O mică dar puternică schimbare în modul în care comunici – Magia validării

Am citit pe site-ul Superteach un interesant articol despre obiectivele inițiale ale programului cu același nume și despre concluziile discuțiilor dintre fondatori privind lucrurile cu care să înceapă acest program de investiție în educația din România. Concluzia lor a fost:

Pentru a ajunge la copii, principalul obiectiv ar trebui să fie schimbarea de mentalități în rândul profesorilor români.

Puteți citi mai multe aici:

https://pressone.ro/superteach-cum-sa-schimbi-mentalitatea-profesorilor-din-romania?

Dacă vă întrebați cumva, problema nu este doar a profesorilor din România, doar că la noi este îngrijorătoare proporția celor care au o mentalitate rigidă.

De aceea astăzi am ales pentru voi tot un articol scris de Jennifer Gonzales în Cult of Pedagogy, care vorbește despre schimbarea de mentalitate și atitudini în comunicarea cu copii, cu colegii sau cu toți cei din jur.

Mărturisesc că și noi am înțeles destul de târziu valoarea validării în comunicare – din păcate școala nu ne-a învățat așa ceva, dar am izbutit să învățăm mai târziu, în cadrul unui program de dezvoltare personală, antreprenoriat și marketing. Ne-a folosit apoi în toate activitățile…

1-validarea-3

”Primul pas în a învăța să ne stăpânim emoțiile este să simțim că experiența noastră este validată de ceilalți. Să simțim că cineva înțelege” – Predă cu dragoste

Magia validării

Suntem atât de obișnuiți să ne apărăm propria poziție, să stăm încleștați în propria atitudine, încât schimbarea către o poziție în care încercăm să vedem lucrurile din perspectiva altora poate la început să pară ceva ne-natural, aproape dureros. Dar, odată ce încercăm cu adevărat să o facem, vom vedea că unele din cele mai dificile conversații se vor desfășura mult mai bine.

Am pentru tine o întrebare cu multiple răspunsuri, își începe Jennifer articolul.

Să presupunem că stai la ușa clasei, salutându-ți elevii care intră în clasă. Unul dintre ei – hai să-i spunem Gabe / Gabi – intră și vede că pe agenda zilei tu ai scris ”Alegeți tema pentru discurs”. Imediat, umerii lui se lasă a descurajare.

Oh frate,” spune el fără să se adreseze cuiva, Urăsc discursurile!”

Ce vei spune tu?

A. Cum? Discursurile sunt grozave.

B. Tu vorbești tot timpul! O să-ți placă.

C. Ce șoc! Gabi se plânge din nou.

D. Gabi, intrăm în clasă în liniște, te rog.

E. Ce anume urăști la discursuri, Gabi?

Cu opțiunile de la A la D tu te cerți cu Gabi, negândui sentimentele, atacându-l personal sau ignorând cu totul ceea ce a spus.

Dar cu opțiunea E, tu reacționezi cu curiozitate. Încerci să afli mai multe. Cu opțiunea E ești deja pe drumul în care îi validezi lui Gabe punctul de vedere.

Validarea este un act de recunoaștere și afirmare a sentimentelor sau perspectivei unei alte persoane. Este recunoașterea faptului că aceste gânduri sau sentimente sunt adevărate pentru acea persoană. Este o cale uimitor de rapidă de a face progrese într-o conversație: Scade tensiunea, construiește încrederea și vă aduce mai rapid pe amândoi – pe tine și pe celălalt la găsirea unei soluții.

Singura problemă cu validarea este că, la început, este cu adevărat greu să o faci. Suntem atât de obișnuiți să ne apărăm propria poziție, să stăm încleștați în propria atitudine, încât schimbarea către o poziție în care încercăm să vedem lucrurile din perspectiva altora poate la început să pară ne-natural, aproape dureros. Dar, odată ce încercăm cu adevărat să o facem, vom vedea că unele din cele mai dificile conversații se vor desfășura mult mai bine.

1-validarea-6
De ce funcționează validarea?

Oamenii vor să fie înțeleși. Ei vor să fie auziți.

Atunci când o persoană (sau un copil, pentru cine nu consideră copiii persoane, n.n.) vrea să fie auzită, atunci se agață mai strâns de propria poziție. Este doar atât de simplu și este unul din motivele pentru care atât de multe conflicte durează atât de mult și deseori escaladează până la proporții ridicole. Oamenii de ambele părți ale unui conflict încearcă să se explice și să se apere pe sine, pentru a face cealaltă persoană să vadă ceva în modul în care ei îl văd.

