Din nou, prietenul nostru A.J.Juliani ne-a scos în cale un articol care să ne provoace la gândire. Vorbeam, nu-i așa, despre ”Făuritorul de povești” din mintea noastră și cartea ”Cum Învățăm” vă spunea că, atunci când nu avem suficientă informație, intră în scenă făuritorul și ne spune o poveste. Articolul de față ne spune și ce se poate întâmpla dacă, în lipsă de informație, făuritorul nostru ne spune povești nu tocmai adevărate și benefice pentru deciziile pe care le luăm. Iată ce spun Juliani și Lammie despre acest subiect:

Fotografia alăturată (cu comentariul: ”Rembrand, mănânca-ți inima!”), publicată pe pagina ei de Facebook de Harriet Gilbert, a devenit virală acum câțiva ani, pe măsură ce oamenii din jurul lumii au împărtășit-o ca fiind o ”reflecție” a generației și societății de astăzi. Ei voiau ca acestă fotografie să susțină propriile lor credințe despre generațiile mai tinere care par să-și aibă capetele îngropate în telefon/ecran cât e ziua de lungă.

Dar, ce s-a întâmplat în realitate?

Fotografia de mai jos a fost împărtășită de traducătorul literar Lammie Oostenbrink* care a explicat: “Iată o altă fotografie a aceluiași grup de copii, total vrăjiți de unul din portretele lui Rembrand”.

“Copiii au utilizat iPhone-urile ca parte a turului muzeului. O aplicație specială… Interpretarea fotografiei a fost doar greșită. Eu încerc să o corectez doar.”

* https://twitter.com/Iittlelamb/status/541677327923834882

Iată și articolul ei de tweet, tradus:

Contextul care a lipsit la Testul Marshmallow

Din nou și din nou, presupunerile noastre în jurul generației actuale și a felului în care ei văd tehnologia, învățarea și orice altceva sunt interpretate greșit de context.

În timp ce acest exemplu poate fi jucat în mall-urile noastre, în metrou și în clasele din întreaga lume, există o piesă mai mare pentru discuțiile privind contextul pe care eu am eșuat în a o lua în seamă ca profesor și acum ca lider de școală.

Fără context, tu ai doar o singură vedere a situației. Cu contextul, tu nu numai că poți vedea situația ca pe o pictură clară ci de asemenea și cum circumstanțele au avut un impact asupra situației.

Aceasta se întâmplă deseori în discuțiile noastre despre învățare, și am văzut asta din ce în ce mai mult la toate nivelurile sistemului nostru de educație.

• Administratorii iau decizii despre profesori, curriculum și politici fără să înțeleagă pe deplin contextul.

• Elevii iau decizii despre profesori, teme, proiect fără să înțeleagă pe deplin întregul context.

• Părinții iau decizii despre profesori, directori/ administratori și școli fără să înțeleagă pe deplin întregul context.

• Profesorii iau decizii despre elevi fără să înțeleagă pe deplin întregul context.

Lista ar putea continua, și am văzut asta eu însumi, în special în ce privește cercetarea celor mai bune practici.

Am citit odată despre un studiu despre Testul Marshmallow (bezelei). Sunt sigură că mulți dintre voi au auzit de asemenea despre acest test. Poate fi parafrazat cam așa:

În experimentul original Stanford marshmallow experiment**, copiilor li s-a dat o bezea. Ei puteai mânca bezeaua imediat; sau, dacă așteptau cincisprezece minute întoarcerea experimentatorului fără să mănânce bezeaua, primeau o a doua bezea. Ceea ce este mai interesant, în studiile care au urmat două decenii mai târziu, copilul care așteptase mai mult pentru a primi a doua bezea, demonstrând o așteptare întârziată a gratificației, a avut note mai mari la testele de școală (SAT), performanțe mai bune în școală și chiar un index al masei corporale mai bun. Aceasta este normal interpretat ca indicând importanța auto-controlului și întârzierii gratificației pentru succesul în viață.

