La NeConferința Restart Education, în momentul în care s-a vorbit despre mediul în care trăiesc copiii noștri și modelele umane de la care învață, am auzit o remarcă pe care o mai auzisem în multe alte ocazii, la care reflectasem și despre care discutasem de multe ori cu soțul, cu prietenii sau colegii mei:

– La noi, în România, întâlnești pe stradă aproape peste tot chipuri de oameni triști sau supărați, vezi multe comportamente agresive, părinți care își bruschează copiii sau care nu vorbesc cu ei decât pe un ton răstit sau reprobator; rareori vezi pe cineva cu o figură luminoasă sau care, culmea!, să mai și zâmbească sau să râdă. Cam asta se întâmplă și în multe școli – rareori vezi școli în care atmosfera să fie deschisă, prietenoasă, plină de dragoste pentru copii și de înțelegere între adulții – model. Și, din păcate, asta se întâmplă și în foarte multe familii. Oare ce efect are această atmosferă asupra dezvoltării emoționale și mentale a copiilor? (nu garantez că acestea au fost exact cuvintele, doar esența și ceea ce mi-a rămas mie în minte…).

De multe ori m-am întrebat ce efect are mediul, atmosfera, stilul relațiilor interumane și asupra noastră, ca adulți – asupra echilibrului nostru interior și a modului în care relaționăm – în familie, cu prietenii, la serviciu…

Și pot să vă spun din proprie experiență că are o influență foarte mare, inclusiv asupra felului în care receptăm frumusețea unei țări pe care o vizităm. M-am / ne-am simțit minunat în țări ca Islanda sau Olanda, unde am întâlnit în cea mai mare parte fețe prietenoase (în ambele țări ne-am simțit imediat ca în acel ”acasă” ideatic), dar a trebuit să facem eforturi pentru a rămâne cu impresii plăcute după vizita la Paris, de exemplu, unde am întâlnit doar fețe încordate sau inexpresive (cu excepția celor din câteva mici ”oaze”, ca de exemplu un parc de cartier și, evident a celor ”comerciale”). Peste tot erau lucruri minunate de văzut, pe care visam de mult să le vedem cu proprii ochi, noi eram dornici să ne simțim bine, dar atmosfera a contat. Și era vorba de o scurtă vizită, nu de trăirea zilnică.

Din întâmplare, sau poate nu, zilele acestea mi s-a ivit ocazia să cumpăr și să citesc o carte despre care auzisem mai de mult – Cele cinci limbaje ale iubirii scrisă de Gary Chapman.

Pe parcursul citirii ei și, mai ales la final, când am ajuns la capitolul despre limbajele iubirii la copii, în mintea mea a apărut un mare Ahaaa! și doința de a împărtăși cu voi și cu toți cei pe care-i cunosc lucrurile pe care mi le-a relevat această carte. Abia aștept să citesc și cartea cu titlul – Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor – le-am văzut pe amândouă într-un pachet promoțional la Curtea Veche și le voi cumpăra pe amândouă de acolo, pentru că voi face cadou cartea citită de mine unei persoane care sigur are nevoie să o citească.

M-am întrebat și eu, ca și autorul – ce s-ar întâmpla dacă cu toții am face alte alegeri privitor la atmosfera în care ne trăim viața? Dacă am alege să trăim mai fericiți, utilizând informațiile despre ”rezervoarele emoționale” și despre modul în care putem trăi cu toții – fericiți – cu aceste rezervoare pline? Ce s-ar întâmpla dacă un număr mai mare de familii vor învăța că pot să fie fericite și cum să crească copii fericiți și adulți responsabili?

Sau dacă am face, cât mai mulți dintre noi, să lucreze această cunoaștere în relațiile cu copiii pe care îi educăm, în relațiile pe care le creăm cu colegii, în școlile sau organizațiile în care lucrăm?

O dată ce afli rezultatele cercetărilor lui Gary Chapman, restul nu este decât o chestiune de alegere – alegi să oferi și să primești ”iubire” (de cei apropiați, de oameni, de profesie, natură, știință, arte etc.) în limbajul potrivit sau alegi să trăiești măcinat de nemulțumire, frustrare, în invidie, răutate, conflicte și nefericire – ”icebergurile” care acum ne scufundă tuturor corăbiile afective – ale noastre, adulții și, mai ales cele ale copiilor, ale căror corăbioare abia au plecat în călătoria de descoperire a vieții.

