Iată și ultimele trei din cele 29 de modele furnizate de A.J.Juliani.
Noi sperăm ca măcar unul dintre acestea să constituie pentru voi o sursă de inspirație 🙂
Mark Arrington – Profesor de educație fizică / profesor conducerea mașinii la Madison County High School
Numele lecției / Proiectului / Activității
Să faci cenți (bani) cu pedometrele
Nivelul de vârstă/ sau subiectul
Clasa a 10-a, Educație fizică
Rezumatul Lecției/ Proiectului / Activității
În câteva cuvinte, elevii mei îndeplinesc o sarcină online cu ajutorul unor formate Google – să facă o analiză a costului vieții bazată pe cheltuielile cu vehiculele, apartamentele etc. Apoi folosesc datele de la recensământ ca să afle care este venitul mediu din orașul în care aleg să se mute după absolvire. Apoi convertim venitul în cenți/ pașii pe care îi fac zilnic și ei își strâng astfel bani pentru a-și plăti facturile la sfârșitul fiecărei luni. Pentru ei, este o modalitate de a înțelege costul vieții, de a-i încuraja să se miște mai mult și să învețe să câștige/ economisească.
Rezultatele elevilor
Elevii folosesc abilități de care vor avea nevoie dincolo de școală pentru a lua decizii în viață. Și totodată vor avea o modalitate de a reflecta asupra diferitelor aspecte ale activității lor.
Steve Walk – Profesor la clasa a 12-a, fizică modernă și inginerie și director al Școlii pentru Știință și Tehnologie din Hampton, Virginia.
Numele lecției / Proiectului / Activității
Ingineria – Ce-i cu asta?
Nivelul de vârstă/ sau subiectul
Clasa a 12-a, Introducere în inginerie
Standarde conexe
Standardele (parțiale) ale statului Virginia pentru cursul de inginerie: EGR 120 / Dual Enrolled – pentru elevii înscriși pentru cursuri suplimentare, echivalente pentru liceu/colegiu
Rezumatul Lecției/ Proiectului / Activității
Elevii descoperă unii pentru alții informații relevante de care au nevoie pentru carierele în inginerie și alegerile pentru colegiu.
Rezultatele elevilor
-
Pentru a da cele mai bune răspunsuri la întrebările colegilor, elevii trebuie să exerseze empatia pentru ”clientul” lor, acesta fiind primul obiectiv al acestui proiect.
-
Elevii au avantajul de a avea o clasă întreagă de ”consultanți” care să-i ajute să ia deciziile de carieră sau pentru colegiu.
-
Elevii se angajează în probleme ale lumii reale și personale, practicând abilități de cercetare profesională, conceptualizare de prezentări și de comunicare.
-
Elevii sunt în mod necesar descurajați să urmeze abordarea comună, îngustă și seducătoare de a alerga după note încercând să impresioneze profesorul.
Cum sunt evaluați elevii?
Pentru evaluare se folosește rubrica clasei CAWAT – Continuous assessment by walking around and talking (evaluare continuă în timp ce profesorul merge printre elevi și vorbește cu ei) – https://busyteacher.org/12936-testing-walking-around-informal-esl-assessment.html
Alte informații? (link-uri, resurse utilizate etc)
Scopurile anunțate ale proiectului:
• Scopul: Succesul echipei – toată lumea ajută pe toată lumea pentru a deveni mai bine informați despre cariere, școli și curriculum-ul care-i interesează. T
• Audiența vizată: Colegii de clasă
• Obiective: Ajută la satisfacerea nevoilor ”clienților” – ajută-i să-și completeze golurile de informație / ajută-i să-și atingă obiectivele decizionale.
Conținut: Referințe;date utilizabile, pe baza căruia se poate acționa; date cantitative, unde este posibil.
Procedura:
1. Fiecare elev scrie și transmite până la cinci întrebări pe care le are despre cariera în inginerie.
2. Eu strâng întrebările și le sortez în patru categorii: Profesiile în inginerie; Colegiile de specialitate; Pregătirea pentru colegiu și Locul de muncă în inginerie.
