Patru căi, cele mai bune, de a crește copii cu inteligență socială

Zilele acestea ne-au demonstrat fără urmă de îndoială cât de important ar fi să acordăm mai multă atenție educației copiilor, dezvoltării inteligențelor emoțională și civică. Pentru că, dacă noi nu o facem, avem ca rezultat o masă de adulți care devin insensibili, incapabili de dialog sau chiar brute dezlănțuite. Mult prea mult timp mass-media și societatea au promovat modele de oameni care gândesc și spun că e o prostie sau o slăbiciune să fii cinstit, să-ți pese, să vrei să faci ceva pentru alții și pentru comunitate !

Nici o țară sau comunitate nu poate evolua și prospera atunci când un număr important dintre cetățenii ei nu au educația cerută de o societate modernă, democratică. Dacă vrem să avem o societate mai frumoasă nu avem ce face, trebuie să ne întoarcem la lucrurile de bază, știți, acei șapte ani de acasă și la educația din familie.

Așa că, astăzi vă propunem un articol scris de Janet Lansbury, despre principiile educative învățate de la Marta Gerber, care este fondatoarea organizației Resurse pentru Educatorii Copilului (Resources for Infant Educarers – RIE.)

Magda Gerber este o pasionată susținătoare atât a copiilor cât și a părinților. Și a găsit o nouă cale de a privi copilul, încă de la cea mai fragedă vârstă, pe care a modelat-o în fața părinților și a tuturor celor care îi au în grijă, o metodă care face ca educația și îngrijirea acestora să fie mai ușoară și mai plăcută. Cursurile ei continuă să revoluționeze modul în care bebelușii și copiii mici sunt văzuți și tratați.

Dar, să-i dăm cuvântul lui Janet.

1-Inteligenta-emotionala-copilasi-6
Ceea ce părinții ”predau” sunt lucruri chiar despre ei înșiși, ca modele a ce înseamnă să fii OM – prin dispozițiile lor, prin reacțiile lor, prin expresiile feței și prin acțiunile lor. Acestea sunt lucrurile reale despre care părinții ar trebui să fie conștienți, ca și despre modul în care aceste lucruri îi afectează pe copii. Permite-le să te cunoască și datorită acestui lucru, s-ar putea să le fie mai ușor să se cunoască pe sine.” – spune Magda Gerber

Dintre toate abilitățile pe care le încurajăm să se dezvolte la copiii noștri, inteligența socială ar putea fi cea mai importantă în prezicerea unei vieți împlinite, de succes. Este de asemenea aspectul de dezvoltare pe care părinții îl influențează cel mai profund, și este crucial să fim conștienți de asta, deoarece fiecare cuvânt al nostru, mișcare sau gest sunt studiate… Noi suntem aceia care suntem puși la microscop, transformând în model tot ce facem și spunem. Și cu siguranță asta este cea mai bună motivație din Univers să fim varianta cea mai grațioasă și adaptabilă social a propriei persoane și să ne vindecăm ”rănile vechi”, făcând ”mai bine” tot ceea ce ni s-a făcut nouă.

Magda Gerber m-a învățat practicile care clădesc un fundament puternic pentru inteligența socială în copil, încă de la vârstele cele mai fragede..

1-Inteligenta-emotionala-copilasi-4

1. Nu aștepta ca să comunici. Începe o relație bilaterală, de la la persoană-la-persoană cu copilașul tău imediat ce s-a născut. Vorbește respectuos. Nu-l umili. Ori de câte ori noi vorbim cu copiii noștri, ei învață limbajul, așa că noi ar trebui să fim modelul pentru limbajul pe care vrem să-l învețe copilul nostru.

Bebelușii sunt capabili de comunicare și înțelegere cu mult înainte ca ei să rostească cuvinte recognoscibile. Spune-i noului tău născut ce vei face înainte de a-l ridica sau a-l pune înapoi jos, deși poate te vei simți caraghios vorbind cu cineva care nu poate să-ți răspundă (sau fără chiar să-ți arate că a înțeles). În curând ei o vor face… dacă le pui copilașilor întrebări, ei vor începe să găsească o cale pentru a-ți răspunde. Odată ce vei începe acest obicei, nu vei mai dori să te oprești să-ți tratezi copilul în acest fel. Și vei descoperi într-un an sau doi că, în tot acest timp copilul a fost cu tine, te-a înțeles.

