Impactul pozitiv pe care îl avem asupra unei persoane adesea se extinde și la alții

În această zi, când așteptăm cu toții aprinderea LUMINII, o scurtă poveste cu tâlc de la George Couros.

Plus câteva vești bune de la echipa Aspire Teachers, pe care le dăm mai departe🙂

Iar echipa CREER vă urează Sărbători fericite!

Impactul pozitiv pe care îl avem asupra unei persoane

Acest articol este o reflecție asupra unei cărți scrise de Garth Stein,” Arta curselor în ploaie”, pe care am împărtășit-o pe canalul meu de YouTube “Epic Book Review”. Puteți urmări întregul podcast pe YouTube aici:

https://m.youtube.com/watch?v=fsRfAU5hgSI&embeds_euri=https%3A%2F%2Fgeorgecouros.ca%2F&source_ve_path=MjM4NTE&feature=emb_title

Sunt un fan al poveștilor despre câini.

Asemenea povestiri mă mișcă într-un mod foarte personal. În toată perioada în care am predat în școală am avut un câine. Cu ani în urmă, când primul meu câine Kobe a murit, am scris ceea ce am simțit atunci când mi-am luat la revedere de la el și sunt atât de recunoscător că încă mai am acces la acea amintire, nu numai pentru mine, ci și pentru că familia mea ar putea să o citească într-o zi. M-am asigurat că Kobe și-a luat la revedere într-un mod în care care să-i facă plăcere. Am mers la McDonald’s ca să-i oferim un McFlurry și cheeseburger pentru ultima lui masă.

Și având în minte acele momente pe care le-am petrecut alături de câinii mei prin ochi, adesea m-am întrebat ce gândesc acești prieteni ai omului. Chiar în timp ce scriu aceste rânduri, câinele meu Odom, care stă întotdeauna lângă mine, s-a cuibărit sub biroul meu, și s-a așezat atât de perfect cât să-mi permită să-mi cuibăresc vârful picioarelor sub burta lui.

Good boy 🙂

Acesta este motivul pentru care am fost interesat să ascult cartea lui Garth Stein, “Arta curselor în ploaie”, scrisă din punctul de vedere al câinelui în relația cu omul.

Și, pentru că tot am vorbit în ultima vreme despre utilizarea inteligenței artificiale, iată aici un rezumat rapid al cărții așa cum este scris de Chat GPT:

“The Art of Racing in the Rain” este un roman emoționant care spune povestea unui șofer de mașini de curse și a câinelui său iubit, Enzo. Enzo, care narează povestea, împărtășește perspectiva sa unică asupra vieții, iubirii și condiției umane.

Cartea explorează teme de familie, prietenie și legăturile care ne unesc pe toți.

Scris de Garth Stein, romanul este o lectură emoționantă și provocatoare, care vă va lăsa cu o nou descoperită apreciere despre puterea legăturii dintre om și animal.

Un must-read pentru oricine iubește câinii, cursele și o poveste bună care să-i aducă lacrimi în ochi.”

Și într-adevăr aduce lacrimi în ochi!

Nu vreau să stric nimic din surpriza acestei cărți pentru cei care nu au citit-o și nici nu au vizionat filmul, am vrut doar să împărtășesc cu voi un citat care mi-a rămas în minte și motivul pentru care acest citat a rezonat atât de profund.

Acesta este un citat puternic care ne reamintește că avem atât de mult control asupra vieții noastre și a lumii pe care o creăm.

Gândiți-vă la acest lucru în contextul educației.

Ați intrat vreodată într-o cancelarie și ați fost rapid afectat de starea de spirit și energia altora, fie pozitive, fie negative?

Au fost momente în cariera mea când am evitat cu totul cancelaria pentru că am simțit că atmosfera de acolo m-a trimis pe o spirală negativă. Alteori, mi-e rușine să spun că am fost absorbit în negativitate.

Când ieși dintr-un spațiu plin de negativitate, simți că ai putea fi mai bun sau mai rău la orice încerci să faci?

Mai târziu în cariera mea, când am simțit că natura copleșitoare a unui spațiu preia controlul, am decis, cu mult mai multă încredere decât aveam atunci când am început să predau, că voi încerca tot posibilul să aduc o atitudine pozitivă în orice spațiu în care am intrat și, deși nu puteam “schimba toată camera” sunt sigur că aș putea schimba camera pentru cineva, și poate, acea persoană ar ieși din starea lui/ ei de spirit și ar avea un impact asupra stării de spirit a altcuiva.

Ceva ce mă străduiesc să fac zi de zi, deși de multe ori nu reușesc, este încercarea de a fi cel mai bun moment al zilei pentru orice persoană cu care aș interacționa. Este un obiectiv măreț, dar unul spre care aspir continuu.

