Avem un nou ministru al educației (al câtelea oare?) Și, după cum merg lucrurile în sistemul de educație, ca și după formările din Proiectul CRED, ne putem aștepta la alte reforme. Oare de data asta ministrul și echipa lui vor face ceea ce trebuie, adică așa cum sugerează articolul de mai jos al lui A.J Juliani – să întrebe în primul rând profesorii?

I-ai întrebat pe profesori? – Este o întrebare simplă, dar care conduce la tot felul de reacții.

Deseori, în căutarea unor idei și programe inovative, eliminăm un actor incredibil de important: Profesorii.

Știu că asta sună aiurea, dar după ce am lucrat cu diferite districte (inspectorate) școlare și am interacționat cu mii de profesori și sute de școli în ultimii câțiva ani, este o practică mai comună decât ați putea crede.

Îmi amintesc când am făcut prima dată această greșeală, ca lider de școală.

Încercam o resursă educațională deschisă (open education resources – OER) pentru noul curriculum de matematică în școlile noastre elementare. Eram încântat de posibilitățile de a revizui acel curriculum depășit și nelalocul lui în multe privințe. Am creat un ciclu de cinci ani care avea în fiecare an etape de atins pentru revizuirea și îmbunătățirea curriculum-ului pentru a face din el un document mai viu, care nu era săpat în piatră.

Am crezut cu adevărat că am putea folosi fondurile prețioase care erau în mod obișnuit folosite pentru a cumpăra programe și care să ne ajute să plătim profesorii pentru ca ei să dezvolte resurse și curriculum.

Totul era gata pentru a începe.

Apoi am avut prima întâlnire a comitetului (vă spun imediat de ce nu îmi plac comitetele). Comitetul era compus din directori, câțiva profesori, câțiva instructori (coach) și câțiva membri din biroul central. Am avut chiar câțiva părinți și elevi în grup în timpul întâlnirii de după școală.

Conversația a fost largă și, ”în teorie” toată lumea era de acord să mergem mai departe cu procesul de OER. Majoritatea oamenilor erau nerăbdători să trecem la pașii următori.

Am început câteva proiecte de OER pentru curriculum din liceu care au mers bine, susținut de câțiva profesori care erau experți în conținut și gata să modeleze procesul. Ei doreau să meargă în această direcție.

Apoi, în prima noastră întâlnire cu profesorii de la nivelul elementar, am putu simți că ceva nu funcționa.

Nimeni nu vorbea (cu excepția mea, desigur). Încăperea emana un sentiment de moarte.

Spre sfârșitul primei ore, am pus în fine întrebarea, ”Îmi scapă ceva?”

Liniștea era palpabilă.

Apoi unul dintre veterani a vorbit. El a spus, ”Înțeleg ce încercăm să facem aici. Și apreciez că plecăm de la un curriculum și manualele învechite, dar…”

A făcut o mică pauză.

”I-ai întrebat pe profesori?”

Întrebarea m-a luat atât de mult prin surprindere încât pe moment nu am putut să răspund.

Jur că nu voi fi niciodată un administrator sau lider de școală care să uite cum este să fii în clasă. Și, iată-mă, cerându-le profesorilor să facă ceva, fără să-i fi întrebat vreodată dacă ei vor să o facă sau dacă cred că este calea potrivită pentru ei.

Am bâlbâit câteva propoziții referindu-mă la comitet (care era pentru toate clasele – K-12 dar avusese doar doi reprezentanți pentru clasele elementare) – și apoi m-am oprit.

“Nu, îmi pare rău, noi nu am avut niciodată cu adevărat această conversație. Eu nu am avut cu voi niciodată această conversație.”

Profesorii au fost grozavi și i-am întrebat dacă am putea stabili o întâlnire ulterioară pentru a discuta cât de mult timp (pe care ei nu îl aveau) și efort / cercetare (care ar fi durat ceva) ar necesita pentru ca ei să-și dezvolte propriul curriculum și propriile resurse.

În săptămânile următoare nu m-am întâlnit doar cu acel grup, mi-am petrecut timpul întâlnindu-mă cu fiecare profesor de clasele elementare din district care preda matematica. Am vrut ca toată lumea să aibă un cuvânt de spus, iar comitetele nu dădeau această posibilitate.

În scurtele noastre conversații, purtate în mici grupuri (ne-am întâlnit cu profesorii de aceeași clasă din fiecare școală câte 15-0 de minute) au venit o mulțime de păreri de la profesorii noștri.

