Iată alte trei chei care să vă deschidă calea spre conceperea unor programe de instruire care să favorizeze învățarea pentru elevii sau studenții voștri.

De la skateboarderi la muzicieni, la oameni obișnuiți: Zece perspective asupra învățării

Todd Wilmore

Învățăm punând întrebări

“Formarea mea în Știința Minții (Science of Mind) a început cu mama mea. M-a luat la diferite biserici în fiecare Duminică, și m-a încurajat să-i pun întrebări pastorului după aceea”.

Esther Williams

Am fost surprinsă mai mult decât o dată în ocaziile în care am descoperit că studenții mei ezită să pună întrebări, sau și mai specific, să conteste ceea ce spun eu. Există o credință greșită din partea multora din cei care învață, tineri sau bătrâni, că instructorul este infailibil. Orice le spun este acceptat ca fiind adevărat. Mulți dintre cei care învață eșuează în a se îndoi de ceea ce spun, chiar și când spun ceva care este în mod evident inexact.

Oamenii învață punând întrebări despre teorii, contestând presupunerile și interogând autoritatea. Este esențial ca designerii și instructorii să clarifice, cât mai devreme și mai des, că învățăceii trebuie să fie sceptici în privința faptelor și credințelor declarate. Celor care învață trebuie să li se dea sfaturi și metode despre cum să cerceteze sursele și referințele.

Exemplu: Explică cum să pui întrebări celorlalți pentru a face gândirea vizibilă.

1. Află cu delicatețe datele cu care operează ceilalți din

Ce spui tu:

Ce te conduce la această concluzie?

Pe ce te bazezi pentru a susține asta?

2. Utilizează un limbaj non-agresiv. Întreabă într-un mod care nu provoacă intrarea în defensivă

Ce spui tu:

Poți să mă ajuți să înțeleg ce gândești?

Care este dovada ta?

3. Construiește pe judecata lor. De ce spun ceea ce spun.

Ce spui tu:

Care este semnificația acestui lucru?

Unde ne duce raționamentul tău în continuare?

4. Explică motivele tale de chestionare.

Ce spui tu:

Întreb aici despre presupunerile tale deoarece…

(Extras parțial din The Fifth Discipline Fieldbook de Peter Senge, et.el.)

Învățăm distrându-ne.

“Skateboarding-ul este antrenament, dar eu nu mă gândesc la el ca la un antrenament. Este distracție.”

Shaun White

Învățarea nu este întotdeauna amuzantă. Învățarea este un proces care cere persistență, răbdare și perseverență. Acestea sunt trăsături care vin de la cel care învață. Cu toate acestea, învățarea cere de asemenea curiozitate, interes și incredulitate. Acestea cer ceva extern și depind mai mult de designer și instructor.

Când învățarea are un element de joc și un sentiment că nu totul este seriozitate, învățare capătă o perspectivă diferită pentru cei care învață. Știm prea bine asta când îi educăm pe copii, și totuși o uităm cumva să o încorporăm în învățarea pentru adulți.

Asta nu înseamnă că spunem că distracția de dragul de a ne distra este un leac pentru o sesiune de training plictisitoare. Puțin din asta e bună, dar atunci când ne jucăm asta trebuie să fie orientat către obiectivele de învățare într-un mod în care putem demonstra celui care învață că distracția asta are valoare. Data viitoare când ești într-o clasă, indiferent de ce fel, întreabă-te pe tine însuți, ”Este amuzant sau nu?” Apoi gândește-te cum să schimbi propriul design de instruire.

Exemplu: Puneți niște spirale pentru curățarea de țevi la fiecare scaun (din cele subțiri și colorate, care se pot modela). Nu spuneți elevilor / studenților pentru ce sunt. Uitați-vă la ei cum se joacă cu ele sau lăsați-i singuri. (Mai mult ca sigur că vor încerca să facă tot felul de jucărele din ele)

Utilizați acest comportament ca pe un obiect al învățării voastre. Mai târziu, le poi cere să facă din ele diferite figuri pentru a demonstra creativitatea. Modelează cu ele panouri cu planete și atomi pentru clasa de științe. Fii plin de imaginație, dar distrează-te.

Învățăm spunând / din povești

“Comedia este mult mai dificilă decât tragedia – și un antrenament mult mai bun, cred. Este mult mai ușor să-i faci pe oameni să plângă decât să-i faci să râdă”.

Vivien Leigh

Oricine din domeniul training-ului de teatru înțelege importanța creării de dialoguri, creării unei povești, cunoașterii caracterelor. Și majoritatea dintre noi pot relata povestiri grozave, sau piese de teatru bune sau cărți extraordinare.

Tot așa, în învățare noi ajungem la ”întregul” învățării atunci când putem spune povești despre obiective. Stăpânirea artei de a povesti în design-ul instrucțional și furnizarea instruirii poate face învățarea să devină vie într-un mod în care slide-urile și hărțile și faptele nu o pot face.