** https://en.wikipedia.org/wiki/Stanford_marshmallow_experiment

Am crezut că acest studiu arată to ce avem nevoie să știm despre hotărâre și de ce era atât de important pentru copiii noștri să aibă io mentalitate de creștere. Am privit discursul la TED al Angelei Duckworth despre acest subiect și l-am împărtășit cu toată lumea pe care o cunoșteam din domeniul educației. Deși predicam pentru o mentalitate de creștere, mintea mea a fost ”fixată” de acest studiu fără să mă gândesc la context.

Dar, așa cum tinde să o facă, contextul m-a făcut să regândesc lucrurile:

Într-o nouă variantă a experimentului Marshmallow intitulat “Rational snacking“*** (Gustarea rațională), Celeste Kidd, Holly Palmeri, și Richard N. Aslin de la University of Rochester au dat un test similar copiilor, cu un nou context.

*** https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0010027712001849

Cercetătorii au pus copiii în două grupuri și le-au cerut să facă proiecte artistice. Copiii din primul grup au primit fiecare o mică cutie cu creioane folosite și, li s-a spus că, dacă pot să aștepte, cercetătorul le va aduce instrumente mai bune și mai multe. Cu toate acestea, după trei minute, adultul s-a întors și le-a spus copiilor că au făcut o greșeală, și că nu există alte instrumente și ei trebuie să folosească creioanele pe care le-au primit la început.

Copiii din al doilea grup au trecut prin aceeași rutină, cu excepția faptului că adultul și-a ținut promisiunea, aducându-le instrumente mai multe și mai bune.

Primului grup i s-a spus să aștepte și a fost mințit. Grupului 2 i s-a spus să aștepte și au fost recompensați pentru răbdarea lor.

Acum, în etapa următoare, adultul a dat copiilor din primul grup câte un singur autocolant (etichetă) și le-a spus copiilor că dacă așteaptă, adultul le va da mai multe autocolante să folosească. Din nou, adultul s-a întors și le-a spus că nu mai sunt alte autocolante.

Copiii din cel de al doilea grup au făcut aceeași rutină cu autocolante și au fost din nou răsplătiți pentru răbdarea lor.

Abia după aceste două rutine cu instrumentele de artă și autocolantele, cercetătorii au repetat în fine testul clasic cu bezele pentru ambele grupuri.

Iată ce s-a întâmplat:

Rezultatele au demonstrat că copiii au fost mult mai raționali decât ne puteam gândi. Din 14 copiii din grupul 1, cărora li s-a arătata că experimentatorii nu erau de încredere, 13 dintre ei au mâncat prima bezea. 8 din 14 copiii din grupul al doilea, cu adulți de încredere, au așteptat cele cincisprezece minute. În medie, copiii din grupul 1 (neîncredere) au așteptat 3 minute, iar cei din grupul 2 (încredere) au așteptat 12 minute.

Am luat primul test al bezelei ca pe o valoare în sine. Nu m-am gândit ce experiențe variate erau în casele în care ei creșteau. Nu am luat în considerație ce context de viață au ei față de alți copii din cadrul experimentului.

Contextul schimbă totul!

Și dacă noi nu cunoaștem contextul putem fi conduși să credem că un grup de elevi care lucrau pe o aplicație pentru a cerceta arta dintr-un muzeu, în loc să fie atenți sunt absorbiți de telefoanele lor.

Dacă noi nu cunoaștem contextul, putem crede că studiile, cercetările și cele mai bune practici lucrează la fel pentru toți elevii, indiferent de contextul pe care îl aduc cu ei în școală.

Mi s-a reamintit de mult prea multe ori de propria inabilitate de a vedea contextul unei situații și că asta este o piesă integrală a conversațiilor despre învățare.

Aduceți mai multe minți, perspective și oameni la tablă când vorbim despre elevii noștri, despre curriculum, tehnologii și bune practici în mediile noastre de învățare.

Dacă nu facem asta, riscăm să pierdem din vedere întregul tablou și să credem doar un punct de vedere asupra situației.

Sursa: http://ajjuliani.com/context-missing-piece-learning-conversations/