Deși perspectivele lor erau variate, exista o credință constantă: Ar fi luat o mulțime de timp să-și scrie propriul curriculum, fără să mai vorbim despre dezvoltarea/ alegerea fiecărei resurse. Ei nu credeau că un manual era calea potrivită pentru a continua, dar să creezi totul ”în casă” pentru întregul program de matematică I-V părea de asemenea improbabil.

Ei aveau dreptate. Eu greșisem.

Nu era vorba despre resurse deschise (OER) – am avut proiecte de succes de OER conduse de profesori din districtul nostru. Era vorba despre proces.

Am greșit să nu-i includ și pe ei mult mai devreme în procesul de luare de decizii. Am greșit pentru că nu am pus o întrebare simplă: ”Ce crezi că ar trebui să facem?”

Am învățat această lecție pe cea mai grea cale și am încercat pe cât a fot posibil să includ cât mai multe voci, opinii și idei ale profesorilor în aceste decizii de la acel moment de trezire la realitate.

Aceasta e o problemă mai mare decât am realizat.

Raportul Hechinger* a împărtășit recent un exemplu ”interesant” de stimul pentru inovație al guvernului în valoare de 1,5 miliarde de dolari:

Ca parte a efortului de redresare pentru dezvoltarea economiei după recesiunea din 2008, Departamentul pentru Educație al SUA a primit pe neașteptate o mare cantitate de bani pentru a aduce ”inovații” în educație. De atunci mai mult de 1,5 miliarde $ au fost cheltuite pe aproape 70 de idei, deoarece Congresul SUA a continuat să repartizeze fonduri chiar după ce recesiunea s-a încheiat.

Conform raportului publicat la începutul anului 2018, doar 12 din 67 de inovații, adică 18%, s-a descoperit că au un impact pozitiv asupra achizițiilor elevilor, .

* https://ies.ed.gov/ncee/pubs/20184013/pdf/20184013.pdf – Investiția în Fondul de Inovație: Rezumatul a 67 de evaluări.

“Sunt doar câteva,” a spus Barbara Goodson, o cercetătoare de la Abt Associates Inc., o firmă de cercetare și consultanță care a fost angajată ca să analizeze, pentru Departamentul de Educație, rezultatul programului Investing in Innovation (i3) Fund. “Este descurajant pentru toată lumea. Aici a fost vorba despre un program care trebuia să identifice modele promițătoare. Oamenii sunt dezamăgiți că nu am descoperit 20 de noi modele.”

“Acesta este rezultatul ”murdar” al oricărei cercetări în educație,” a adăugat Goodson. “Este cu adevărat foarte greu să schimbi achizițiile elevilor. Rareori am fost capabili să facem asta. E mai greu decât crede oricine.” Ea a citat un studiu anterior** , din 2013, care a descoperit de asemenea că atunci când reformele din educație sunt supuse unor teste științifice riguroase, cu grupuri de control și însărcinări aleatorii, 90% dintre ele nu-și pot demonstra efecte pozitive.

** http://coalition4evidence.org/wp-content/uploads/2013/06/IES-Commissioned-RCTs-positive-vs-weak-or-null-findings-7-2013.pdf – Randomized Controlled Trials Commissioned by the Institute of Education Sciences Since 2002: How Many Found Positive Versus Weak or No Effects

Când am citit această poveste, am săpat ceva mai mult în programe și idei. M-am uitat de asemenea la finanțări și la modul în care cercetarea a decis ce a avut impact ”pozitiv” sau ROI (return of investment, cum îl numesc oamenii din lumea afacerilor).

Se pare că a a lipsit o piesă majoră în toate aceste idei, programe și inițiative.

Nimeni nu i-a întrebat pe profesori ce gândesc. Majoritatea nici măcar nu au inclus profesorii în nici o formă de discuție înaintea începerii programului/ inițiativei.

Dacă există ceva ce am învățat în timpul în care am fost lider de școală, este asta:

Noile idei pornite de jos-în-sus (cu un suport necondiționat din partea celor ”de sus”), este mult mai probabil să aibă un impact pozitiv decât orice alt fel de inițiativă.

Deci, dacă asta se dovedește a fi adevărat, cum construim noi acest tip de cultură, care pornește de la baza sistemului? Cum putem să-i împuternicim pe profesori și elevi pentru ca aceștia să-și împărtășească ideile, să fie creativi și să ne asigurăm că sunt prețuiți?

