Cum măsurăm Învățarea Socială și Emoțională?

Am vorbit în câteva din articolele trecute despre importanța dezvoltării abilităților social-emoționale și caracterului și despre rolul acestor abilități în economia modernă. Unul din aspectele importante, dincolo de stabilirea obiectivelor concrete și a modalităților prin care dezvoltăm aceste abilități în paralel cu cele academice, este cum evaluăm nivelul de dezvoltare al acestor abilități SEL și…

Formarea caracterului în școli este o soluție?

Așa cum știți cei mai mulți dintre voi, problema disciplinei din școli a devenit din ce în ce mai acută în ultimii zece ani sau mai mult, iar problema violenței în rândul copiilor/ tinerilor sau a violențelor la care sunt supuși copiii a atras din ce în ce mai mult atenția organizațiilor de protecție a…

50 de mici lucruri pe care Părinții, Profesorii și alții le pot face pentru a îmbunătăți Educația

Laura Bradley, una dintre membrele active ale grupului de reformatori ai educației care publică constant articole pe platforma Edutopia, ne propune următoarele idei în articolul său din această lună. Multe din lucrurile pe care le spune la începutul articolul despre sistemul de educație american, seamănă destul de mult cu modul în care sunt gândite și…

Marea diferență dintre Fail-ing – ne-reușită și Fail-ure – eșec

Vă mai amintiți cele 10 chei ale învățării despre care vorbea Todd Wilmore? (https://creeracord.com/2017/02/14/10-chei-catre-cum-invatam-iv/) Una din aceste chei era învățarea din eșec, un subiect despre care vorbește și AJ Juliani în articolul de acum două zile, făcând o nuanțare interesantă între nereușită și eșec. Iată ce spune el, plecând de la o întâmplare din viața…

Riscurile estimării aproximative a timpului de lucru acasă

Probabil că cei mai mulți dintre voi știți destul de multe despre comparațiile făcute în presa noastră, între sistemul finlandez de educație (unde copiii au mai puține ore de școală și petrec mult mai puține ore acasă pentru rezolvarea temelor) și sistemul japonez, în care copiii muncesc la școală și acasă chiar mai mult decât…

4 Lucruri pe care le fac Profesorii transformaționali

Într-un articol recent v-am spus câteva lucruri despre profesorii transformaționali și astăzi revenim cu traducerea unui alt articol, scris de Todd Finley în Edutopia, plus un link către mai multe informații despre Pedagogia Constructivistă, care să vă aducă ceva mai multe informații despre aceste concepte și modul în care ele pot fi transpuse în practica…

Cum să devii și să rămâi un Profesor Transformațional

Înainte de a vă prezenta articolul publicat în Edutopia de David Cutler, considerăm necesar să vă spunem câte ceva despre Profesorul transformațional. Ce-l definește? – înțelegerea cognitivă a modului în care învață elevii – pregătirea emoțională pentru a relaționa cu mulți elevi ale căror nevoie variate nu sunt întotdeauna evidente – o cunoaștere profundă a…

Suntem cu adevărat pregătiți să acceptăm schimbarea necesară?

Dacă sistemul actual de educație – așa cum deja o spun mulți experți, și nu de azi-de ieri – nu mai corespunde cu cerințele lumii moderne, despre care am vorbit și în alte articole (https://creeracord.com/2016/09/06/obiectivele-educatiei-pentru-lumea-de-maine/, https://creeracord.com/2016/10/31/instrumente-neasteptate-care-influenteaza-viitorul-educatiei/), și există atât de multe studii care arată că școala, așa cum încă funcționează ea astăzi în majoritatea școlilor,…