Pentru a-i înțelege pe elevii tăi, folosește ”curiozitatea plină de compasiune”

În discuțiile despre articolul trecut am fost întrebată dacă am predat în învățământul de artă, iar răspunsul meu este da. Ceea ce nu am spus este că am renunțat la predarea în sistemul public după aproape 10 ani nu pentru că nu mi-ar fi plăcut să lucrez cu copiii, ci pentru că nu am suportat să lucrez alături de oameni care creau din colectivul de profesori un mediu toxic, otrăvit de bârfe stupide și de atacuri la persoană. ”justificate” doar de problemele lor emoționale nerezolvate la timp/ corect. Nu s-a întâmplat doar în acea perioadă ”comunistă”, din câte am discutat și cu alți profesori actuali, fenomenul s-a perpetuat sau chiar agravat. De multe ori, cancelariile școlilor de astăzi sunt adevărate gropi toxice, iar atmosfera secătuiește de energie și de plăcerea de a lucra cu copiii pe toți cei care vin cu entuziasm la școală să predea. Am avut multe discuții între membri consorțiului despre modul în care educația ar trebui să se schimbe acum, pentru ca pregătirea elevilor să corespundă cu cerințele moderne și pentru a-l ajuta pe fiecare copil să-ți dezvolte potențialul. Și s-au ridicat o mulțime de întrebări: Ce contează cel mai mult, ce și câtă materie predai sau cum predai? Care este primul pas, apoi următorul și toți ceilalți? Care sunt prioritățile, de unde, cu cine sau cu ce începi? Și întotdeauna, concluzia discuțiilor noastre a fost – începi cu formatorii, nu numai cu formarea lor pentru a utiliza tehnologiile didactice moderne, ci și pentru dezvoltarea personală, pentru că, cu oameni care au probleme emoționale și comportamente de hărțuitori nu poți face o educație de calitate. Și pentru că, așa cum o spun educatori cu experiență și cu rezultate bune și cercetători de pe toate meridianele, prima condiție a unei educații de calitate este să cunoști copiii cu care lucrezi, să fii deschis să-i cunoști, să înțelegi ce fel de oameni sunt / vor deveni, din ce mediu vin și cum sunt condiționați de acesta, ce dorințe și vise au, dacă acestea le sunt încurajate sau înăbușite, ce nevoi de suport au și cu cine poți colabora sau ce poți face pentru a compensa și a le împlini nevoile și visurile. Într-un cuvânt, trebuie să-i înțelegi. Ori, nu poți să-i înțelegi dacă ești o persoană atât de copleșită de propriile probleme emoționale, de ambiție, dorința de prestigiu sau mai știu eu ce, încât nu le poți depăși, ai o mentalitate fixistă, nu poți accepta alte păreri, nu poți colabora și nu poți crește pe plan personal. Meseria de educator este una din cele mai nobile dar și cele mai pretențioase din lume, în ciuda faptului că, la noi, la nivel social nu are recunoașterea și răsplata cuvenită. Această meserie nu poate fi făcută bine fără o investiție continuă nu numai în formarea profesională ci și în dezvoltarea personală a oricărui educator (și aici includem și educatorii de acasă – părinții!!).

Pentru astăzi, vă propunem un articol scris de Kyle Redford, profesoară la clasa a V-a de la Școala Marin Country, o școală cu opt clase din San Francisco Bay Area. Kyle este de asemenea editor la Centrul Yale pentru dislexie și creativitate.

1-Compassionate-1
După mai mult de 30 de ani de predare, mă simt încă umilă (smerită – asemeni lui Michelangelo în fața blocului brut de marmură, în care întrezărea viitoarea statuie, știind că o singură lovitură greșită de daltă ar fi compromis acel material minunat, n.n.) și copleșită atunci când părinții îmi predau mie copiii lor, în prima zi de școală. Este un act de profundă încredere, în special atunci când știu că varianta mea personală de Jurământ Hipocratic ”Să nu faci rău” este câteodată insuficientă. Voi pierde din vedere unele lucruri, voi concepe soluții imperfecte pentru provocări de comportament și învățare și voi cădea pradă unor presupuneri greșite despre ei.

Deși voi căuta întotdeauna să fiu bună, răbdătoare, înțelegătoare și reflexivă în instruirea mea, bunele mele intenții și impactul nu se vor alinia întotdeauna. Voi eșua. Deși sunt destul de sigură că voi continua să devin din ce în ce mai bună în această meserie, sunt încă o lucrare în progres. ȘI deoarece ștacheta este atât de înaltă, acesta este un adevăr greu de înghițit.

Este stresant să semnezi pentru a face o treabă care te depășește. Așteptările continue, interne și externe de a ”face totul corect” pot duce la epuizarea unui profesor (sau să ne facă pe noi permanent anxioși). Profesorii sunt însărcinați să rămână dibaci și autocritici. Cu cât învățăm mai mult, cu atât realizăm cât de multe nu știm. Această realitate este în mod special adevărată atunci când vine vorba despre elevii noștri. Doar acceptarea pur și simplu a faptului că nu știm tot ce este important despre elevii noștri – și că nu vom ști niciodată – este un prim pas important. Cea mai bună cale de a compensa acest adevăr nefericit este să incorporăm curiozitatea plină de compasiune în practica noastră zilnică.