Deci, să ne întoarcem la McDonald’s.

Ca administrator de școală, de multe ori când mă grăbesc să iau micul dejun intru să iau un cârnat sau un ou McMuffin de la McDonald’s. Deși sunt locații peste tot în drumul meu, întotdeauna m-am oprit la unul anume, din cauza serviciului pe care știam că îl voi primi. Aceeași femeie lucra adesea dimineața. Ea era atât de politicoasă și de veselă și te făcea să simțiți că era interesată în general de viața ta, încât nu puteai pleca fără un zâmbet extraordinar, chiar și în timp ce mestecai un mic dejun delicios.

Și ce făcea această interacțiune pozitivă pentru mine?

Mă făcea să fiu mai bun pentru toți cei cu care am interacționat la scurt timp după aceea.

Impactul pozitiv pe care îl avem asupra unei persoane se extinde adesea la alții. Se răspândește și pătrunde prin camere, clădiri și culturi.

O interacțiune pozitivă de dimineața are un efect de undă pe tot parcursul zilei mele și toți cei cu care am interacționat ar transmite asta mai departe.

“Ceea ce este în jurul meu nu-mi afectează starea de spirit; Starea mea de spirit afectează ceea ce este în jurul meu.”

Garth Stein

Un comentariu pozitiv sau un gest amabil nu va schimba lumea, doar îți va produce o stare de bine. Dar când starea ta pozitivă devine contagioasă și se răspândește la alții, lumea, chiar și în acea zi, poate deveni mult mai bună pentru alții.

Un mare memento de la autorul meu preferat care scrie despre câini. 🙂

A consemnat, Rodica Bărbuță

Photo by Pixabay on Pexels.com

Și acum câte ceva din Vestitorul de aprilie al echipei Aspire Teachers:

Lecții gata de predat la mate în programul Data Science Lab

Am publicat două noi unități din programul #DataSciLab cu lecții gata de predat pentru profesorii de matematică, gândite după cadrul Understanding by Design care prioritizează înțelegerea cu transfer în viața reală:

  1. Elemente de geometrie, clasa a V-a
  2. Elemente de organizare a datelor, clasa a VII-a

Unitățile prioritizează competențele de știința datelor, analiză și modelare matematică a unor situații în context transdisciplinar cu aplicații, jocuri, probleme dintr-o varietate de situații din viața reală.
Echipele de profesori-creatori sunt formate din: Liliana Olărașu și Mihaela Ionescu, respectiv Ariana Văcărețu și Margit Dénes. Cu feedback și idei au contribuit și Marius Lobază, Catalin Mîinescu, Francesca Răileanu, Ilinca Manolache și Măriuca Morariu.
În plus, peste 800 de profesori de matematică au început primul nostru curs online „Mate, date și viața noastră” pe platforma „Predau viitor” a colegilor de la Techsoup România, care se încheie în luna mai.
Ai colegi de mate care încă nu au aflat de noi? Dă-le de știre aici: aspireteachers.ro/datascilab.

Apel la înscrieri pentru profesorii de liceu – EUlectionplay

Lansăm un apel în rândul profesorilor de liceu motivați să le arate elevilor un alt mod de a învăța despre democrație: până pe 17 aprilie așteptăm înscrierile în proiectul EUlectionplay. Până la final de aprilie organizăm un nou training de pregătire pentru a aplica la clasă jocul Electionville – un instrument interactiv de educație civică, dezvoltat de Agenția Suedeză și testat cu succes în școli din toată Europa. Participanții primesc jocul în format fizic și acces gratuit la toate instrumentele pedadogice dezvoltate în cadrul programului dezvoltat în parteneriat cu Centrul Român de Politici Europene.
Înscrieri deschise până pe 17 aprilie aici. Detalii la: aspireteachers.ro/eulectionplay

Ziua Bibliotecarului – eveniment al Clubului de Lectură Aspire Teachers

Luni, pe 24 aprilie, de la 18.00 sărbătorim Ziua Bibliotecarului: Clubul de Lectură al Aspire Teachers în colaborare cu NABU, aplicația de citit pentru copii, a pregătit un eveniment care celebrează munca bibliotecarilor și oferă perspective noi de a apropia copiii de lectură.
Profesori, părinți, bibliotecari sau iubitori de lectură – vă așteptăm online la evenimentul „3 pași către lectură”, unde Melania Luana Butnariu (Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov), Cristina Istrate (Country Manager NABU), Ana Clara Grecu, Livia Popescu, Daniela Buna, Raluca Dumitru, Diana Gheorghe, Violeta Mihăeș, Mihaela Govor (profesoare și membre ale echipei organizatorice a Clubului de Lectură Aspire Teachers) ne vor povesti cum reușesc să apropie elevii de lectură.
Mai multe detalii și linkul de conectare aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.