Și, din nefericire, răspunsurile noastre tipice de obicei înrăutățesc situația.

Argumentând asupra punctului de vedere al celeilalte persoane, cum ar fi să spui că discursurile sunt grozave ca răspuns la declarația lui Gabe este o reacție naturală, dar probabil că nu va avea impact asupra părerii lui. Probabil că el va dori să replice cu un argument despre cauza pentru care discursurile sunt nasoale, iar tu vei da o replică și așa mai departe. Până nu se va simți ascultat, Gabe va înțelege cu greu punctul tău de vedere.

Desființând sentimentele cuiva, cum ar fi să-i atragi atenția lui Gabe că el oricum vorbește tot timpul și prin urmare nu ar avea de ce să nu-i placă discursurile nu numai că nu-i va schimba părerea, îl va face să se simtă de asemenea neînțeles. Emoția lui inițială negativă va fi asociată acum și cu sentimentul de frustrare că pur și simplu nu îl înțelegi. Și, în funcție de cât de serios este sentimentul lui inițial, respingerea neserioasă din partea ta ar putea să-l doară cu adevărat.

Ignorarea îngrijorării unei persoane concentrându-ne pe altceva, cum ar fi doar să-i reamintim regula de a intra tăcut în clasă – poate face o persoană să simtă că el/ea nu contează. Reamintindu-i lui Gabe să intre în clasă în liniște nu-l va face să-și schimbe părerea despre discursuri. Și nu îi va îndepărta sentimentele negative. Ci, ignorându-i complet îngrijorarea, îi spunem că sentimentele lui pur și simplu nu sunt importante.

Iar atacul la persoană, cum este comentariul insidios despre faptul că Gabe se plânge tot timpul, este un alt mod de a desființa și de-legitimiza punctul de vedere al celeilalte persoane. Atunci când elevii tăi dau glas unei îngrijorări, preocupări și noi îi acuzăm că sunt indisciplinați, că pun ”întrebări prostești” sau că încearcă să tragă de timp, de fapt îi atacăm personal în timp ce evităm lucrurile pe care le spun. Acest tip de răspuns poate fi cel mai destructiv: Nu numai că persoana rămâne cu aceleași sentimente dinainte, dar acum au adăugat un strat de resentiment față de tine.

În toate aceste cazuri, cealaltă persoană nu a învățat nimic nou, tu nu ai câștigat nici un fel de înțelegere sau rezolvat vreo problemă, dar e foarte probabil să fi creat noi sentimente negative. Dacă vei continua cu acest ciclu vei crea o problemă de relație (greu de corectat, am spune noi, n.n.)

În școli, unde treaba noastră cere interacțiuni constante cu alți oameni, conflictele și neînțelegerile sunt întotdeauna valabile pentru noi. Iar ele sunt cauza tuturor problemelor: Ele perturbă timpul de instruire, interferează cu înțelegerea elevilor, escaladează în bătălii de putere majore care conduc la acțiuni disciplinare serioase, iar asta este numai în relația cu elevii. Între adulții din școală, neînțelegerile creează tot felul de drame între colegi, conduc la o slabă satisfacție a muncii și se pot termina cu profesori care își părăsesc locul de muncă.

Lucrurile se desfășoară diferit atunci când intervine validarea. Atunci când oamenii practică, unii pentru alții, validarea sentimentelor și părerilor la primul semn de neînțelegere, rareori conflictele escaladează. În schimb, devin conversații. Devin oportunități de a învăța unul de la celălalt.

1-validarea-2

Cum să validezi în trei pași

Pasul 1: Reflectarea conținutului (mesajului, n.n.)

Cel mai important lucru care trebuie făcut este pur și simplu să parafrazezi principalul lucru pe care îl spune persoana pentru a te asigura că ai înțeles. Făcând asta dai de înțeles că asculți iar, dacă înlături orice urmă de sarcasm sau ”atitudine” din vocea ta, va suna că ești interesat și curios și că nu judeci.

În unele cazuri, cum ar cel cu Gabe, poate că ar trebui să începi cu o întrebare, cum ar fi: ”Ce urăști tu la/ despre discurs?”

Presupunând că el îți dă un răspuns, cum ar fi ”nu îmi place să fiu în fața tuturor acelor oameni”, atunci tu doar reformulezi asta. Ai putea spune ceva ca, ”Deci nu-ți place să te privească toți acei oameni.”