Acordă-i copilului un moment ca să-ți înțeleagă vorbele. Observă-l ca să vezi că îți comunică înapoi că este pregătit. Să spui copilului cât de mult îl adori este grozav, dar arată-ți dragostea împărtășindu-i detaliile despre viață pe care el/ ea este dornic să le audă. Spune-i ce se întâmplă chiar acum și ce se va întâmpla mai departe. Invită-ți copilul să participe la schimbarea scutecelor*, la îmbăiere și hrănire**, să interacționeze cu tine cât de mult este el capabil să o facă. Vei fi surprins/ surprinsă de cât de multe poate să comunice dacă tu îi vei deschide poarta comunicării.

* http://dev.janetlansbury.com/2010/05/how-to-love-a-diaper-change/ Cum să iubești schimbarea scutecelor

** http://dev.janetlansbury.com/2010/10/theres-a-person-on-your-breast-dont-take-the-intimacy-out-of-breastfeeding/ Este o persoană cea care se hrănește la sânul tău, nu-i răpi intimitatea atunci când îi dai să sugă

1-Inteligenta-emotionala-copilasi-5

Acordă-ți un moment pentru a privi și asculta înainte de a-i presupune nevoile, chiar și atunci când plânge. Copilul trebuie să știe că eforturile lui de a comunica*** sunt bine venite, remarcate și că tu faci tot ce poți pentru a înțelege.

*** http://www.regardingbaby.org/2011/07/05/your-baby-is-speaking-to-you/ Bebelușul tău îți vorbește

1-Inteligenta-emotionala-copilasi-1

2. Fii un model de top

Modelează, demonstrează comunicarea onestă, directă, deschisă și politicoasă. Fii primul care recunoaște, ”Îmi pare rău, am făcut o greșeală” (chiar și cu bebelușii). Fii un ascultător atent, concentrat. Dacă te cerți cu cineva în fața copilului tău, încearcă să rezolvi neînțelegerea grațios… sau măcar să o rezolvi. Apoi explică în fața copilului tău, cu cuvinte simple ce s-a întâmplat, mai ales dacă copilul este tulburat. Demonstrează răbdarea, iertarea, împărtășirea, empatia – trăsăturile sociale pe care le dorești pentru copilul tău.

Ori de câte ori ți se pare potrivit, împărtășește ceea ce simți. (”sunt trist/ tristă pentru că bunicul este bolnav”). Copiii simt atunci când noi suntem tulburați, și ei apreciază o clarificare.

Încurajează copilul să-și înțeleagă sentimentele, dar nu făcând presupuneri ”Asta probabil că te-a speriat”, (deoarece ai putea să greșești) ci mai curând încercând, ”Ești în regulă? Pari supărat. Ai fost rănit? Speriat?”

1-Inteligenta-emotionala-copilasi-7
3. Păstrează totul real

Atunci când noi înțelegem că suntem modele incredibil de puternice pentru copiii noștri, este ușor să înțelegi că tehnicile de disciplinare care includ distracția, păcălelile, jocurile și pedepsele nu dezvoltă inteligența socială. În schimb, aceste metode încurajează copilul să facă ceea ce fac toți – să evite confruntarea, să fie ne-autentic zâmbind și jucând roluri atunci când este plictisit, manipulând (chiar și drăgălaș) pentru a controla, a face de rușine (în cazul în care este pălmuit) pentru a-i răni pe cei cu care este în conflict, mai curând decât să fie direct, respectuos, clar, blând și cinstit.

Lecțiile pe care noi încercăm să le insuflăm, indiferent de metodele pe care le utilizăm sau de cât de eficiente pot să pară, vor fi întotdeauna învinse de ceea ce noi demonstrăm moment de moment. Audiența ne ascultă.

De asemenea, stima și încrederea în sine de care au nevoie copiii ca să-și dezvolte abilitățile sociale sunt subminate atunci când ei sunt manipulatori, nesinceri, făcuți de rușine sau pedepsiți. Pe măsură ce ei se maturizează, cel mai bun lucru pe care ei îl așteaptă sau îl cred este cel pe care îl merită.

1-Inteligenta-emotionala-copilasi-3

4. Furnizează-le oportunități să practice, să practice, să practice

Interacțiunile sociale sunt dificile și necesită multă practică pentru a fi învățate. Majoritatea dintre noi ne petrecem toată viața învățând dar nu ajungem niciodată să le stăpânim. Așa că, dați copiilor startul cât mai devreme, permițându-le să interacționeze cu colegii lor de generație cât mai liber și sigur posibil. Bebelușii sunt fascinați de alți bebeluși și gata să înceapă să învețe unul despre altul începând de la câteva luni.