1-Compassionate-6

Clasele au nevoie de compasiune activă

Thich Nhat Hanh, un lider spiritual și expert renumit la nivel internațional în meditație (mindfulness), vede compasiunea ca pe un verb – ceva ce putem face. Este o formă de a fi conștient. Compasiunea cere profesorilor să facă o pauză înainte de a presupune că știu ce se află în spatele unei remarci obraznice sau jignitoare, a unui comportament deranjant sau a unei munci/ teme slab executate sau lipsă. Ne schimbă pe noi din rolul de judecător într-un rol de investigator – unul căruia îi pasă. Îi invită pe elevi să ne spună mai mult. Comportamentul dezamăgitor nu mai este o dovadă automată că un elev este insensibil, n- pasă sau nu încearcă. Cel mai adesea, acolo este un factor care complică și care poate fi descoperit (și câteodată îndepărtat) printr-o investigare care nu condamnă.

“Curiozitatea plină de compasiune” este medicinală. Ea ajută la construirea încrederii decisive și a conexiunii cu elevii noștri, deoarece ea le comunică că ei contează. Ea iluminează, de asemenea. Poate întrerupe abaterile și presupunerile noastre potențiale despre gândirea și abilitățile elevilor noștri. Investigarea eficientă implică mai mult decât simpla chestionare, totuși. Ea implică de asemenea și observare.

1-Compassionate-4

Poate că un elev este lider în discuțiile din clasă, dar când vine vorba despre exprimarea în scris a aceleiași teme el/ea oferă una sau două propoziții slab compuse, confuze. În loc să presupunem că acel elev nu înțelege conceptul, este important să avem o conversație cu el pentru a vedea cât de multe știe atunci când nu trebuie să scrie. Deseori descopăr că elevul se chinuie cu o problemă mecanică cu abilitățile scrisului de mână sau cu rezistența, cu tastatura sau o anxietate privind silabele – și nu cu înțelegerea. Acestea sunt distincții decisive. Simpla utilizare a unei aplicații de dictare poate fi suficientă pentru a rezolva avea lipsă și a permite elevului să arate ce știe.

Câteodată performanța nu este deloc despre provocările unor abilități. Ar putea fi vorba despre timp – să nu aibă destul din acesta. O conversație privată poate dezvălui că elevul are așteptări semnificative puse pe umerii lui după școală (supervizarea fraților mai mici, angajamente extra-curriculare majore, sarcini casnice). Poate că se află într-o mașină sau un autobuz pentru lungi perioade de timp de călătorie (face naveta, n.n.), sau poate casa lui este gălăgioasă și haotică sau stresantă. Pe lângă faptul că nu are un spațiu în care să lucreze, citească sau gândească, el ar putea fi lipsit de somn suficient. Asta ar putea oferi de asemenea un context important pentru mormăiturile lipsite de respect și gălăgioase care preced fiecare activitate sau pentru răspunsurile spontane prin care proclamă neajutorat, ”nu înțeleg” (atunci când înțelege).

DISDPre-K

O cale spre relații de încredere

Pot să imaginez soluții și strategii, dar ajută să știi ce se interpune în calea elevului. Și, cu sau fără revelații mari, doar ascultând – ascultând cu adevărat – fără să oferi soluții tip ”glonț de argint” poate face minuni. Demonstrând că sunt atentă și că îmi pasă câteodată este destul pentru a-l face pe un elev să se simtă văzut și el să vrea să investească în învățare.

Curiozitatea plină de compasiune este o abilitate observațională și investigativă. Ca orice altceva, ea se dezvoltă prin practică și experiență. Am devenit mai pricepută de-a lungul timpului, dar continui să o îmbunătățesc.

În mediul școlar, profesorul demonstrează că este în regulă să nu știi ceva; noi descoperim informația prin cercetare, observație și chestionare. Curiozitatea plină de compasiune nu este diferită. De fapt, în general ea este cheia dezvoltării relațiilor sănătoase cu membri familiei și prietenii. Când demonstrăm această importantă abilitate socială și emoțională în fața elevilor noștri, îi putem ajuta să-i înțeleagă puterea și îi putem ajuta să o dezvolte și ei singuri.

1-Compassionate-3

Elevii nu vin la noi cu etichete îngrijite și cu instrucțiuni de operare. Ei sunt indivizi misterioși, în dezvoltare. Abordându-le zbaterile ca pe niște mistere de rezolvat mai curând ca pe niște probleme la care să reacționăm, face ca instruirea noastră să fie mai eficientă. De asemenea face ca predarea să fie mai plăcută și mai plină de răsplată. Deși curiozitatea plină de compasiune nu ne previne greșelile și eșecurile, ea le reduce. Și cel mai important, această practică plină de grijă ne poate ajuta să câștigăm încrederea sacră a elevilor, ca și pe cea a părinților lor.

Sursa: https://www.edweek.org/tm/articles/2018/07/03/to-understand-your-students-use-compassionate-curiosity.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.