7 Comportamente ale părinților care îi împiedică pe copiii lor să devină lideri

Traducerea articolului scris de Kathy Caprino pentru Forbes

Parte a unei noi serii despre Parentingul pentru Succes

Deși îmi petrec acum timpul profesional ca un coach pentru succesul în carieră, scriitor și formator pentru leadership, am fost în trecut terapeut pentru familii și am lucrat câțiva ani cu cupluri, familii și copii. Prin această experiență am fost martoră la o largă gamă de comportamente parentale atât funcționale cât și disfuncționale. Din propria experiență ca părinte, am învățat că toată înțelepciunea din lume nu te poate împiedica neapărat să procedezi ca părinte în moduri care i-ar putea împiedica pe copiii tăi prospere, câștige independență și devină liderii care pot fi.

Am fost curioasă, deci, să intru în legătură cu expertul în leadership Dr. Tim Elmore și să învăț mai multe despre felul în care noi, ca părinți eșuăm cu copiii noștri astăzi – cocoloșindu-i și deformându-i – și împiedicându-i să devină liderii care sunt destinați să fie. Tim este cel mai bine vândut autor, cu mai mult de 25 de cărți, incluzând Generation iY: Our Last Chance to Save Their Future, Artificial Maturity: Helping Kids Meet the Challenges of Becoming Authentic Adults, și seria Obiceiuri (Habitudes®). Este fondator și președinte al Growing Leaders, o organizație dedicată mentoring-ului tinerilor de azi pentru a deveni liderii de mâine.

parenting-son-father1

Tim mi-a împărtășit următoarele despre 7 comportamente dăunătoare ale părinților care îi împiedică pe copii să devină lideri – ai propriilor lor vieți și al companiilor lumii:

1. Nu-i lăsăm pe copiii noștri să experimenteze riscul

Trăim într-o lume care ne avertizează asupra pericolelor la fiecare pas. Preocuparea pentru “siguranța întâi” întărește frica noastră de a ne pierde copiii, așa că noi facem totul ca să putem să-i protejăm. La urma urmelor, asta este treaba noastră, dar i-am izolat de comportamentul asumării de riscuri sănătoase și asta are efecte adverse. Psihologi din Europa* au descoperit că, dacă copiii nu se joacă afară și nu sunt niciodată lăsați să experimenteze un genunchi julit, au frecvent fobii ca adulți. Copiii au nevoie să cadă câteodată pentru a învăța că e normal; adolescenții au nevoie să se despartă de un prieten sau prietenă pentru a aprecia maturitatea emoțională pe care o cere o relație de durată. Dacă părinții înlătură riscul din viețile copiilor, probabil că vom experimenta o aroganță crescută și o stimă de sine scăzută la liderii pe care îi creștem.

*http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/13502930701321733

2. Îi salvăm prea repede

Generația de tineri de astăzi nu și-a dezvoltat unele din abilitățile de viață ale copiilor de acum 30 de ani pentru că adulții s-au năpustit să rezolve problemele pentru ei. Când îi salvăm prea repede și îi sufocăm pe copii cu asistența, înlăturăm nevoia lor de a naviga printre greutăți și de a-și rezolva singuri problemele. Este un parenting pe termen scurt și pierde grav din vedere esența leadership-ului – să-i echipezi pe tineri pentru a o putea face de unii singuri. Mai curând sau mai târziu, copiii se obișnuiesc că cineva îi va salva: „Dacă eșuez sau dezamăgesc, un adult va netezi lucrurile și va înlătura toate consecințele nepriceperii mele.” Când în realitate, asta nu e nici pe departe felul în care funcționează lumea, și de aceea îi face pe copiii noștri incapabili să devină adulți competenți.

parenting-teme

3. Lăudăm prea ușor

Mișcarea pentru stima de sine datează din perioada când copiii Baby Boom erau mici, dar a prins rădăcini în sistemul nostru de educație în anii 1980. Asistă la un meci de baschet din liga mică și vei vedea că toată lumea este un câștigător. Această mentalitate toată lumea primește un trofeu ar putea să-i facă pe copiii noștri să se simtă speciali, dar cercetările indică acum că metoda are consecințe neintenționate. Copii observă până la urmă că Mama și Tata sunt singurii care cred că ei sunt extraordinari când nimeni altcineva nu mai spune asta. Ei încep să se îndoiască de obiectivitatea părinților; se simt bine pentru moment, dar acest sentiment nu este conectat cu realitatea. Când îi lăudăm prea ușor și fără legătură cu rezultatele, sau cu comportamentele nesatisfăcătoare, copiii învață până la urmă să trișeze, exagereze și să mintă pentru a evita realitatea dificilă. Ei nu au fost învățați să o înfrunte.

parenting-coach633

4. Ne lăsăm stăpâniți de vină în loc să-i îndrumăm bine

Copilul tău nu trebuie să te iubească în fiecare minut. Copiii vor trece peste dezamăgiri, dar nu vor scăpa de efectele răsfățului. Așa că spune-le nu, sau nu acum, și lasă-i să se lupte pentru ceea ce realmente prețuiesc și au nevoie. Ca părinți, tindem să le dăm ceea ce vor când îi răsplătim pe copii, mai ales în cazul în care avem mai mulți copii. Când unul face bine ceva, simțim că este nedrept să îl lăudăm numai pe el și nu și pe ceilalți. Asta nu este realist și pierdem o oportunitate de a întări pentru copiii noștri ideea că succesul este dependent de acțiunile și faptele noastre bune. Fii atent să nu-i înveți că o notă bună este răsplătite de un drum la mall. Dacă relația este bazată pe răsplăți materiale, copiii nu vor experimenta nici motivația intrinsecă nici dragostea necondiționată.

