Când îți rămâne în cap și în inimă

M-am desprins cu greu de imaginile cutremurătoare ale războiului care a lovit Ucraina ca să vă îndemn să nu cedați nici voi în fața dificultăților schimbării în bine a sistemului de educație. Este și acesta un fel de război și, ca și în cazul Ucrainei, pe primul loc trebuie să fie empatia noastră, a tuturor. Mai mult ca oricând copiii și noi cu toții avem nevoie de legături emoționale frumoase, între noi și cu lucrurile pe care vrem să le transmitem copiilor, pentru ca ceea ce îi învățăm să le rămână în memorie și în suflet. Asta spune și Dr. George Couros într-un articol publicat acum două zile.

Experiențe de învățare care rămân în mintea și inima copiilor timp îndelungat.

În această lună vreau să ”reiau” un articol mai vechi intitulat ”Când îți rămâne în cap și în inimă”*, pe care l-am regăsit în memoria Facebook și care se referea la prima vizionare a filmului “La La Land” – https://www.imdb.com/title/tt3783958/ (eu l-am găsit și pe Netflix)

* https://georgecouros.ca/blog/archives/7057

Imediat ce am văzut rezumatul acestui articol mai vechi, am sărit în sus, deoarece: a) îmi place Ryan Gosling și b) acest film este unul din cele favorite pentru mine și fiica mea, Kallea. Nu numai că putem să-l vedem din nou și din nou, dar îl putem vedea din orice punct și tot ne place. E special pentru noi și pentru că filmul a fost lansat în anul în care s-a născut ea. Și mie îmi place acest film din ce în ce mai mult.

Îmi place povestea.

Muzica.

Părțile pozitive, suișurile.

Coborâșurile.

Și toate laolaltă.

Dar unul dintre motivele pentru care am vrut să reiau acest articol mai vechi este din cauza unui citat pe care l-am împărtășit la sfârșit, în care cred chiar mai mult în ziua de astăzi:

Pentru a inspira o schimbare semnificativă tu trebuie să creezi o conexiune cu inima înainte de a crea o conexiune cu mintea”

Eu cred că este importantă o conexiune emoțională cu învățarea.

Să citești pe fața unui elev bucuria descoperirilor, a gândirii despre lucruri care îl intereseaza.

Dar cred de asemenea că trebuie să mergem și mai departe. Nu ar trebui să fie ”inima” sau ”mintea”, ci ”inima și mintea”.

Acesta este și motivul pentru care aduc argumente împotriva termenului ”bazat pe date” și încurajez utilizarea terminologiei, ”determinat de cel care învață, bazat pe dovezi.”

Asta nu înseamnă să spui că datele nu sunt esențiale, dar eu prefer termenul de ”dovadă” așa cum este subliniat în cartea “Innovate Inside the Box“ (Inovează înăuntrul cutiei):

Dovada pare să cuprindă mult mai multe decât literele și numerele. Ne ajută să privim nu numai la lucrurile care pot fi măsurate, dar și la lucrurile care nu pot fi măsurate, lucruri care au impact asupra experiențelor de învățare ale elevilor. Dovezile pot include teste sau însărcinări. Dar includ de asemenea idei și gândirea împărtășită prin portofolii, auto-evaluare, interacțiunile de pe coridoare, de la (sau cu) concerte, evenimente, spectacole artistice, expoziții, internship-uri și orice altceva care scoate în evidență și demonstrează învățarea și creșterea.

Atunci când de concentrăm pe o vedere îngustă a succesului în educație, în goana atotputernică a urmăririi notelor, noi eșuăm în a spune întreaga poveste a unui învățăcel.

Dar, așa cum a discutat și în cartea “Innovate Inside the Box,” învățarea trebuie privită ca un proces deliberat.

Modul în care evaluăm va conduce modul în care predăm și nu invers. Predarea ”determinată de cel care învață” nu înseamnă să arunci obiectivele măsurabile pe care deja le avem; înseamnă să ne concentrăm pe o învățare plină de sens, care are potențialul de a avea impact asupra vieții elevilor mult dincolo de sala de clasă.