Dacă răspunsul/ explicația persoanei este mai lungă și mai complicată, ai putea utiliza fraze ca:

  • Ce te aud eu spunând este__________________, e corect?

  • Lasă-mă să văd dacă te-am înțeles corect….

  • Cu alte cuvinte, ____________________

Pasul 2: Recunoașterea emoției

Cealaltă persoană se va simți realmente auzită/ ascultată dacă tu îi poți denumi emoția pe care o descrie, sau pui o întrebare pentru a clarifica acea emoție. Iată câteva exemple:

  • Asta sună frustrant.

  • Pare că te simți îngrijorat.

  • Deci te simți încurcat/ confuz?

  • Cum te-ai simțit în legătură cu asta?

Cu Gabe, ai putea să spui simplu, Nu te simți confortabil să vorbești în fața altora.Asta reflectă dintr-o lovitură atât conținutul mesajului cât și emoția.

Pasul 3: Comunicarea acceptării

O parte importantă a validării este să lași cealaltă persoană să înțeleagă că îi accepți emoțiile, așa cum sunt. Tu poți să nu simți în același fel și sentimentele celuilalt ar putea să-ți creeze probleme, dar ele sunt așa cum sunt. Încearcă unele din aceste fraze/ propoziții:

  • Pot să-mi dau seama de ce tu simți astfel.

  • O mulțime de oameni simt la fel.

  • Asta este de înțeles.

  • Poate fi (supărător, frustrant, enervant/ stresant, de speriat) când se întâmplă asta.

Acum, dacă dezaprobi puternic ceva din ce spune o persoană, poți pur și simplu să te străduiești să accepți. Să încerci să găsești acele părți cu care ești de acord, partea cu care te poți conecta. Când argumentezi pe marginea unei noi politici academice propuse în școală, de exemplu, s-ar putea să-ți displacă cu adevărat ideea în sine, dar ai putea începe prin a spune că de asemenea îți pasă foarte mult de succesul copiilor și că ești de acord că actuala politică are nevoie de corecții.

În unele cazuri, ar putea fi nevoie să-ți amintești perioada în care ai simțit sau ai crezut aceleași lucruri ca și persoana cu care vorbești. Chiar dacă tu simți diferit acum, poți afirma că acest sentiment sau credință este de înțeles dintr-o anumită perspectivă.

Și apoi?

Odată ce ai făcut aceste trei lucruri – să reflectezi conținutul, să recunoști emoția și să comunici acceptarea – ce urmează? Câteodată nimic. Ai putea să închei conversația aici, cu cealaltă persoană întorcându-se la propriile gânduri, eliberată în fine de nevoia de a-și apăra punctul de vedere și gata să treacă la o contemplare mai adâncă.

Or persoana ar putea să continue să vorbească despre lucrurile care o necăjesc – probabil într-o manieră mult mai calmă și într-un mod mai productiv – și tot ceea ce ai de făcut este să asculți în tăcere. Ar putea ajunge la propria soluție, fără prea mult ajutor din partea ta.

Cu alte ocazii, s-ar putea să fie nevoie să continui să pui întrebări deschise, cum ar fi, ”Poți să-mi spui mai multe despre asta?” în așa fel încât persoana să continue să vorbească, iar tu ai putea ajunge la o mai bună înțelegere a problemei.

Un alt lucru care se poate întâmpla este ca persoana să înceapă să recunoască poziția ta, fără ca tu să fie nevoie să o ceri. Nu este un lucru pe care ar trebui să-l aștepți neapărat și ar putea fi nevoie ca tu să-ți prezinți această poziție, spunând ceva de genul, ”Pot să-ți spun cum văd eu lucrurile?” Dar în multe cazuri, vei fi surprins cât de repede persoana pe care ai validat-o îți va răspunde cu aceeași favoare.

1-validarea-4

Respingerea: De ce rezistăm validării

În ciuda incredibilei eficiențe a ascultării reflexive și validării, ai putea totuși să nu vrei să faci asta. Iată unele dintre obiecțiuni:

Nu sunt de acord cu persoana, așa că nu-i pot valida opinia.

Asta e greu, deoarece probabil tu încă încerci să-i expui punctul tău de vedere. Cum naiba ai putea să treci cu vederea și să-i recunoști sentimentele? Validarea punctului de vedere al unei alte persoane nu este similară cu acordul cu ea. Tu doar o faci să știe că ai auzit-o.

