Cum afectează învățarea din timpul verii achizițiile academice ale elevilor?

Cum spuneam în câteva din articolele trecute (și unele publicate în anii trecuți în această perioadă), vacanța este timpul pentru odihnă și recreere, timpul unei altfel de învățări care se petrece în mediile non-academice (tabere, muzee, excursii, centre de experimentare a științelor, vizite ghidate în companii de producție etc.) sau timpul pentru a construi reziliența copiilor. În ultima vreme sunt și mulți părinți care văd vacanța ca pe un timp în care trebuie să pună și mai multă presiune pe copiii lor, talentați sau nu, pentru a-i înscrie la cursuri de excelență, tabere pentru limbi străine, științe, arte sau alte lucruri de același gen. Nu că asta ar fi în principiu ceva rău, dacă respectivele cursuri sau tabere sunt organizate de oameni care știu ce fac și nu uită că prima motivație de învățare este angajarea copilului, că tinerii sau copiii au nevoie și de un timp nestructurat, în care viața este tot învățare și au ocazia să se miște în aer liber atât cât are nevoie organismul lor forțat să petreacă mult prea multe ore într-o nemișcare nefirească, sau să comunice și să creeze relații frumoase.

1-program-vara-4

Poate că sunt printre acești părinți și cei care au citit materiale alarmante despre pierderea de cunoștințe care se poate petrece în timpul vacanțelor, când copiii nu sunt împinși de la spate, să învețe, să învețe… Este într-adevăr un subiect serios de discuție și întrebarea pe care și-o pun părinți și profesori, deopotrivă, pe toate meridianele lumii este: Ce pot face pentru ca pe timpul vacanței de vară, copiii să nu piardă prea mult din cunoștințele asimilate în timpul anului școlar? Din acest motiv, astăzi am ales pentru voi un articol care pune în discuție exact această temă. Este scris de Sarah D. Spark în Education Week.

1-program-vara-1

Conform unei noi analize, spune Sarah, diferențele între programele suplimentare la care participă elevii săraci și cei bogați ar putea să nu contribuie atât de mult la reducerea lacunelor din achizițiile pe termen lung*.

* https://www.educationnext.org/is-summer-learning-loss-real-how-i-lost-faith-education-research-results/Pierderile reale de cunoștințe în timpul verii; Cum mi-am pierdut încrederea în rezultatele cercetării în educație

Cercetătorul Paul von Hippel s-a apucat să replice un studiu din 1982 care a fost timp de decenii un punct de referință – Studiul Începerea Școlii, care a urmărit mai mult de 800 de copii din școlile din Baltimore, de la grădiniță până la clasa a 8-a. Acel studiu a găsit că diferențele în achizițiile privind citirea între elevii din școlile din medii cu rata de sărăcie redusă și cele cu rata de sărăcie ridicată s-au lărgit în fiecare vară, până la urmă triplându-se pe parcursul timpului scurs între începerea școlii primare (1982) până la sfârșitul școlii gimnaziale, în 1990.

1-program-vara-3

Cu toate acestea, un nou articol din Education Next descrie că aceste rezultate au dispărut atunci când von Hippel a încercat să replice studiul utilizând teste noi, care utilizează diferite formate și controlează dificultatea textelor utilizate pentru testare, în moduri în care testele utilizate prima oară nu au făcut-o, adaptând dificultatea întrebărilor de test pe măsură ce elevii evoluează de-a lungul evaluării.

În datele naționale obținute în cadrul Studiului longitudinal din 2010 – Copilăria timpurie, nu existau diferențe între ratele de progres la citire între elevii din școlile din medii cu rata de sărăcie redusă sau ridicată, în timpul verii sau în timpul anilor școlari, de la grădiniță până la clasa a 2-a. Mai curând, diferența în performanțele la citire depistată în grădiniță a rămas destul de constantă de-a lungul claselor elementare. La fel, o analiză adaptativă a datelor din Măsurători ale Progresului Academic, realizată de Northwest Evaluation Association a arătat că lacunele de achiziții la citire dintre elevii școlilor cu rată a sărăciei redusă sau ridicată din 15 state s-au lărgit cu aproximativ o treime de la grădiniță până la clasa a 8-a, dar au crescut cu aceeași rată pe timpul verii ca și în timpul anului școlar.

“Nu sunt sigur de ce rezultatul acestor teste nu concordă. Și nu am întâlnit pe nimeni altcineva care să știe și este tulburător. Te face să te întrebi de fapt cât de multe știi despre… de ce cifrele privind lacunele cresc,” a spus von Hippel. “Dar cred că trebuie să ne oprim din a spune că două treimi din lacunele de achiziții se datorează vacanței de vară. Desigur că asta o spune Studiul Începutul Școlii, făcut acum 30 de ani, dar nu știu nici un set modern de date care să spună acea poveste..”

1-program-vara-5

Concentrarea verii

Așa că asta înseamnă că directorii de școală ar trebui să anuleze programele de vară ale școlii? Nici vorbă, spune von Hippel. În primul rând, unele studii arată că elevii învață mai lent în timpul verii. Asta ar putea crea oportunitatea ca elevii care au rămas în urmă să recupereze, dacă programele de vară îi ajută să învețe mai repede decât colegii lor.

“Dacă un director ipotetic vede că lacunele de achiziții din luna Decembrie sunt uriașe, ar putea să se gândească să programeze orice program de vară din trecut care este cu certitudine mai bun decât nimic.” a spus von Hippel. “Dar probabil este o problemă mai grea: Ar putea fi nevoie să ții cont cât de lung este programul de vară; cât de bine coordonat este curriculum-ul acestui program cu ceea ce se întâmplă în timpul anului școlar; cât de bună este participarea. Nu este o problemă simplă.”

1-program-vara-6

La nivel general, timpul de învățare extins a fost asociat cu achiziții mai bune. Într-o cercetare separată, von Hippel și colegii lui au descoperit că rezultatele școlilor care încearcă să reducă pierderile de învățare din timpul verii printr-o distribuire mai bună a celor 180 de zile de școală de-a lungul anului nu au demonstrat o reducere a lacunelor de achiziții. Cu toate acestea, pentru școlile care au extins calendarul tradițional de școală de la 180 la 210 zile – incluzând deseori școala de vară sau sâmbetele – rezultatele lor au demonstrat mai bune achiziții academice.

Într-un alt raport* se subliniază că, dacă școlile și bibliotecile din mediul rural sunt dotate cu mai multe cărți (accesibile copiilor), acest fapt ar putea reduce pierderile de învățare din timpul verii.

Sursa: http://blogs.edweek.org/edweek/inside-school-research/2019/06/questioning_summer_learning_loss.html?i

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.