A fi sau a nu fi… în era Chat GPT . De ce să scrii?

După lansarea Chat GPT, IA-ul care învață singur și răspunde surprinzător de bine la orice întrebare, dezbaterile despre locul și rolul inteligenței artificiale în educație s-au aprins pe toate meridianele lumii. Nu numai între specialiștii în educație, între profesori sau părinți, dar și în mintea elevilor, în special cei mai mari. Suntem siguri că replici…

Crezi că poți proiecta o casă? Elevii tăi ar putea face asta.

Această săptămână și Sărbătoarea Paștelui, care se apropie cu pași repezi, ne-a făcut să ne reîntoarcem la sentimente mai optimiste. Nu am crezut nici o clipă că elevii de astăzi nu pot învăța și nu pot avea comportamente civilizate. Au nevoie doar de atenția unor adulți responsabili și de îndrumarea potrivită din partea profesorilor. Și,…

LOCUL CONTEAZĂ – Modul în care mediul pe care îl creăm modelează fundamentele pe care se dezvoltă fiecare copil

Zilele acestea am discutat cu colegii de la REPER21 și din alte organizații despre Proiectul Școala Durabilă*, despre acele Cluburi Eco din școli prevăzute în proiect și despre ce teme ar putea fi abordate ca să atragă mai mulți actori din comunitate spre acest club și implicarea în procesul de transformare al școlilor în Școli…