Desigur, este important ca și cuvintele tale să reflecte asta: Dacă un elev spune, ”Sunt varză la matematică” tu nu spui, ”Da ești,” În schimb, ai putea refraza cuvintele lui ca pe o întrebare, ”Tu crezi că nu ești bun la matematică?” Asta îi va îndemna să spună mai multe.

Dar poziția lui/ lor NU ESTE VALIDĂ. De ce să-l/ să-i încurajez?

Amintește-ți că nu ești de acord, doar reformulezi și clarifici poziția lor. Și păstrează în minte ideea că, lăsând cealaltă persoană să știe că îi înțelegi clar poziția, ai putea-o face să se agațe mai puțin strâns de acea poziție. Cu alte cuvinte, este mai probabil să fie capabilă să vadă punctul tău de vedere deoarece simte că are de a face cu o persoană rațională care a acordat timp pentru a înțelege punctul lui/ei de vedere.

Ăsta este un comportament sensibil-delicat. Nu sunt eu.

E în regulă, validarea nu trebuie să sune ca și cum ați fi într-un cabinet de terapie. Îți poți dezvolta propriul stil. Poate suna dur, poate fi ceva rapid și nu trebuie însoțit de îmbrățișări sau fursecuri, dacă tu nu ești așa.

Unul din antrenorii mei de la CrossFit, Donna, ne validează tot timpul și, crede-mă, nimeni nu vrea să se pună rău cu ea. Odată făceam niște exerciții de întindere cu fața la perete, iar ea a venit la mine și pur și simplu mi-a spus că fac totul greșit, că trebuie să mă aplec mai jos și, firește, eu m-am plâns. Iar ea m-a lăsat să mă plâng pentru câteva secunde, apoi m-a aprobat și mi-a șoptit, “CrossFit’s e greu, Jennifer!”

Asta a fost de fapt o validare. M-a terminat și mi-a reînnoit hotărârea de a încerca mai din greu.

Am lucruri mai importante de făcut. De ce trebuie să-mi pierd vremea cu aceste lucruri?

Iată care-i treaba: dacă tu faci din ascultarea reflexivă și validare parte a modului în care interacționezi cu oamenii, până la urmă îți vei salva o mulțime de timp.

Imaginează-ți fiecare conversație ca pe o răscruce de drumuri. Una din căi este cea în care te cerți, respingi sau îți bați joc de poziția celeilalte persoane. Este o cale luuungă, plină de argumente dus-întors, mânie și probleme care se adaugă de-a lungul timpului, transformându-se în probleme mai mari și mai spinoase. Cealaltă cale este surprinzător de scurtă: Începe cu câteva minute de ascultare reflexivă și validare, cealaltă persoană se simte ascultată, emoțiile rămân la o intensitate rezonabilă și viața continuă.

Problema este că oamenii cred că prima cale este mai scurtă: Poți să faci persoana să tacă cu o replică nimicitoare sau să o faci să tacă de-a binelea fiind doar gălăgios și agresiv. Dar opinia celeilalte persoane nu s-a schimbat câtuși de puțin. N-ai avut nici pe departe influența pe care crezi că o ai; ei pur și simplu simt ceea ce simt mai puternic și, pe deasupra, acum consideră că ești un nesimțit. Tocmai ai înrăutățit problema.

Lucrul pe care trebuie să ți-l amintești este că validarea nu este necesară în toate interacțiunile, dar dacă te regăsești frecvent în conflict cu alți oameni, categoric trebuie să încerci asta.

1-validarea-5

Scenarii exemplu

O problemă de comportament a unui elev

Este joi dimineață și elevii mei se presupune că ar trebui să citească în liniște timp de 10 minute. Remarc că una din eleve, Kendra, are cartea cu susul în jos și mâzgălește pe caietul ei de notițe în loc să citească.

Acum, aș putea să-i dau o notă la purtare, sau s-o cert sau pur și simplu să-i spun să se întoarcă la activitatea de lectură. Sau aș putea să mă duc spre ea, să mă ghemuiesc lângă pupitrul ei și să-i spun, cu o voce perfect neutră, Tu nu citești. Ce se întâmplă?”

Kendra ar putea să spună, “Este neclar.”

De aici, aș putea reflecta conținutul mesajului, să-i recunosc sentimentele și să-i comunic acceptarea lor. Aș putea spune, Ești încurcată și asta face ca povestea să fie greu de citit. Am avut și eu astfel de experiențe.”