Copiii învață abilitățile sociale organic atunci când noi abandonăm pre-concepțiile despre joc, îi susținem fără să intervenim, îi observăm îndeaproape și cu sensibilitate. Chiar și atunci când copiii aleg să se joace singuri, alegerile pot fi surprinzătoare, interacțiunile copil și bebeluș rareori arată ca și cum s-ar ”juca împreună”.

Dar încearcă să-ți imaginezi moduri în care bebelușii se pot juca împreună… nu sunt prea multe. De obicei ei se joacă atingându-se unul pe altul, luând sau (mai rar) dând jucării (indiferent dacă celălalt copil le vrea sau nu) și imitând. Imitarea, dacă nu este un cor sonor de plânsete, de obicei nu îngrijorează părinții, dar primele două, da.

Observarea sensibilă este unealta supremă a înțelegerii pentru când și cum să poți interveni cu blândețe în așa fel încât copiii să nu se rănească și ca să nu întrerupi și descurajezi interacțiunea.

Iată un foarte scurt exemplu de interacțiune socială (#1) care nu arată foarte bine pentru adulți, dar (crezi sau nu) este joacă și învățare împreună în stilul copilului.

#1 https://www.youtube.com/watch?v=ex3CSl1Jq70Conflicte între copii? Noi doar ne jucăm.

1-Inteligenta-emotionala-copilasi-10

Pe măsură ce bebelușii devin copilași, de obicei vor fi mai multe conflicte între ei. Permițând copiilor să experimenteze și să rezolve aceste conflicte specifice vârstei este o cale fenomenală pentru ei de a învăța inteligența socială. Tu ai putea să spui, ”Voi încercați amândoi să țineți ursulețul”, în timp ce blochezi orice lovitură sau împingere spunând ”Nu te voi lăsa să lovești”. Conștientizarea tuturor sentimentelor în timpul și după conflict ajută copilul să se calmeze și să-și dezvolte empatia, în timp ce-i încrajează să înțeleagă și să-și denumească sentimentele.

Cu cât noi avem mai multă încredere că ei pot rezolva, cu atât mai mult ei vor învăța (#2) să rezolve.” – spune Gerber

#2 http://www.regardingbaby.org/2011/10/13/falling-a-lesson-in-friendship-forgiveness-and-moving-on/Eșuarea – o lecție în Prietenie, Iertare și mersul mai departe

Iată aici (#3) un alt video pe care l-am postat recent, care demonstrează abilitățile a celor doi copilași de a rezolva conflicte.

#3 https://www.youtube.com/watch?v=kPRuQKs–CYAmândoi copilașii vor CHIAR ACUM

Amintește-ți că, și în situația în care copiii se concentrează unul asupra celuilalt, noi suntem în continuare modele (nu, nu avem niciodată pauză, este întotdeauna timpul spectacolului). De exemplu, intervențiile care nu sunt blânde în timp ce noi cerem ”Fii drăguț!” nu îi învață blândețea.

1-Inteligenta-emotionala-copilasi-9

Prin observație noi remarcăm că pe măsură ce copilașii cresc și jocul evoluează, copiii au câteodată nevoie de asistență atunci când nu sunt în pericol să fie răniți. Copiii mai mari pot lua jucăriile sau deranja joaca unui alt copil pentru a semnala adulților că au nevoie de ajutor, și cel mai bine este să-i oprim cu blândețe, dar decis. ”Molly (fiica mea) făcea asta. Nu te las să-i iei jucăria. Te rog așteaptă până termină ea să se joace cu ea.” Apoi, dacă copilul plânge, ”Știu că tu ai vrut să folosești acea jucărie și Molly ți-a spus nu. Asta e supărător.”

Deseori copilul își va manifesta sentimentele reținute atunci când noi stabilim acest gen de limite. Încurajează-l să le conștientizeze.

Pentru a afla mai multe despre intervențiile selective cu copiii și bebelușii, poate vei dori să citești cartea: NO BAD KIDS: Toddler Discipline Without Shame Nu există copii răi: Să disciplinezi copilașul fără să-l faci să se rușineze

Sursa articolului: http://www.janetlansbury.com/2012/01/4-ways-to-raise-children-with-social-intelligence/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.