Există o diferență foarte mare între termenul ”determinată de cel care învață” și cel de ”determinată de învățare” și din acest motiv limbajul pe care îl utilizez este intenționat. Nu este vorba să aruncăm la coș testele sau să nu mai măsurăm lucrurile pe care le putem măsura; este vorba despre a te concentra pe crearea întâi a unor conexiuni intenționate, cu sens și apoi pe adâncirea învățării. Nu este vorba despre ”ori” învățăceii ori dovada; este vorba să te concentrezi pe amândouă, dar cunoscând importanța locului, situației de la care pornim.

Acestea sunt câteva gânduri pe care am vrut să le împărtășesc cu voi înainte de a vă readuce în fața ochilor articolul din 2016 – iar eu mă duc acum să revăd împreună cu Kallea filmul!

Sper că și voi vă veți bucura de articol și de film, sau de amândouă!

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/13479

Bucuria unui copil când în mintea lui ”se aprinde lumina” înțelegerii.

Când îți rămâne în cap și în inimă – articolul din 2016

Într-o sâmbătă după-amiază, dintr-o toană, m-am dus să văd filmul La La Land“. Când a fost lansat am fost încântat dar, din ce auzeam mai multe despre film, cu atât mai puțin îmi doream să mă duc să-l văd. M-am dus totuși. Când a început filmul, m-am gândit că filmul e în regulă dar, dintr-o dată m-am trezit absorbit în el. Ryan Gosling a fost minunat în film, iar Emma Stone a fost de asemenea uimitoare.

Nu este cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată în viață, dar am zâmbit pe parcursul lui (și pe ici pe colo am vărsat și câteva lacrimi). De când am fost să-l văd am început să ascult muzica de pe coloana sonoră (non-stop) și nu mă pot opri să mă gândesc la film. Nu vreau să luați asta ca pe o recenzie a filmului, dar mie mi-a plăcut.

Cât de des creăm experiențe de învățare care să rămână în mintea elevilor pentru zile sau chiar săptămâni după acel Ceva care să se lipească de ei și pe care să nu și-l mai poată scoată din cap? Un workshop despre niște ”unelte” nu poate face asta; dar ceea ce poate face asta este să-i ajuți pe oameni să înțeleagă ceva cu adevărat captivant.

Ca oricare alt film, nici despre acesta nu putem spune că produce aceeași ”aderență” și nu va rămâne la fel în mintea tuturor după vizionare. Avem cu toții gusturi și preferințe diferite, dar ce este cu adevărat nobil este să urmărești să creezi ceva care rezonează cu oamenii.

Când mă gândesc la experiențele de învățare pe care le-am creat pentru alții, pentru fiecare zi am un scop, iar aceste cuvinte îi sunt atribuite răposatului și marelui antrenor Jim Valvano: râzi, plângi, gândește.

Să aprinzi lumina în mintea unui mare număr de copii, prin experiențe de învățare memorabile – un scop cu adevărat nobil!

Dacă se întâmplă asta pe parcursul unei zile, este probabil că vei rămâne cu ceva și este mai probabil să te gândești la acea zi și să adopți sentimentul de uimire mult după acea zi. Speranța este ca în mintea ta ”să se aprindă un bec” dar, ca să faci asta, întâi trebuie să te conectezi cu inima, nu numai cu mintea.

Oamenii trebuie să simtă ceva, nu numai să le fie extinsă mintea.

Ca și acel cântec grozav care-ți rămâne blocat în cap, sau ca filmul din care mintea ta nu poate ieși, ar fi o întreprindere cu adevărat nobilă să creezi experiențe de învățare care sunt blocate pe ”repetiție” în inima și gândurile cuiva. Acesta este modul în care poți aprinde acea lumină, dar asigură-te că în timp, va deveni doar și mai strălucitoare.

https://georgecouros.ca/blog/archives/7057 (2016)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.