru a-i putea ajuta oe copiii lor, deși nu sunt surprins. Povestea profesorului de matematică care s-a dus cu o tablă acasă la una din elevele lui, care nu înțelegea cum să rezolve o problemă, ca să-i explice și arate prin geamul ușii cum să o rezolve, este una din poveștile mele favorite.

Speranța mea, de care mă agăț pe parcursul acestei ”perturbări”, este că vom deveni mai buni din cauza ei, nu numai ca educatori, ci și ca oameni, și în asta mă includ și pe mine. Impactul a ceea ce se întâmplă acum ne va afecta pe toți și pe toți cei din jurul nostru, pentru o perioadă inimaginabil de lungă.

Human-connection-7

Deoarece am vrut să scriu despre cât este de important să ne gândim la nevoile elevilor noștri, o să închei cu un alt citat din articolul scris de elevul de liceu pomenit mai sus:

Această pandemie globală ne-a afectat și ne va afecta în moduri inimaginabile. Tratează fiecare profesor, elev și părinte cu bunătate și empatie, deoarece nu știi cum le-a schimbat viețile acest COVID-19.”

Această perioadă a vieții noastre va avea un impact global pentru mult timp de aici înainte, așa că eu voi face tot ce pot ca să mă concentrez asupra modului în care pot să fac această zi mai bună. Așa cum spunea prietenul meu, Joe Sanfelippo, cel mai bun mod în care putem începe este să întrebăm, Ce mai faci tu? și Ai nevoie de ceva?”

Aceste întrebări sunt un bun mod de a ne reaminti că cel mai mult contează conexiunea, iar tot ce e altceva devine secundar.

Atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/11608

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.