Apoi aș putea să încep să o ajut pe Kendra să-și rezolve problema spunând, Poți să-mi arăți locul din text care te încurcă?” De aici, ne putem da seama cum să o ajutăm să se deblocheze sau poate îi alegem o carte diferită.

Dacă problema Kendrei nu a fost deloc cartea, ci ceva mai important cum este un eveniment care s-a întâmplat acasă, faptul că i-am acordat câteva minute vorbind cu ea ar putea fi extrem de valoros pentru ca ea să poată să facă față la ceea ce se/ s-a întâmplat. În ambele cazuri, am evitat o interacțiune negativă care s-ar fi putut transforma într-o problemă de comportament mai mare, dacă Kendra sau eu am fi fost într-o dispoziție proastă.

O problemă a unui coleg

Tracy, care predă în clasa de lângă mine, a făcut acest comentariu într-o zi, la prânz, în cadrul unui grup: “Ei bine, în această dimineață nu mi-am putut face elevii să stea cuminți din cauza zgomotului care venea din celelalte clase.”

Sunt destul de sigură că ”cealaltă clasă” la care se referea era clasa mea, deoarece elevii mei făcuseră un proiect de grup realmente activ în acea dimineață.

Acum, aceasta este una din acele situații care se poate cu ușurință transforma într-o problemă mai mare: Aș putea pretinde că nu am auzit-o pe Tracy, din moment ce nu mi se adresa direct mie, și să o resping pentru că este pasiv-agresivă. Destul de posibil, aș putea să mă închid în clasa unui alt profesor și să o vorbesc pe Tracy pe la spate.

Sau aș putea deveni defensivă și să o confrunt pe Tracy pe loc, la masă, spunând că nu cred că clasa mea a fost chiar atât de gălăgioasă și că poate, dacă ea ar renunța să-i forțeze pe copii să stea cuminți 45 de minute, i-ar fi mai ușor să se descurce cu ei.

Ei, cu siguranță eu nu aș spune asta. Sunt prea fricoasă. Dar poate că aș gândi-o.

O abordare mai sănătoasă și mai productivă ar fi să validez îngrijorarea lui Tracy.

Așa cum am spus, asta nu e ușor, dar omule, asta ar putea produce niște schimbări semnificative în relația mea cu Tracy. Și problema este că nu e ușor deoarece sunt preocupată să mă apăr, pentru că am dreptate. Dar, dacă aș putea face un pas înapoi pentru doar un moment și m-aș pune” în papucii” lui Tracy, pentru a recunoaște că ea a fost realmente frustrată, așa cum și eu aș fi fost frustrată și că asta e cu atât mai greu cu cât nu am făcut-o intenționat, că am fost parțial de vină pentru frustrarea ei, pot accepta asta și să fac ceva pentru a o repara.

Aș putea începe prin a clarifica situația, ”Zgomotul venea din clasa mea?”

Presupunând că ea ar spune da, aș putea să spun, Îmi pare rău. Este frustrant să încerci să-i faci pe copii să se concentreze atunci când există factori de distracție.

Asta este tot ce ar trebui realmente să fac. Tracy ar putea să nu răspundă, or ea ar putea să-mi răspundă și să-mi dea mai multe informații, poate lăsându-mă să înțeleg cu munca pe care voia să o facă cu elevii ei era cam plicticoasă, sau ceva în genul ăsta. Indiferent ce se întâmplă în continuare, eu am făcut un pas spre o relație mai bună cu ea și am înțeles mai bine modul în care acțiunile mele au impact asupra altora.

1-validarea-1

Puterea atenuării

Conflictul cu oamenii din viețile noastre este inevitabil. Vrem lucruri diferite, avem experiențe de viață diferite. Pur și simplu nu vom ajunge să vedem lucrurile în același mod. Din nefericire, instinctul nostru natural este să răspundem cu rigiditate la aceste diferențe, presând, protejându-ne ego-urile, săpându-ne unii pe alții. O anume parte a creierului nostru ne spune că acesta este un răspunsul puternic.

Dar poate fi o forță reală în atenuare, în cedarea prizei pentru câteva minute, pentru a accepta niște informații noi, pentru a privi în ochi adevărul celuilalt și pentru a-l accepta alături. Este nevoie de mult mai mult curaj și autocontrol și încredere în sine pentru face asta. Și aproape de fiecare dată, asta atenuează și atitudinea celeilalte persoane, deschizând-o spre a te înțelege și pe tine mai bine.

Doar atunci poate începe un progres real.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/magic-of-validation/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.