5. Nu împărtășim greșelile noastre trecute

Tinerii sănătoși vor începe să vrea să-și întindă aripile și vor avea nevoie să încerce să facă lucruri de unii singuri. Noi ca adulți trebuie să-i lăsăm, dar asta nu înseamnă că nu-i putem ajuta să navigheze prin aceste ape. Împărtășește cu ei greșelile relevante pe care tu le-ai făcut când erai la vârsta lor într-un fel în care să-i ajute să facă alegeri bune. (Evită lecțiile învățate negative, care au de a face cu fumatul, alcoolul, drogurile ilegale etc.). De asemenea, copiii trebuie pregătiți să întâlnească blocaje sau omisiuni și să înfrunte consecințele propriilor decizii. Spune-le cum te-ai simțit în situații similare, ce ți-a dat peste cap acțiunile și ce lecții învățate au rezultat din asta. Pentru că nu suntem singurii care influențăm viața copiilor noștri, trebuie să fim cea mai bună influență.

parenting-mother-talking-to-child

6. Înțelegem greșit inteligența, darurile și influența ca maturitate

Inteligea este utilizată deseori ca măsurătoare pentru maturitatea copilului, și ca rezultat părinții presupun că un copil inteligent este pregătit să înfrunte lumea. Nu este cazul. Unii atleți profesioniști și starletele de la Holywwod, de exemplu, posedă un talent inimaginabil, dar tot sunt prinși în scandaluri publice. Doar pentru că talentul este prezent în unul din aspectele vieții copilului, nu presupune că el este răspândit în toate ariile. Nu există o „vârstă magică a responsabilității” sau un ghid infailibil pentru momentul când poți acorda o anumită libertate copilului, dar o bună regulă este să-i observi pe copiii de aceeași vârstă cu al tău. Dacă observi că ei fac mai mult singuri decât face copilul tău, este semn că ai putea să-i întârzii independența propriului copil.

parenting-jobs

7. Nu punem în practică ceea ce predicăm

Ca părinți, este responsabilitatea noastră să fim modele ale vieții pe care vrem să o trăiască copiii noștri. Ca să-i ajutăm să ducă o viață bazată pe caracter și să fie mai dependenți și răspunzători de cuvintele și faptele lor. Ca lideri ai căminelor noastre, putem începe doar prin a spune adevărul – micile minciuni ies întotdeauna la suprafață și erodează caracterul. Privește la micile alegeri etice pe care le faci și pe care le-ar putea băga de seamă și alții, deoarece copii tăi le vor băga și ei de seamă. Dacă tu nu o iei pe scurtături, de exemplu, ei vor ști că asta nu este acceptabil nici pentru ei. Arată-le copiilor tăi ce înseamnă să dăruiești dezinteresat și cu bucurie fiind voluntar într-un proiect de servicii sau într-un grup comunitar. Lasă locuri și oameni mai bine decât le-ai găsit, iar copiii tăi vor băga de seamă și vor face la fel.

parentin-garden-meraz

(…..) L-am întrebat pe Tim Elmore:

Cum pot părinții să scape de aceste comportamente negative (fără să trebuiască să angajeze un consilier/terapeut familial care să-i ajute)?

Tim a spus: “E important pentru părinți să devină excesiv de conștienți de cuvintele și acțiunile lor atunci când interacționează cu copiii lor, sau cu alții atunci când copiii sunt prin preajmă. Aveți grijă mai mult să-i învățați, nu doar să le oferiți o viață bună. Antrenați-i, mai mult decât să-i răsfățați.

Iată cum să începeți:

1. Vorbiți despre problemele despre care ați fi dorit să le știți despre viața adultă.

2. Permiteți-le să încerce lucruri care îi pot solicita și chiar lăsați-i să eșueze.

3. Discutați consecințele viitoare dacă ei eșuează la unele discipline.

4. Ajutați-i să-și măsoare puterile cu probleme ale lumii reale.

5. Furnizați-le proiecte care cer răbdare, pentru ca ei să învețe să-și amâne răsplata.

6. Învățați-i că viața este despre alegeri și schimburi; ei nu pot face totul.

7. Inițiați (sau simulați) sarcini de adulți, cum sunt plata facturilor sau să faci contracte de business.

8. Prezintă-i unor potențiali mentori din rețeaua ta de cunoștințe.

9. Ajută-i să-și imagineze un viitor împlinit, apoi discută cu ei pașii necesari pentru a ajunge acolo.

10. Celebrați progresele pe care le fac către autonomie și responsabilitate.

parenting-vol-hands

Cum îți crești copiii ca părinte? Sacrifici cumva creșterea lor pe termen lung pentru confortul pe termen scurt?

Sursa: http://www.forbes.com/sites/kathycaprino/2014/01/16/7-crippling-parenting-behaviors-that-keep-children-from-growing-into-leaders/#16c189b64912

Kathy Caprino – este coach de carieră pentru femei, consultant pentru succes și formator în leadership, autor și vorbitor pentru dezvoltarea femeilor la nivel mondial. Contribuie cu articole la Forbes, Huffington Post, LinkedIn, și în blogul personal.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s