Gândirea spațială – Jocul Hexagon

Tipul activitățiiactivitate exploratorie / joc

Timp 20 minute inițial; 10-15 minute pe măsură ce copiii se familiarizează cu jocul

Vârsta – grădiniță, Grupa 2 (cu variațiile propuse)

Grupareaintroducerea cu întreaga clasă; în perechi sau grupuri mici (poate fi organizată și ca activitate în centru)

Concentrare pe matematică și judecată spațială – compunerea și descompunerea unor forme 2D (în mod special hexagonul); proprietățile formelor 2D.

hexagon-forme-4

Materiale

  • Câte o tablă de joc Hexagon Game* (LM B01) pentru fiecare grup (2-4 copii), foto-copiată și lipită pe un carton gros

  • Un set de carduri Build a Hexagon (Construiește un hexagon) pentru fiecare grup, copiate și lipite pe carton. Notă: pentru eșafodare, gândiți-vă să colorați modelele imaginilor pieselor de joc de pe carduri pentru a se potrivi cu culorile pieselor de joc (reprezentând forme geometrice colorate, n.n.)

  • Un set de piese de joc pentru fiecare grup: cel puțin 6 hexagoane (galbene) și cel puțin câte 15 piese din celelalte forme – triunghiuri echilaterale (verzi), romburi regulate (albastre) și trapezoide (roșii). (romburile bej și pătratele portocalii nu sunt utilizate în acest joc).

  • Pentru demonstrația inițială a modului de joc, suplimentar pentru educator/profesor, o tablă de joc și o mână de piese de joc .

  • Opțional pentru extensia Provocarea Rapidă; fotografii ale combinațiilor de piese de joc din banca de fotografii (făcute după încheierea unei sesiuni de joc).

* http://assets.pearsonschool.com/asset_mgr/current/201623/takingshape_sample_lm.pdf

Notă puteți confecționa chiar voi aceste materiale, tabla de joc, cardurile și piesele de joc – aveți mai jos un mod în care se pot combina formele pieselor de joc pe o coală, pentru a economisi hârtia și timpul de lucru.

hexagon-forme-1

Prezentare generală

În acest joc cu carduri, un set special de carduri cu imagini ale pieselor de joc sunt plasate, cu fața în jos, într-o grămadă în fața copiilor. Copii extrag pe rând câte un card din grămadă, aleg piesele de joc care corespund și le utilizează pentru a acoperi conturul celor 6 hexagoane de pe tabla de joc.

Obiectivul jocului este ca elevii să lucreze împreună pentru a acoperi complet fiecare hexagon cu piesele geometrice, conform cu cardul tras. Jocul se termină când toate cele 6 hexagoane sunt complet acoperite. Jucătorul 1 trage o carte din grămadă, ia piesele de joc (figurile geometrice) care corespund și le plasează pe tabla de joc. Dacă piesele de joc nu corespund cu spațiul valabil de pe hexagonul care a început să fie completat, jucătorul trece la următorul hexagon gol de pe tablă. Apoi trage un card Jucătorul 2 și repetă operația. Jucătorii continuă să tragă carduri, jucând până când toate hexagoanele sunt complet acoperite.

hexagon-forme-6

Secvențele activității-joc

1. Prezentați jocul întregii clase arătând copiilor tabla de joc, cardurile și piesele de joc (figuri geometrice colorate). Cereți copiilor să spună ce remarcă despre formele de pe tabla de joc (6 hexagoane). Explicați pe scurt obiectivul jocului.

2. Arătați întregii clase (ca model) cum se joacă jocul. Alegeți un copil care să vă fie partener de joc. Începeți prin a trage un card (”carte”) din grămadă. Arătați cardul copiilor și întrebați: Ce forme vedeți pe cardul meu? Câte triunghiuri (sau rostiți numele formei geometrice de pe cardul tras) vedeți aici? Apoi cereți-le ajutorul pentru a alege piesele de joc (formele geometrice) pe care să le plasați pe tabla de joc. Dacă cardul pe care l-ați tras are suficiente figuri geometrice pentru ca să puteți acoperi un hexagon întreg, faceți asta.

