Am început acest articol ieri, dar m-am oprit, nevrând să vă încarc acea zi cu emoțiile mele. Ca în fiecare an în această zi, în special, sunt năpădită de emoții amestecate, atât de puternice încât mă simt copleșită. Pe lângă bucuria cumulată pe care o resimt de fiecare dată când mă gândesc la copii, nu numai la cei din familie, ci și reamintindu-mi ochișorii și expresiile numeroșilor copii cu care am lucrat ca organizație sau cei pe care i-am / îi întâlnesc peste tot, frumoși, isteți, năzdrăvani, resimt din plin toată amărăciunea, neputința și disperarea care mă cuprinde atunci când mă gândesc la numeroasele scene în care aceste suflete și minți fragede se confruntă cu nepăsarea, neglijența, cu urâțenia morală și chiar ura nejustificată a unor adulți sau a celor care reprezintă chiar instituțiile menite să se preocupe de copii – cei care reprezintă Viitorul acestei țări și al omenirii.

Ce le oferim noi acestor copii care, în multe țări sunt priviți ca fiind valoarea și cea mai de preț și cea mai importantă investiție a unei țări?

Un mediu poluat fizic, moral și emoțional, servicii de educație și de sănătate de slabă calitate, nu numai pentru că sunt insuficient finanțate ci și din multe alte motive pe care cred că le cunoaștem cu toții prea bine. Condiții de viață proaste, în special în mediu rural și comunități urbane prost organizate și gestionate, care nu țin cont de nevoile reale ale dezvoltării copiilor sau ale unei familii; alimente și multe alte lucruri care le periclitează sănătatea pe termen lung, ca și alte condiții ”propice” unei dezvoltări sănătoase – fizic, mental, emoțional sau ”încurajării” familiilor de a face copii? Ne mai miră cifrele recent publicate de INS – scăderea dramatică a numărului de copii născuți în România, a procentului copiilor înscriși în sistemul de educație sau fenomenul migrației tinerilor spre alte zări?? Sau migrația familiilor cu copii care aleg să plece pentru a oferi copiilor șansa la o educație mai bună și la un mediu de viață mai puțin poluat moral? Ne mai miră actele de revoltă și scrisorile pline de amărăciune ale tinerilor care-și văd viitorul compromis și speranțele spulberate?

România își abandonează șansele la un viitor mai bun, cu fiecare an mai mult.

De ani de zile ne zbatem, alături de alți oameni de suflet și de alte organizații să conștientizăm politicieni, instituții că e cazul să acorde o mai mare importanță, grijă și resurse investiției în tânăra generație și în familia care își asumă dificila sarcină de a-i crește. Am încercat chiar să propunem instituțiilor (ministere, președinție) această temă pentru dezbaterile europene din perioada cât România deține președenția CE, deoarece chiar și în politicile sociale europene problema copiilor și a familiei care crește copii este tratată marginal. Mă arde și acum sufletul când îmi amintesc privirile sticloase de indiferență sau atitudinile de superioritate, de dispreț și argumentele fals grijulii cu care ni s-a răspuns, nu numai în acele dezbateri, ci și în multe altele. Sau faimoasa întrebare care arată pe deplin ”grija” unor funcționari: ”Mie ce-mi iese de aici?”

De fiecare dată, după astfel de experiențe ne întrebăm: Oare de ce oamenii nu pot învăța din propriile greșeli? De ce lecțiile istoriei rămân ne-luate în seamă? Ce-am putea face să schimbăm aceste mentalități și atitudini?

Și, de fiecare dată ajungem la aceeași concluzie: Totul pornește de la EDUCAȚIE.

Chiar dacă nu vom izbuti prea ușor sau deloc să schimbăm mentalitățile și atitudinile unor astfel de adulți, grijulii doar față de propriile interese meschine, măcar să contribuim la dezvoltarea unor noi generații care gândesc diferit, cu profunzime, înțeleg și acționează diferit.

De aceea privim cu admirație și ne bucurăm de fiecare inițiativă, de fiecare om, cadru didactic sau organizație care aduce ceva nou și benefic pentru dezvoltarea copiilor și creșterea calității educației.

