Cred că nu vă spun o noutate atunci când afirm că fiecare om îndeplinește în viață mai multe roluri – de la persoana care se îngrijește de propria stare de bine, la rolul de soț/soție, tată, bunic, prieten, profesor, angajat, coleg, activist social, gospodar etc. Nu toți sau, mai bine zis, foarte puțin sunt aceia care, indiferent de rolul social pe care îl joacă la un moment dat sunt/ pot fi perfect egali cu sine. Majoritatea dintre noi, pentru fiecare din aceste roluri ne-am construit un personaj, care are diferite valori, abilități, atitudini etc., adaptate acelui rol și circumstanțelor specifice. Poate chiar o anumită ”armură” vestimentară, comportamente diferite.

Pentru cei care contestă acest fapt, amintiți-vă cazurile acelor soți care-și băteau crunt nevasta și/sau copiii, dar erau considerați de colegii de serviciu niște persoane foarte amabile și de încredere…

Pentru ce spun asta? Poate că știți că, cea mai mare nevoie a copiilor este cea de stabilitate. Chiar dacă părinții sau alte persoane din jurul lor, inclusiv profesorii, sunt buni cu ei sau nu, măcar știu la ce să se aștepte și cum să reacționeze. Dar, ce se întâmplă când un eveniment social atât de destabilizator pentru toți, cum este pandemia, afectează modul în care se comportă personajele familiare – părinții, profesorii, adulții din jurul lor sau chiar colegii/ prietenii de aceeași vârstă? Nu mai vorbim de toată nebunia transmisă de media.

Frica și anxietatea (explicabilă) îi afectează pe toți – deci e firesc să ne gândim că cel mai tare îi va afecta pe copii, indiferent dacă adulții mai au ochi să o vadă sau nu.

Și, peste acest nivel de anxietate, se adaugă și cel al cerințelor – total noi și pentru elevi – ale învățării online. Poate nu toți v-ați gândit la nivelurile diferite de digitalizare ale copiilor din clasele voastre – preocupați fiind de modul în care vă veți îndeplini sarcinile, atât de noi, de profesor digital.

Și, cred că foarte puțin s-au gândit la personajul propriu de profesor digital.

Ce fel de profesor veți fi online?

Veți fi același profesor sever sau, poate, cel jucăuș? Comportamentul vostru va fi acum la fel perceput de copii? Sper că v-ați întrebat aceste lucruri?

Dacă v-ați gândit că veți fi același cu profesorul din clasă, ei bine, nu poate fi adevărat. Nu numai pentru că mediul online schimbă foarte mult interacțiunile și percepția ci și pentru că toate elementele care alcătuiesc acea ”persona” a profesorului din clasă sunt acum modificate. Chiar și faptul că predați din propria casă, îmbrăcați altfel, înconjurați de elementele ce aparțin unui alt rol/ personaj, vă pot schimba comportamentul, în ciuda oricăror eforturi de a părea la fel. Și asta v-o spune cineva care, jucând multe jocuri de rol în jocuri online (MMORPG) pentru a studia ce pot învăța tinerii din aceste jocuri, a constatat cu uimire că personajele diferite pe care le întruchipa erau percepute total diferit de colegii de joc – ca și cum nu era vorba de același jucător.

Dar și obiectivele noului vostru rol sunt modificate – sau ar trebui să fie, dată fiind situația excepțională prin care trecem cu toții și care afectează mai ales copiii.

Obiectivul vostru nu ar trebui să fie să țineți orele online la fel cum le-ați ținut în clasă, să ”semnați condica” fiind prezent în clasa online 4-5 ore pe zi continuu, forțând și elevii să stea în fața calculatoarelor tot atât de mult timp. Nu numai pentru că asta nu e sănătos pentru copii sau chiar pentru voi. Ci și pentru că învățarea online e diferită. Vă rog să vă amintiți de sfaturile din articolul trecut și de ideea de ”vintage inovation”.

