Întâmpinăm din nou Crăciunul la CREER

A început mult așteptata vacanță, după o săptămână plină de emoții și serbări reușite. Din câte am văzut.

1-merry-christmas-1Iată că se apropie și a doua minunată sărbătoare a Crăciunului, pe care o întâmpinăm alături de voi, cititorii noștri de la CREER.

Dragii noștri prieteni, în primul rând vă mulțumim tuturor pentru că ați fost alături de noi în acest an în care am continuat aventura minunată a acestui Centru de Resurse și pentru că ne-ați dat inspirația de care aveam nevoie pentru a continua cu acest proiect.

Ne bucurăm în fiecare zi și ne vom bucura mereu să găsim atât de mulți cititori interesați de materialele noastre. Și ne vom bucura și mai mult să primim de la voi, începând din anul 2018, materiale interesante despre ideile voastre creative și realizările voastre de la clase.

Ne-ar face o deosebită plăcere să vă promovăm pe toți, pentru că suntem convinși că meritați toate laudele.

Încă o dată, un sincer Mulțumesc! din partea echipei noastre și o urare de suflet pentru voi –

Să petreceți zile de sărbătoare pline de lumină, cântec și bucurie alături de cei dragi și să vă bucurați de belșug, sănătate și împliniri în anul ce vine.

1-merry-christmas-4

Anul acesta Moșul cel darnic a adus daruri frumoase colaboratorilor CREER – pentru doamne și domnișoare frumoase bijuterii unicat de la creatoarea Finding Zen, iar pentru domni agende personalizate. Și va avea tot anul viitor tolba plină pentru colaboratorii noștri – ne dorim să fie cât mai mulți cei care prind curaj și ne scriu.

Și, pentru că vrem ca pe viitor să răspundem cât mai bine nevoilor și dorințelor voastre, am prelungit și în acest an parteneriatul secret cu Moșul, ca să lase o linie deschisă de comunicare cu voi, pentru ca voi să-i puteți scrie oricând scrisori prin care să îi cereți să vă aducă ce vă doriți în materie de idei de lecții, jocuri, metode de lucru, cursuri, materiale sau orice aveți nevoie.

Spiridușii moșului se vor da peste cap să vă aducă darurile cât mai repede.

1-merry-christmas-2

Puteți trimite și materialele proprii spre publicare – spiridușii sunt gata să vă ajute cu editarea și ilustrarea lor.

Îi puteți trimite scrisori Moșului la adresa – creer_acord@yahoo.com sau la adresa – rodica_barbuta@yahoo.com.

Și nu numai acum, de Crăciun, ci de-a lungul întregului an care urmează.

Pentru că, la CREER, Crăciunul va fi non-stop și în anul 2018, iar sacul Moșului va fi întotdeauna plin pentru voi.

Să petreceți aceste zile minunate în belșug și bucurie, alături de familiile și prietenii voștri și să vă încărcați de energia și bunătatea de care veți avea nevoie în anul care vine.

Vă dorim tuturor Sărbători pline de lumină, pace și fericire! Și un an 2018 extraordinar!

P.S. Revenim după Crăciun cu noi materiale. Doar așa.. să aveți la ce reflecta în vacanță.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.