3. Repartizez liste scurte de întrebări, la întâmplare, unor echipe de 2-3 elevi.
4. Echipele au două săptămâni timp să cerceteze, să pregătească și să prezinte informațiile care răspund întrebărilor care le-au fost repartizate. Le acord și un timp în clasă. Echipele sunt încurajate să-i contacteze pe cei care au pus întrebările pentru a clarifica nevoile lor de informare.
5. Prezentările includ un timp deschis pentru discuțiile cu întreaga clasă.
Lisa Carothers – Profesoară de engleză la Waunakee High School
Numele lecției / Proiectului / Activității
Explore – Explorează
Nivelul de vârstă/ sau subiectul
Clasa a 9-a, Limba engleză (limba română la noi)
Standarde conexe
Standardele comune de bază în ariile: Citirea textelor informaționale, scrierea și limbajul – https://goo.gl/YGvjnh
Rezumatul Lecției/ Proiectului / Activității
Inspirat de conceptul 20% timp, elevii aleg o arie de interes pe care o vor explora independent și despre care vor scrie articole pe blog (personal, al clasei, n.n.). Ei își împărtășesc concluziile într-un produs final, la alegerea lor. Puteți vedea mai multe despre proiect aici: https://goo.gl/YGvjnh
Rezultatele elevilor
Elevii dezvoltă un sentiment de stăpânire al propriei învățări, se angajează în activități de gândire critică și formează o comunitate de învățare colaborativă. Toți elevii scriu cel puțin un eseu, își dezvoltă înțelegerea textului citit și evaluează validitatea surselor lor de informare.
Cum sunt evaluați elevii?
În principal, elevii sunt evaluați prin intermediul unui feedback informativ, în cadrul discuțiilor cu profesorul și prin replicile celorlalți elevi la articolele lor de pe blog. Eu le furnizez o fișă cu rubrici pentru propunerea lor și articole care să le ghideze eforturile, dar ”notele” de acolo sunt în principal anecdotice. Ele sunt înregistrate în Infinite Campus, dar nu sunt calculate matematic să constituie o notă. Doar produsul final pe care îl creează elevul este notat în sens tradițional. Și pentru acesta le dau o fișă holistică, cu rubrici. Ideea aici este ca elevii să se bucure de procesul de învățare. Ei oricum fac multe de-a lungul semestrului pentru curriculum-ul obligatoriu, așa că au suficiente note la aceste lucrări. Ca rezultat, eu tind să minimalizez cât de mult punctele și notele pentru Proiectul Explore.
Alte informații? (link-uri, resurse utilizate etc)
Acesta este un proiect care evoluează mereu. Am inclus un folder Google cu fișele pe care le-am folosit toamna trecută. Îmi imaginez că le voi modifica din nou în acest an. Link-ul este aici: https://goo.gl/2bmVkc
Pentru mine este un pic ciudat să-mi pun numele pe orice împărtășesc, deoarece știu că predarea mea a fost influențată de colegi uimitori și de alte resurse pe care le-am studiat de-a lungul anilor. Mi-ar face plăcere să amintesc persoanele ale căror amprente le puteți vedea în proiectul meu Explore:
– Jennifer Doucette. Jen este o profesoară uimitoare din departamentul nostru de limba engleză și ea m-a inspirat cu munca ei și metodele de evaluare a muncii elevilor. Blogul ei: https://medium.com/@jendoucette
– Jim Burke. Nu l-am întâlnit niciodată pe Mr. Burke, dar am citit câteva din cărțile lui și am participat deseori la comunitatea lui, English Companion Ning (http://englishcompanion.ning.com/). Cartea lui, What’s the Big Idea?*, mi-a furnizat ideea pentru acest proiect. Am împrumutat unele din ideile lui de teme pentru elevii mei. http://www.heinemann.com/products/e02157.aspx
Sursa articolului lui Juliani – http://ajjuliani.com/practical-ways-to-empower/