Iată câteva fragmente (sper revelatoare și pentru voi) din această carte, pe care v-o recomandăm cu căldură (și fără nici un interes material la mijloc, așa cum sper că ați văzut).

Cuvântul ”iubire” este cel mai important din orice limbă – dar și cel mai derutant! Atât gânditorii laici cât și cei religioși sunt de acord că iubirea joacă un rol esențial în viață. Suntem învățați că ”iubirea este sublimă” și că ”iubirea face lumea să se învârtă” (:..)

Psihologii au ajuns la concluzia că nevoia de afecțiune este o nevoie umană primară. Iubirea ne dă curaj să escaladăm munți, să traversăm mări și oceane, să înfruntăm nisipurile deșertului și să îndurăm chinuri de neimaginat (…)

Specialiștii în psihologia copilului afirmă că orice copil are anumite nevoi afective fundamentale, care trebuie împlinite în cazul în care ne dorim să ajungă un om echilibrat din punct de vedere emoțional. Cea mai importantă nevoie afectivă a copilului este aceea de iubire și de afecțiune, nevoia de a se simți acceptat și dorit. Copilul îndeajuns de iubit devine un adult responsabil. Fără iubire, el rămâne cu un handicap din punct de vedere emoțional și social.

Am auzit o dată o metaforă care mi-a plăcut foarte mult: ”Fiecare copil are în sinea lui un ”rezervor afectiv” care de-abia așteaptă să fie umplut cu iubire. Copilul care se simte cu adevărat iubit se dezvoltă normal; dar când rezervorul din sufletul lui este gol, copilul se poartă urât. În mare parte, la baza acestui comportament stă dorința lui arzătoare de a avea un ”rezervor afectiv” plin.” Acesta este punctul de vedere al doctorului Ross Campbell, psihiatru specializat în tratarea problemelor cu care se confruntă copiii și adolescenții (…)

Doctorul Ross Campbell… spune că, de-a lungul experienței lui îndelungate de tratare a adolescenților care întrețin relații sexuale în mod necalculat, nu i s-a întâmplat să întâlnească vreunul ale cărui nevoi afective să fi fost satisfăcute de părinți. El consideră că majoritatea problemelor sexuale ale adolescenților își au originea în rezervorul lor afectiv gol.”

La acest punct, suntem siguri că mulți părinții vor sări ”ca arși”: ”Cum, nu-i cumpărăm noi tot ce are nevoie, sau nu-i satisfacem toate nevoile / capriciile?”

Ei bine, nu e de ajuns, dacă limbajul de iubire ”vorbit” de copilul vostru nu sunt cadourile sau serviciile. La fel se întâmplă și în relațiile de cuplu, în relațiile cu cei apropiați.

Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, își exprimă și receptează cel mai bine iubirea într-un ”limbaj” propriu. Oricât de mult ar fi iubiți de părinti, copiii nu știu acest lucru de la sine. De aceea este foarte important ca părintii să descopere și să învețe principalul limbaj de iubire al copiilor lor.

Prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului dumneavoastră – timpul acordat, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile sau mângâierile fizice – îi veți putea transmite în mod eficient și necondiționat sentimente de respect, afecțiune și implicare totală, care vor avea o mare rezonanță în sufletul său. Atunci când sunt pregătiți cum trebuie, părinții pot folosi aceste limbaje pentru a comunica cu copiii lor, pentru că, atunci când copilul simte că este iubit, nu numai ca îi veți satisface cea mai profundă nevoie emoțională, dar va fi mult mai receptiv la sfaturile și îndrumările dumneavoastră ca părinți.

Aceleași limbaje sunt foarte importante și în relațiile de cuplu – dintre părinți, în relațiile dintre membrii unei familii, cu prietenii, colegii și, mai ale în relațiile dintre educator și copilul sau adolescentul educat.

Cartea / cărțile lui Gary Chapman explică toate aceste limbaje de iubire în detaliu și dă idei despre cum pot fi ele folosite.

Noi sperăm că v-am convins că este util și important să învățați aceste limbaje specifice.

Îi mulțumesc surorii mele, Doina Meșteru, că mi-a recomandat (din nou) această carte – pe care am inclus-o deja pe lista celor mai prețioase cadouri de făcut în viitor pentru prietenii mei și toți ”copiii de suflet” 🙂

Vă urăm lectură plăcută! Și după ce citiți, vă rugăm să ne scrieți și să ne spuneți dacă credeți că aplicarea acestei cunoașteri ar putea schimba în mai bine atmosfera în care trăim cu toții.

Rodica Bărbuță