“Cum să promovezi implicarea, înțelegerea și independența tuturor celor care învață”

de Ron Ritchhart, Mark Church & Karin Morrison

carte în serial

• Ți s-a întâmplat vreodată să asculți numai o parte a unei conversații și să te întrebi:

„De unde a venit asta?”

Acum câțiva ani, am avut un semn de la o experiență de acest gen. Mergeam lent traversând curtea de la Cambridge spre biroul meu de la Secția Post-universitară a Școlii de Educație Harvard. Un bărbat stătea pe o bancă vorbind tare la telefonul lui mobil:

„Trebuie! El m-a mințit și te-a mințit și pe tine! Ce ți-a spus la telefon? Ți-a spus la telefon că totul e în regulă. Ei bine, nimic nu este okay!”

Am simțit o tentație puternică să întreb: „De unde a venit asta?” dar o și mai puternică inhibiție împotriva amestecului în viața unui străin. Așa că mi-am înghițit curiozitatea și am trecut mai departe, memorând ce spusese străinul și notând totul de cum am ajuns în birou. De câteva ori în anii care au urmat am recitit nota mea, întrebându-mă care a fost istoria din spatele acelui om care vorbea stând pe o bancă din parc. Această mică experiență a ajuns să simbolizeze pentru mine cât de mult rămâne de descoperit atunci când noi auzim doar jumătate dintr-o conversație… și ascultarea doar unei jumătăți a conversației se întâmplă de foarte multe ori în viața noastră, mai ales atunci când noi interpretăm „conversația” în linii mari.

Gândirea este un bun exemplu. În general noi nu auzim ceea ce gândesc oamenii, doar rezultatul gândirii lor – o idee, o opinie, un plan. Lipsa de rânduială ale unui: „dar ce-ar fi dacă”, „pe de altă parte”, „…dar mă îngrijorează asta”, sau „doar instinctul îmi spune”.. toate se întâmplă la celălalt capăt al liniei. Ce se întâmplă dacă ceea ce ne spune persoana poate să sune uneori ca întreaga poveste, dar este doar o jumătate sau chiar mult mai puțin din conversația internă. De aceea uneori ar trebui să ne întrebăm, „De unde a venit asta?”

De multe ori putem să ne punem aceeași întrebare despre propria noastră gândire. Cercetările sugerează că majoritatea oamenilor nu sunt în mod clar conștienți despre ce se petrece când trebuie să rezolve o problemă sau când ajung la o opinie privind o temă. Dacă asta pare straniu, hai să o comparăm cu motivul pentru care antrenorii sunt atât de importanți în învățarea atletismului. Un antrenor, în afara faptului că are expertiza disciplinei pe care atletul nu o are, poate să fie atent în moduri în care atletul nu poate – din afară și fără a trebui să performeze fizic în același timp.

Toate acestea semnalează de ce ideea de a face gândirea vizibilă este atât de importantă în educație. În termeni mai largi, aceste idei cer externalizarea proceselor gândirii în așa fel încât cei care învață să le poată stăpâni mai bine. Pentru acest scop, autorii pun în prim plan o serie de idei despre chestionare (punerea de întrebări), ascultare, documentare, denumire și altele, incluzând multe strategii specifice și abordări generale pentru a stabili o cultură a învățării pozitivă, angajată și puternică în sălile de clasă.

Ron Ritchhart, Mark Church și Karis Morrison s-au implicat profund timp de mulți ani, alături de mine și câțiva alți colegi, în combinații variate, dezvoltând aceste idei și încurajând punerea lor în practică. Aici ei ne aduc înțelepciunea câștigată din experiențele lor.

Cu toate acestea, aici sunt mai multe în joc în afară de a învăța să gândești mai bine.

Misiunea pe care și-o propune această carte este nu numai aceea de a învăța să gândești ci și a gândi să înveți. Ca să aprofundez, iată aici o întrebare incomodă pe care îmi place să o pun oamenilor din când în când: „Ce idei ai învățat în timpul educației tale pre-universitare care sunt importante în viața ta de acum?” Unii oameni se străduiesc din greu să identifice ceva mai mult decât o listă de fapte, dar alții apreciază cunoașterea pe care au găsit-o ca fiind extrem de importantă pentru cine sunt ei acum, pentru modul în care înțeleg lumea, și pentru cum se comportă. De exemplu, îmi amintesc o persoană care a menționat Revoluția Franceză, nu pentru detaliile sale ci pentru cum i-a folosit ca o lupă cu care s-a uitat la conflictele de toate felurile. Îmi amintesc o altă persoană discutând despre înțelegerea ecologiei care i-a influențat substanțial nu numai înțelegerea politicilor pe care le suportă dar și comportarea din viața zilnică. În general, când oamenii aduc la lumină teme care au contat pentru ei, ei menționează teme cu ajutorul cărora gândesc, nu numai teme la care se gândesc – să gândești cu ajutorul revoluției Franceze ca să înțelegi alte conflicte sau să gândești cu înțelegerea ecologiei pentru a-ți revizui comportamentele zilnice.

A gândi cu este cu doi pași importanți înaintea doar a situației cunoașterii informației, pe care educația se concentrează în prea mare măsură. Un pas înainte este să te gândești la o temă, de multe ori interesantă și valoroasă dar care, în sine, conduce mai curând spre o înțelegere specializată. Când cei care învață se simt confortabil gândind cu ideile puse în joc, aceste idei devin mult mai semnificative. Orizontul aplicațiilor se deschide.. totul, de la stăpânirea relațiilor zilnice sau la cum să faci cumpărături inteligente pentru a da sens ideii de încălzire globală la nivel personal.

Locul gândirii despre și al gândirii cu ceea ce am învățat ne dă un al doilea motiv de ce să facem gândirea vizibilă și de ce temele legate de aceasta sunt atât de importante pentru cei care învață. Înapoindu-ne la acea bancă din parc încă o dată: în lumea complexă, conflictuală și câteodată precară de astăzi și de mâine, cu cât oamenii gândesc mai bine despre și cu ceea ce știu, cu atât mai mult ei vor fi capabili să dea sens jumătăților de conversații pe care le întâlnim cu toții.

Și cu cât mai pregătiți vor fi să intre în mod semnificativ în întreaga conversație.

Cuvânt înainte de David Perkins