3. Celălalt jucător apoi trage și el o carte din grămadă, și cu ajutorul celor din clasă, numește formele și găsește piesele care corespund pentru a le plasa pe conturul unui hexagon de pe tabla de joc. Încurajează copiii să vizualizeze și prezică ce forme sunt necesare pentru a completă hexagonul început.

4. Când vă vine din nou rândul, trageți un card, apoi puneți deliberat incorect forma geometrică pe hexagon (sau alegeți piesa de joc incorectă). Intenția este să verificați dacă copiii înțeleg jocul și să vedeți dacă copiii se ”prind de greșeală”. Dacă ei nu sesizează greșeala, gândiți cu voce tare: Hmmm, forma asta se potrivește aici?

Întrebări cheie

  • (Când hexagonul este parțial acoperit, arată spre spațiul liber și spune); Mă întreb, ce formă s-ar potrivi aici?

  • (Depinzând de cartea trasă, întreabă): De câte triunghiuri, [trapezoid-uri, romburi] va fi nevoie este nevoie ca să acoperi un romb?

  • Ce remarcați despre hexagon? (Reamintește-le numărul de laturi, culoare și alte atribute).

5. Continuați să luați pe rând carduri, jucând până toate hexagoanele sunt complet acoperite. În ultimele câteva tururi, o figură specifică poate fi necesară pentru a acoperi un hexagon. În loc să continue să tragă pentru a găsi cardul cu forma respectivă, copiii pot prezice ce formă este necesară, să o aleagă și să o folosească.

6. Furnizați fiecărei perechi sau grup mic de copii o tablă de joc, setul de carduri speciale și câte o grămadă de piese de joc. Lăsați-le copiilor aproximativ 10 minute pentru a completă una sau două runde ale jocului. În timp ce ei joacă, încurajați copiii să vizualizeze și prezică ce forme sunt necesare pentru a completă hexagoanele parțial acoperite de pe tablă.

7. Introduceți variații în funcție de vârsta și interesul copiilor. Puteți face jocul mai competitiv sau cooperativ depinzând de grupul de copii și de nivelul de vârstă. La vârsta la care sunt în în Grupa a 2-a, copiii ar putea dori să joace o variantă mai competitivă, cum sunt variațiile de la pagina 124 – Team Up (Faceți echipă) sau One-Pointers (Indică unul).

hexagon-forme-3

La ce ne uităm, ce ascultăm: Evaluarea continuă a învățării elevilor

Fiți atenți la înțelegerea geometrică a formei.

Sunt ei capabili să identifice și denumească variate forme geometrice? Pot identifica copii atribute ale formelor cum este numărul de laturi?

Priviți la strategiile copiilor în plasarea pieselor de joc.

Există semne că copiii sunt capabili să treacă dincolo de ”încercare și eroare”? Cu experiență pe care o câștigă în timp ce joacă, copiii ar trebui să fie capabili să vizualizeze ce forme se potrivesc locului gol când conturul hexagonului este parțial completat. Sunt copiii capabili să prezică posibilele forme sau combinații de forme care vor fi potrivite pentru a completă hexagonul? Această abilitate de a prezice ce formă se potrivește în spațiul gol demonstrează vizualizarea spațială și rotația mentală când jucătorul determină prin inspecție vizuală cum va fi nevoie să fie rotită forma pentru a se potrivi în acel spațiu înainte de a muta piesa. Ați putea, de exemplu, să fiți atenți la copiii care întorc piesa în aer pentru a o plasa corect în spațiul gol; această mișcare arată că ei efectuează rotații mentale. Abilitatea de a prezice rezultatul unei transformări cum este rotația este un aspect important al gândirii spațiale. Par copiii să aibă un plan în plasarea pieselor de joc? Când copiii anticipează piesele de care au nevoie, ei dezvăluie că sunt la un stagiu important în dezvoltarea înțelegerii spațiale (Clements, 1999).

hexagon-forme-5

Susținerea învățăceilor

Forma pieselor furnizează importante oportunități pentru a ajuta copiii să exploreze, compună și descompună forme geometrice. Furnizați copiilor oportunități de a ține și manipula piesele geometrice. Încurajați copiii să denumească formele, să numere formele și să prezică ce formă/e vor avea nevoie pentru a completă conturul. Încurajați copiii să-și comunice gândirea folosind limbajul spațial, de exemplu, ”Tocmai am tras trei triunghiuri. Sper să tragi un trapezoid! Atunci vei putea acoperi hexagonul!”