Obiectivul vostru nu ar trebui să fie acoperirea planului de predare cu orice preț – de fapt, și inspectoratele au comunicat că orele și materia vor fi recuperate după ce trece această stare de urgență generată de pandemie. Ci, mai curând, cu acomodarea tuturor cu formele de învățare la distanță și, mai ales, cu lucrurile importante în acest moment – crearea de conexiuni mai bune și reducerea anxietății la care sunt supuși copiii.

Iată ce spune despre aceste subiect și profesoara Liliana Romaniuc, într-un mesaj pe Facebook, împărtășit de prof. Virgilius Teodorescu:

“Profesorii noștri sunt ocupați, în aceste zile provocatoare, cu învățarea online. Apreciez mult efortul lor, inițiativele MEC și cred că e bine să relaționăm cu elevii noștri, cu profesorii și cu directorii. Observ însă aceeași focalizare pe transmiterea conținuturilor, pe datul temelor, atât cât putem în condițiile date. Mă gândesc că în vremuri ca acestea ne-ar prinde bine să învățăm un pic mai mult despre empatie, reziliență, credință, încredere, gestionarea emoțiilor negative, mai întâi noi, profesorii și directorii, și apoi elevii și părinții. Cumva, mi-ar fi plăcut să începem cu câteva ore de cunoaștere și consiliere, identificarea preocupărilor elevilor, din această perioadă, cum își petrec timpul, ce citesc, dificultățile prin care trec. Poate unii dintre ei nu au ce mânca. Mă refer la cei pentru care cutiuța de lapte și pseudo-cornul chiar contau. Niște întâlniri cu părinții, tot online, pentru a discuta despre temerile și fricilor lor, sunt mai mult decât necesare. Cei mai mulți vor fi direct afectați de consecințele crizei coronavirus, mă refer la aspecte financiare, de asigurarea pâinii pentru familie. Toate stările lor se vor răsfrânge și asupra copiilor, știm asta. Sunt atâtea lucruri simple care pot fi făcute acum, cu efecte mari asupra noastră. Ne trebuie doar un pic de deschidere către elevi și părinți și…un telefon. Dar, din nou, dimensiunea formativă rămâne undeva departe, deși acum de ea avem nevoie, mai mult decât de conținuturile de la matematică sau orice altă disciplină din programă. Cred că e bine să ne oprim un pic din obsesia conținuturilor și să ne focalizăm pe ziua de azi, pe ceea ce simțim, pe cum să ne gestionăm emoțiile, timpul, relațiile, pe cum să fim împreună. Învățarea este mai mult decât conținuturi. Învățarea trebuie să fie pentru și despre viață. Despre viața ÎMPREUNĂ. Măcar acum!”

Aici și acum, avem nevoie de LIVE mai mult decât oricând!

O zi frumoasă și un weekend cu primăvară în suflet !

Și, de la Youki Terada și Edutopia, iată și câteva sfaturi și idei, bazate pe rezultate ale unor cercetări recente privind reducerea anxietății elevilor, în orice situație.

Strategii meta-cognitive simple care să-i ajute pe învățăceii anxioși să izbutească

Anxietatea* și învățarea merg mână în mână, dar cercetările sugerează că activități simple, cum ar fi vorbitul cu sine și reflecția meta-cognitivă pot crea învățăcei mai calmi, mai concentrați.

* Un anumit tip de anxietate și nu prea multă, pentru a nu deveni contra-productivă (n.n.)

“Cred că pot. Cred că pot. Cred că pot”, își spune singură mica mașinărie albastră (Little Blue Engine) în timp ce trage un tren plin cu jucării în susul muntelui. În cartea clasică a lui Watty Piper, tot ce are nevoie mica mașinărie ca să depășească sarcinile care par imposibile este o doză de auto-încurajare.