Și vrem să readucem în atenție o inițiativă care se dorește un strigăt de alarmă – 1200+ Km pentru educație

O reluare amplificată a inițiativei de anul trecut a Asociației Love for Life (Dragoste pentru viață), când Raluca Ciulei a străbătut 600 de kilometri pe jos, lucrând pe parcurs cu elevi și profesori din 40 de școli, în special cu cele din mediul rural. În acest an, Raluca Ciulei – fondatoarea organizației, fostă campioană la tenis de masă și antrenoare recunoscută la nivel internațional – și-a început periplul ambițios din 11 Mai, de la Cluj, cu intenția de a ajunge pe 9 Iunie la Vama Veche, străbătând astfel peste 1200 de Km și lucrând pe parcurs cu un număr și mai mare de școli, de copii și profesori. Iată mesajul ei:

”De ce merg, din nou?

Merg pentru că nu mai pot să văd atâția copii lăsați în urmă, atâția copii lipsiți de un minim de bunăstare și îngrijire, atâția copii privați de posibilitatea de a-și valorifica potențialul, de a ieși din cercul vicios al sărăciei și excluderii sociale, de a deveni adulți care se adaptează cu succes la cerințele vieții.

Merg pentru că este timpul să arătăm solidaritate, să cerem și să obținem schimbările necesare în sistemul educațional, și nu numai, schimbări care să aducă valoare adăugată celor ce beneficiază de el. Fac apel insistent să ne trezim până nu este prea târziu. Avem nevoie de o reformă profundă în educație, întocmită documentat, gândită atât de oameni din domeniul ei cât și din afara lui; avem nevoie de dascăli competenți, educați să facă față generațiilor atât de diferite față de cele cu ce eram obișnuiți. Dar avem nevoie și de inițiative la firul ierbii, cu oameni care nu mai au timp să aștepte reforma și se implică de azi, oameni care activează resurse deja existente și dezvoltă comunități puternice.

Pe Maria am cunoscut-o într-un sat din Ardeal. Este în clasa a doua și trăiește într-o sărăcie lucie împreună cu încă patru frați. Mama ei este alcoolică, tatăl plecat de-acasă. Petrec câteva zile cu acești copii, timp în care ne jucăm, facem matematică și învățăm să citim. În cea de-a patra zi, Maria desenează pe o foaie mare de hârtie visul ei. Se desenează într-o casă spațioasă, așezată la o masă cu multe cărți în jur. Alături se desenează mare, îmbrăcată într-un halat alb. “Doresc să devin doctor când voi fi mare, să ajut mulți oameni. Pentru asta este nevoie să muncesc mult.”, îmi spune fetița cu un zâmbet adorabil.

Timpul să arătăm solidaritate este acum. Maria și frații ei nu mai pot aștepta. Refuz să cred că ei sunt doar niște cifre în niște statistici pe hârtie.”

Este minunată inițiativa Ralucăi Ciulei și sunt convinsă că va avea un impact benefic asupra copiilor și profesorilor cu care lucrează, și sperăm și asupra oamenilor din comunitățile pe care le parcurge și care sunt apropiați copiilor.

Din păcate, din punctul de vedere al oamenilor politici sau mass-media, mi-e teamă că o astfel de inițiativă riscă să rămână de loc sau prea puțin vizibilă.

Și asta pentru că se suprapune cu perioada pre și post campanie electorală, în care atenția mass-media, a politicienilor și publicului sunt orientate spre circul de vorbărie și interese al politicianismului românesc. Sau spre memorabilă vizită a Papei la București și spre tema separatistă a maghiarilor. În astfel de momente, temele și interesele cele mai stringente – copiii, familia, educația, sănătatea, mediul etc. sunt prea puțin luate în seamă.

Ca să nu închei într-o notă atât de pesimistă, sper că măcar cineva va fi auzit mesajul Ralucăi, îl va lua în serios și se va apleca acum și asupra unor astfel de teme vitale și nu va lăsa timpul să zboare în defavoarea intereselor reale ale noastre, ale tuturor.

Pentru că, cu fiecare an ce trece pierdem, într-un fel sau altul, încă o generație de copii și șanse la un viitor mai bun.

Rodica Bărbuță

Mulțumiri autorilor fotografiilor utilizate în acest articol.