Arta de a povesti este o artă care trebuie practicată. Simpla citire a unei povestiri nu este egală cu a fi un povestitor. Expresia fizică, inflexiunile vocii, ritmul și tonul, toate joacă un rol în întipărirea unei povești în memorie. Orice lecție poate și trebuie să aibă un început, un mijloc și un sfârșit. Oamenii nu-și pot aminti o listă de obiecte sau fapte sau simboluri, dar ei își pot reaminti o poveste care integrează obiectele într-o ”spunere” elocventă.

Exemplu: Priviți la diferența pe care o poate face spunerea unei povești.

a. Cea de a doua Lege a mișcării a lui Newton. Modul fără viață, insensibil:

Accelerarea unui obiect produsă de o forță efectivă este direct proporțională cu mărimea forței efective, în aceeași direcție cu forța efectivă, și invers proporțională cu masa obiectului. Această definiție verbală poate fi exprimată în formă de ecuație, ca mia jos:

a = Fnet / m

b. Cea de a doua Lege a mișcării a lui Newton. Modul interesant:

Lui Isaac îi plăcea să crească flori pe acoperișul clădirii de 10 etaje în care avea apartamentul. În fiecare zi se ducea sus și se ocupa de florile lui, udându-le, hrănindu-le și curățindu-le. El avea două ghivece speciale, unul de două ori mai larg și mai greu decât celălalt, amândouă umplute cu garoafe. El le ținea pe balustrada care înconjura acoperișul, pentru a putea fi văzute de oricine locuia în apartamentele de peste drum.

Într-una din zile, în timp ce le uda, o puternică rafală de vânt le-a izbit. Ghivecele s-au aplecat pentru un moment, s-au culcat pe o parte și în același timp au căzut peste margine. Isaac s-a întins ca să le prindă, dar prea târziu. Le-a privit cum cădeau pe trotuar. Cu toate acestea, în ciuda tristeții provocate de pierderea lor, a fost uimit să le vadă cum se izbesc de trotuar în același moment.

Pentru a doua oară în viața lui, Sir Isaac Newton a avut o revelație. El a venit cu o a doua lege a mișcării pentru a explica cum două obiecte de greutăți diferite, căzând de la aceeași înălțime, s-au izbit de pământ simultan.

Povestea Mariei

“Primul lucru pe care trebuie să-l știi este că mama mea este dintr-un mic orășel din Sud, numit Edgefield S.C. și a învățat să gătească de la bunica ei la un cuptor cu lemne. Ea credea în mesele gătite acasă din mai nimic, era împotriva ”scurtăturilor” și ingredientelor artificiale.

Tot ceea ce a învățat ea să gătească provenea din ferma lor, fie că era crescut în grădină sau crescut pentru carne. Ea considera timpul pe care îl petrecea gătind ca pe un timp în care împărtășea cu noi (sora mea și cu mine) ”lecțiile ei de viață”.

Ea s-a măritat cu tatăl meu după ce au absolvit împreună Colegiul de Stat din West Virginia, așa că ea nu a putu să înceapă să predea la o școală imediat. Ei au decis să facă asta până am ajuns noi la vârsta de școală, iar noi (sora mea și cu mine) am fi fost singurele ei eleve. Acesta a fost motivul pentru care am învățat devreme, pe la patru ani, să citesc și să scriu, dar cel mai important lucru pe care mama mea m-a învățat a fost să gătesc. Ea m-a învățat cum să fac mâncăruri, deserturile și, favoriții mei, biscuiții de casă făcuți din orice avea la îndemână. Am învățat să adaug o firimitură din asta și un praf din cealaltă pentru a face creații care miroseau și aveau un gust extraordinar. Nu mă înțelegeți greșit, primele mele încercări nu au ieșit prea bine. Cu toate acestea, tatăl meu a mâncat fiecare din aceste prăjituri tari ca piatra și biscuiți cu forme ciudate și a jurat că erau cele mai bune pe care le mâncase vreodată.

Cu ani mai târziu, ea a murit dar eu stau în bucătăria mea învățându-mi nepoata să gătească și îmi amintesc cum, în timp ce învățam să gătesc de la mama mea, ea m-a învățat mult mai multe. Ea vorbea despre felul cum să-i tratăm pe alții așa cum ne-am dori noi să fim tratați (ea numea asta regula ei de aur) în timp ce învârtea constant în supa de carne, și îmi spunea cum să fac cuverturi din bucăți de țesături și cum să cresc ierburi în seră în timp ce cocea plăcinte. Când am crescut mai mare am realizat că ea mă învăța nu numai să gătesc dar îmi comunica totodată în fiecare zi valorile și dragostea ei față de familie și Dumnezeu. Ea a fost o inspirație și, deși se scula în fiecare zi devreme pentru a prepara un mic dejun cald pentru noi toți, apoi ne preda o educație specială toată ziua, punctul ei de maximă luminozitate era să ne vadă pe toți rugându0ne și mâncând cina pe care o preparase cu atâta dragoste, în fiecare zi.”

(Maria Wilson Tate este o fostă elevă de colegiu, o bunică cu 6 nepoți și studentă la Universitatea Saint Leo. Ea și-a luat diploma de licență în 2014.)