Sună prea frumos ca să fie adevărat? Poate că nu, așa cum sugerează un nou studiu**. Cercetătorii au descoperit că un exercițiu simplu, de cinci minute poate ajuta la creșterea performanțelor la matematică, în special la elevii cu o încredere scăzută în abilitățile lor matematice. Când elevii își spun în tăcere vorbe de încurajare care sunt concentrate pe efort – notele lor la matematică se îmbunătățesc.

** https://srcd.onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/cdev.13347 – Performanțele matematice beneficiază de auto-încurajarea din timpul efortului, la copiii care au o părere negativă despre propriile competențe.

În acest studiu, 212 de elevi olandezi din clasele 4 – 6 au participat la un test standardizat la matematică. După ce au completat jumătate din test, ei au fost împărțiți în trei grupuri: Cei din primul grup au fost învățați să-și spună în tăcere cuvinte de încurajare concentrate pe efort. Cei din al doilea grup au făcut același lucru, dar cuvintele lor de încurajare au fost concentrate pe abilitate, favorizând propoziții ca ”Sunt bun la asta”. Cel de al treilea grup nu și-au spus nimic. După asta, elevii au continuat cu a doua partea a testului.

Elevii care au participat la grupul celor care și-au spus cuvinte de încurajare axate pe efort și-au îmbunătățit performanțele în partea a doua a testului, în timp ce cei care și-au spus cuvinte de încurajare axate pe abilitate și cei care nu și-au spus nimic, nu au manifestat nici o îmbunătățire.

“Atunci când copiii cu o scăzută încredere în sine lucrează la probleme de matematică, ei se îngrijorează deseori că vor eșua”, a spus pentru Edutopia Sander Thomaes, cercetătorul șef al studiului. ”Ei se confruntă cu provocări și dificultăți – de exemplu, o problemă dificil de rezolvat – ca indiciu al unor abilități scăzute, care declanșează o dezangajare față de însărcinare, înrăutățindu-le performanțele. Auto-încurajarea în efort poate contracara acest proces.”

Deci, de ce nu funcționează auto-încurajarea concentrată pe abilitate? Să spui ”sunt cel mai bun” poate fi resimțit ca o afirmație găunoasă, atunci când elevii nu se simt încrezători pe propriile abilități – este mai probabil ca ei să nu ia deloc în seamă mesajul, explică Thomaes. Dar să-ți spui ”voi încerca cât pot de tare” este un obiectiv realizabil, mutând atenția de la lipsa de abilități la ceva ce elevul poate controla: efortul.

Auto-încurajarea și terenul emoțional al învățării

În anii 1920, psihologul rus Lev Vygotsky a observat că, atunci când sunt confruntați cu o sarcină provocatoare, copiii mici încep deseori să-și vorbească singuri, reamintindu-și să se concentreze mai bine sau vorbindu-și singuri pentru a se conduce prin pași complicați. Pe măsură ce copiii devin mai mari, strategiile de auto-control nu mai sunt vocalizate, dar o întreagă serie de cercetări sugerează că exercițiile ușoare, meta-cognitive care cer elevilor mai mari să reflecteze asupra propriilor temeri, anxietăți sau provocări sunt încă foarte benefice – furnizând profesorilor o serie de intervenții simple, necostisitoare, rezonabile, care pot fi utilizate într-o varietate de situații în timpul școlii, pentru toate nivelurile de clase.

Un studiu din 2019***, de exemplu, a fost conceput pentru a ajuta la tranziția către gimnaziu, reamintind elevilor că anxietatea pe care o resimt este atât naturală cât și comun întâlnită. Noii elevi citesc povestiri scrise de elevii care au absolvit clasele următoare; eseurile mărturisesc fricile și îndoielile particulare pe care le-au resimțit elevii și modul în care construirea unor relații pozitive cu prietenii și profesorii i-au ajutat să facă față.

*** https://www.edutopia.org/article/simple-practice-yields-big-results-middle-school-less-2 – O practică simplă, cu un cost de mai puțin de $2, care a demonstrat rezultate bune în gimnaziu – Un nou studiu care arată cum un exercițiu de scris îmbunătățește simțul de apartenență pentru elevii care intră la gimnaziu.

