Gretchen Bernabei, câștigătoare a Premiului James Moffett al NCTE, a predat scrierea elevilor de gimnaziu și de liceu timp de aproape 30 de ani. În aceste zile, ea străbate drumurile pentru a acorda colegilor mai tineri consultanță în cadrul a sute de workshop-uri. Puteți citi mai multe despre ideile prezentate de ea profesorilor în cartea ei, scrisă împreună cu Judi Reimer – ”Structura textelor din poveștile cu zâne: Elementele comune care ajută elevii să scrie despre concepte abstracte.. și să trăiască fericiți pentru totdeauna” (Text Structures From Fairy Tales: Truisms That Help Students Write About Abstract Concepts…and Live Happily Ever After).

Dintre aceste idei, veți regăsi câteva în articolul de mai jos.

Tu vei fi întotdeauna un personaj / caracter din povestea pe care o spun elevii tăi. Am învățat asta de la strălucitul nostru coleg, Jim Burke; Lucrurile pe care le facem noi astăzi vor determina ce fel de caracter vom deveni în povestea care este spusă mai târziu. Haideți să ne gândim pentru câteva minute cum am putea folosi poveștile cu zâne pentru a încânta poveștile pe care elevii noștri le trăiesc în fiecare zi.  

Cel mai urgent motiv de a utiliza poveștile cu zâne într-o clasă este pentru contact. Lumea noastră se învârte într-o izolare din ce în ce mai mare pentru copii – mai puțin timp în poala mamei pentru bebeluși, mai puțin timp de stat în jurul mesei cu familia, mai puține conversații (adevărate) cu adulții. Mai multă muncă individualizată în clasă, mai multă staționare, mai mult lucru stând pe scaun. Mai mult timp în fața ecranelor. Mai multe lecții răsturnate. Instruirea directă pare să fi căzut în dizgrație, adăugând încă o arie în care elevii nu interacționează cu vocile adulților. Și, deși facem progrese în avansul instruirii, vedem efectele izolării în cifre alarmante despre cazuri de depresie, anxietate de separație și regres social. Cum pot fi utilizate poveștile aici?

Poveștile (cu zâne) furnizează o ”voce” pentru urechea copilului, darul unei povestiri. Poveștile se spun. Cuvântul ”poveste” (“tale” în engleză) vine de la cuvântul olandez taal, sau vorbire (la noi, povestire,n.n.). Nu un text pe telefon sau trimis prin email sau citit în liniște într-o clasă tăcută. Spus. O voce într-o clasă. Copiii nu sunt niciodată prea mari pentru darul citirii cu voce tare al unei povești bune. Când în acest an, am distribuit copii ale poveștii ”Prințul broască” într-un grup de elevi scandalagii de a opta, l-am auzit pe unul din ei spunând “Ugh…asta e pentru bebeluși.” Cu toate acestea, după câteva minute când am terminat de citit, am auzit, “Omule, broscoiul ăsta a avut parte de ceva joacă.”  

Acum, ce spuneți de ceva utilizări academice (școlare)?

Noi dăm elevilor scurte pasaje pentru a le utiliza cu o varietate de obiective. În ultimii douăzeci de ani, am fost încurajați să utilizăm din ce în ce mai multe texte bazate pe realitate (non-ficțiune), dar scurte bucăți de ficțiune pot fi la fel de utile. Le putem cere elevilor să se gândească și să meșterească la finaluri, la punctele de vedere, la caractere, să scrie sau să interpreteze scene, să exploreze vocabularul. Iată aici câteva din modurile mele favorite de a utiliza poveștile pentru a preda un conținut (academic/ școlar) serios:

• Pentru a practica discutarea temelor: Elevii pot scrie argumente despre teme universale, utilizând momente din povești și momente din propria lor viață, pentru a împărtăși ce cred ei că este adevărat despre cinste/ onestitate sau lăcomie sau casă. Am auzit profesori de liceu din programele de educație avansată împuternicindu-i pe elevi să stăpânească puterea arhetipurilor din filmele lui Disney pe care le memoraseră când erau copii.