Idei de la profesori, susținute de administratori

Unul din cei mai buni lideri care au știut să creeze o astfel de cultură este directorul liceului din William Tennent (districtul unde lucrez). Dennis Best a văzut ce se întâmplă atunci când el susține și ajută la dezvoltarea ideilor venite de la profesori.

El a prețuit ideile profesorilor pentru un program inovativ și a susținut CentennialX***, programul nostru autohton cu un concept centrat pe om, unde elevii lucrează cot-la-cot cu companii și organizații mari pentru a rezolva probleme ale lumii reale.

*** https://www.centennialx.com/

În plus, parteneriatul nostru cu companii, organizații și instituții a crescut și datorită faptului că profesorii și elevii au lucrat alături de echipe și oameni ca:

• The Character Lab (Angela Duckworth și echipa ei face cercetare activă în școlile noastre, lucrând cu profesorii și elevii noștri în jurul ideilor de caracter și voință).

• Drexel University (elevii noștri merg la Drexel Medical pentru a lucra pe cadavre)

• The University of Pennsylvania (elevii noștri de la biologie și psihologie lucrează cu șoareci de laborator și, recent am construit și noi un laborator cu șoareci adevărați în școala noastră).

• St. Joseph’s University (elevii noștri lucrează cu studenții din ultimii ani care realizează intervenții de neurochirurgie)

• Fox Chase Cancer Center (În cadrul programului TRIP și al cursului nostru despre Genetică în cancer)

• ShopRite (elevii lucrează în magazinele din comunitate, dar și în magazinul Shoprite din școală)

• Eli Lilly și PRA Health Sciences (au sponsorizat întrecerile echipelor de elevi care au rezolvat în școală probleme medicale reale).

• MIT Cycling Team (elevii noștri au dezvoltat un nou model de șosete pentru ciclismul de performanță pentru echipa MIT în timpul programului CentennialX)

Printre toate aceste oportunități inovative, predarea și învățarea a continuat în școala noastră (WTHS – liceul William Tennent). Nu a fost o mișcare de reformă uriașă pentru care a trebuit să oprim tot ce făceam pentru a începe ceva nou. Schimbarea s-a făcut din interior și s-a petrecut în timp ce viața a mers înainte.

Recent WTHS a dus abordarea cu un pas mai departe cu programul Teacher Innovation Pitch.

Întâi, Dennis și echipa lui administrativă au identificat ariile de inovare, creștere și succes de la William Tennent High School. Ei au remarcat că multe dintre aceste arii au fost începute de personalul școlii și susținute de administrație.

Cu toate acestea, ele erau doar niște enclave și ei ar fi vrut ca mai mulți profesori să se simtă împuterniciți să vină cu idei și să înceapă ceva nou cu elevii lor sau în propria dezvoltare profesională.

Așa a demarat Teacher Innovation Pitch.

Primăvara trecută, profesorii au avut oportunitatea de a-și prezenta (pitch) ideile în fața colegilor și administrației.

Obiectivul a fost să-i împuternicească și mai mult pe profesori pentru:

• A-și asuma riscuri în instruire și a se simți liberi să facă greșeli și să devină mai buni.

• Să inoveze așa cum consideră potrivit, având în vedere constrângerile curente.

• Să dezvolte și impulsioneze parteneriate pentru a furniza elevilor oportunitățile de a participa la experiențe de învățare autentice, în lumea reală.

Întrebarea care îmi revine în minte mereu și mereu este: I-ai întrebat pe profesori?

Și de ce nu ai face asta? Profesorii sunt cu elevii în fiecare zi. Ei văd lucrurile din tot felul de perspective. Ei trăiesc practica predării și a învățării, nu doar teoria predării și învățării.

Atunci când îi includem pe profesori în procesul de luare de decizii, sau încă și mai bine, începem cu profesorii pentru ideile de a prea/ învăța mai bine, asta devine de acum o inițiativă de echipă. Toată lumea a fost implicată, așa că toată lumea vrea ca ideea să aibă succes pentru copiii noștri.

Sună simplu, dar ar putea să fie cel mai profund lucru pe care îl putem face ca lideri. Întreabă un profesor, află ce gândesc ei și apoi acordă-le spațiu și suport pentru ca ei să creeze ceva ce merită făcut.

Sursa: http://ajjuliani.com/did-you-ask-the-teachers/