Noii elevi au completat apoi un exercițiu de scris de 15 minute, care le-a cerut să reflecteze asupra propriilor lor anxietăți privind noul an școlar, în mod special în jurul temei testelor, și să se gândească la motivele pentru care ei ar putea să se descurce bine, chiar dacă sunt îngrijorați când se gândesc la teste. Exercițiul a avut un un rezultat surprinzător de puternic. Prin comparație cu colegii lor, elevii care au aflat despre răspândirea comună a temerilor lor și apoi au scris despre ele, au fost cu 34% mai puțin certați pentru comportamente nedorite, cu 12% mai prezenți la orele de școală și cu 18% mai puțin probabil să ia o notă proastă.

Iar într-un alt studiu, publicat tot anul trecut (#1), elevii au participat la un exercițiu de 10 minute, imediat înaintea unui test, în care au fost încurajați să vadă stresul ca pe ”o forță benefică și energizantă”. Ei au învățat că mici cantități de stres te pot ajuta să-ți ascuți concentrarea și ajută memoria, crescând cantitatea de oxigen care ajunge la creier. Apoi, elevii au fost rugați să răspundă la două întrebări: ”Cum se simt câteodată oamenii în situații importante?” și ”Cum modul în care persoanele resimt situațiile importante îi ajută să treacă cu bine prin aceste situații?” Exercițiul scris i-a ajutat pe elevi să-și controleze gândurile îngrijorătoare despre posibilitatea eșecului, care deseori acompaniază un test, reducând la jumătate numărul elevilor care eșuează – iar la elevii care proveneau din familii cu venituri reduse au fost văzute beneficiile cele mai mari.

#1 https://www.edutopia.org/article/helping-students-beat-test-anxiety – Ajutând elevii să se lupte cu anxietatea testelor – Frica de eșec poate împiedica elevii să arate ceea ce știu în timpul testelor importante – dar un exercițiu de 10 minute îi poate ajuta.

Luate ca întreg, toate cercetările sugerează că performanța școlară nu se bazează doar pe pregătirea conținutului – trebuie să știi fracțiile pentru a reuși la unele teste de matematică – dar este influențată semnificativ de pregătirea emoțională și psihologică. O parte importantă a predării este să-i ajuți pe elevii tăi să identifice și să depășească barierele psihologice care le împiedică progresul, învățându-i cum să navigheze pe terenul emoțional al învățării.

Aceste tehnici simple, dar puternice par să funcționeze și atunci când elevii reflectează în mod altruist. Un studiu din 2019 (#2), al cărui co-autor este Angela Duckworth, cunoscută pentru cercetările ei despre curaj și perseverență, a cerut unui număr de aproximativ 2.000 de elevi de liceu să dea sfaturi motivaționale unui elev mai tânăr, anonim – despre cum să se oprească să amâne sau cum să studieze mai bine, de exemplu – iar ei au scris apoi o scurtă scrisoare de încurajare pentru a-l ajuta pe acel elev să se descurce mai bine la școală. În ciuda faptului că sfaturile au fost date altcuiva, elevii care le-au dat au obținut note mai mari la propriile cursuri.

#2 https://www.pnas.org/content/116/30/14808 – Un experiment pe scară largă arată că oferirea de sfaturi îmbunătățește rezultatele pentru cel care le-a dat

Concluzia: Fii atent la situațiile care provoacă anxietate – de la testele important la tranziția între nivelurile de școală (la situațiile de pandemie și trecerea la școala online!!, n n), care pot devia capacitatea de concentrare a elevilor. Încearcă să ai cu ei scurte discuții meta-cognitive sau pune-i să facă simple exerciții de scriere pentru a-i ajuta pe elevi să depășească obstacolele, să recunoască faptul că temerile lor sunt comune și să se pregătească emoțional și psihologic pentru provocările iminente.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/simple-metacognitive-strategies-help-anxious-learners-succeed?