• Pentru a practica scrierea analitică. Elevii pot scrie propriile întrebări bazate pe text și răspunsurile la aceste întrebări, citând dovezi extrase din textul acestor povești. Fie că utilizează metoda noastră “QA12345” (Întrebare–Răspuns 1,2,3,4,5), structura de paragraf a lui Jane Shaffer sau orice altă metodă, este util să practici procesul întrebare-răspuns utilizând un text cu o mare accesibilitate. Iar poveștile se potrivesc atât de bine cu citirea copiilor deoarece poveștile sunt chiar bune la asta.

• Pentru crearea întrebărilor cu răspunsuri multiple. Colega noastră Jennifer Martin a transformat un proces cu o mare energie punându-i pe elevi să scrie întrebări cu răspunsuri multiple, cum sunt cele de la testele standardizate pe care ei trebuie să le dea. Jennifer a ales câteva subiecte direct din standarde (cum ar fi vocabularul, caracterizarea personajelor, tema) și i-a pus pe elevii ei de gimnaziu să citească un scurt pasaj, subliniind câteva cuvinte de vocabular, sau indicii despre caracterizarea personajului sau frazele care indică tema. Apoi a distribuit câteva întrebări provocatoare, luate direct din testele cu mare miză deja lansate sau teste de exercițiu. Iar elevii au creat întrebări.  

• Pentru conexiunile cu studiile sociale. Poveștile pot ilumina situații universale din societate. S-ar putea să nu avem în societate prințese și țărani, dar putem vorbi despre diferențele socio-economice și injustiție. Nu avem împărați goi, dar am putea discuta, evaluând adevărul și integritatea oficialilor noștri publici. Nu avem copii rătăciți în pădure, dar putem vorbi despre efectele reale ale sărăciei asupra copiilor sau despre situația grea a emigranților. Poveștile por crea un pod peste prăpastia uriașă dintre elevii noștri și conținutul orelor lor de studii sociale.

• Pentru nimic altceva decât un dar. Câteodată, doar citiți povestea împreună cu copiii și nu faceți nimic altceva cu ea. Când ați terminat, doar respiră și uită-te la ei. Întrebă-i să-ți spună ce le-a plăcut mai mult, dacă trebuie, dar ține minte că e un dar. Ceea ce au învățat ei din povestire nu se regăsește în standarde.

Ceea ce ne conduce la motivația de dezvoltare a poveștilor…

Nu a fost niciodată o mai mare nevoie de super-eroi și de povești. Copiii sunt dureros de conștienți că noi trăim în vremuri periculoase, probabil chiar mai conștienți decât oricare altă generație dinaintea lor. Ei știu mai multe despre amenințările globale, despre schimbările climatice, despre fragilitatea planetei noastre decât probabil orice generație dinaintea lor. Ei au coșmaruri despre trăgători în mulțime și masacre ale unor clase întregi.

Poate că poveștile nu vor face lumea mai sigură, dar ele îi pot ajuta pe copii să facă față fricilor lor, îi ajută să dea un sens lumii. În lucrarea lui istorică, ”Utilizările încântării” (The Uses of Enchantment), Bruno Bettelheim exprimă cel mai bun motiv pentru utilizarea poveștilor în clasă – și explică ceea ce eu am văzut cu proprii ochi: Poveștile îi reconfortează pe copii. Desigur, copiii cunosc diferența dintre fapt și ficțiune, dar poveștile îi întâlnesc pe copii acolo unde ei sunt în dezvoltare, cu puncte de vedere clare asupra unei lumi plină de dificultăți confuze. Poveștile pot face să dispară temerile, permițându-le copiilor să viziteze o lume unde binele și răul sunt clare. Iar răul este învins.

Dacă noi nu putem da copiilor o lume liberă de îngrijorări, sigură în fața amenințărilor globale și a vărsărilor de sânge locale, putem cel puțin să facem câțiva pași concreți pentru a fi adulții care calmează îngrijorările, în timp ce acordă copiilor câțiva ani în care să creadă că binele triumfă asupra răului. Dacă trebuie să găsim pentru elevii noștri scurte pasaje de citit, haideți să le dăm din când în când ceva pe care să-l poată iubi, povești care le furnizează confort și încântare.

Referințe

Bettelheim, Bruno (1989). The uses of enchantment: the meaning and importance of fairy tales. New York: Vintage Books. 

Sursa: https://corwin-connect.com/2019/06/everyday-enchantment-the-magic-of-fairy-tales-in-your-classroom/