Ajutați copiii să găsească jocul provocator pentru a se familiariza cu formele. Puneți-i să exerseze umplerea hexagonului cu un singur model de piesă pe rând.

Alți copii s-ar putea chinui să completeze hexagonul. Ajutați-i să remarce trăsături importante pentru umplerea cu piesele lipsă. De exemplu, ați putea arăta cum spațiul liber al unui hexagon are putea fi umplut cu un trapezoid.

Încurajați copiii să vizualizeze ce forme creează un hexagon și să-și aplice înțelegerea geometrică pentru a rezolva noi puzzle-uri.

hexagon-forme-2

Extensii și Variații

Team Up

Jocul poate fi jucat competitiv, cu fiecare echipă de copii acoperind o parte a tablei de joc (3 hexagoane pe fiecare parte). Jocul se termină atunci când una din părți este acoperită complet.

One-Pointers

Jocul poate fi jucat competitiv cu un punct înregistrat ori de câte ori un jucător plasează o piesă care are ca rezultat completarea unui hexagon. Copiii încep să vadă combinații care vor face un hexagon. De exemplu, dacă un hexagon este parțial acoperit cu un trapezoid sau un romb, copiii învață curând că au nevoie de un triunghi pentru a umple spațiul gol.

Hexagon Towers (Turnurile hexagon)

O dată ce este completată Runda 1 cu fiecare contur de hexagon completat, lăsați piesele pe tabla de joc și continuați să jucați Runda 2 construind deasupra hexagoanelor existente. Jocul se pate termina după Runda 2; cu toate acestea, am văzut elevi jucând cu entuziasm dincolo de cea de a doua rundă. Pe măsură ce ei construiesc formele de hexagon, copiii încep să remarce mai multe moduri în care formele construiesc alte forme. Runda 3 oferă oportunități de a compune și descompune forme – nu numai cea de hexagon dar și de trapezoid sau romb. În Runda 3, de exemplu, copiii ar putea avea oportunitatea de a plasa trei triunghiuri deasupra unui trapezoid, descoperind mai multe compoziții ale unei forme.

Go Fish (Du-te la pescuit)

Mici grupuri de copii pot juca Go Fish cu forme geometrice. Dați 4 carduri fiecărui copil. Jocul începe cu jucătorul 1 care dezvăluie un card și alege piesele care corespund pentru a acoperi hexagonul de pe tablă. Jucătorul următor fie plasează un card din mână fie cere altui jucător o formă specifică sau un număr de forme. Dacă jucătorul nu are cartea cerută. Copilul se poate duce ”să pescuiască”, sau alege din cardurile care sunt în centrul mesei, cu fața în jos. În acest fel, jucătorii își pot re-alimenta cardurile din mână.

Find all the ways (Găsește toate căile)

Provocați copiii să creeze și înregistreze cât mai multe feluri diferite de a compune un hexagon, utilizând seturile lor de piese și construind de la baza unui hexagon (fie pe tabla de joc fie deasupra unei forme de hexagon). Atrageți-le atenția să împărtășească unele din aceste combinații, de exemplu 3 triunghiuri și un trapezoid. Creați o înregistrare vizuală a cât de multe triunghiuri, romburi și trapezoide fac un hexagon. Un tabel arătând toate combinațiile posibile poate fi accesat pe site.

Provocări rapide

Creați o serie de provocări rapide bazate pe joc. De exemplu, arătați rapid o imagine (foto) cu 3 triunghiuri și un trapezoid și cereți copiilor să folosească aceste piese pentru a crea un hexagon. Această activitate va întări memoria de lucru vizual-spațială a copiilor. Exemple de fotografii sunt furnizate în banca de fotografii de pe site.

Sursa: http://assets.pearsonschool.com/asset_mgr/current/201623/takingshape_sample_activity.pdf

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.