Dragi prieteni, astăzi ne întoarcem la articolele lui Goerge Couros din două motive:

1. Primul ar fi acela că am decis să traducem în limba română și să publicăm cartea lui, ”Mentalitatea de inovator”, împreună cu alte două cărți care sunt deja traduse și așteptau publicarea – ”Să faci Gândirea vizibilă” și ”O nouă cultură a învățării”. De-a lungul anilor v-am povestit câte ceva despre toate cele trei cărți.

Am vorbit deja cu editura care mi-a publicat și mie cartea și suntem nerăbdători să aflăm dacă aceste cărți vă vor interesa și dacă, odată publicate le veți cumpăra, ca să știm dacă merită efortul fundației noastre de a face rost de banii necesari pentru publicarea lor.

Aveți în link-urile de mai jos coperțile, o scurtă introducere și cuprinsul fiecărei cărți. Vom lansa și un chestionar pe grupurile de Facebook. Sperăm să ne răspundeți, ca să nu blocăm acest proiect editorial abia demarat 🙂

2. Al doilea motiv este că George a publicat recent o serie de 5 articole legate de mentalitatea de inovator, făcând comparații cu mentalitatea deschisă, despre care știți deja mai multe, datorită cursurilor organizate în cadrul Programului Super Teach.

Rodica Bărbuță

În această vară m-am gândit la modul în care voi aborda temele din cartea ”Mentalitatea de inovator” și am decis să plec de la tabelul pe care l-am găsit în cartea scrisă de Annie Brock și Heather Hundley despre mentalitatea deschisă, ”The Growth Mindset Coach”:

În următoarele cinci săptămâni, voi scrie o postare cu informații despre fiecare din cele cinci „situații” și cum arată trecerea de la o mentalitate deschisă (de creștere) la o mentalitate de inovator. Trecerea de la o mentalitate deschisă la mentalitatea de inovator înseamnă a depăși ideea de „a cunoaște” și a trece la ceea ce putem face cu ceea ce știm. Astăzi mă voi concentra pe „efort”.

Atunci când Hundley și Brock au conectat ideea de efort cu mentalitatea deschisă în cartea lor, ele au împărtășit următoarea idee:

„A lucra din greu și a depune efort deschide calea către realizare și succes.”

Munca grea, pentru mine, este un minim, dar știu din experiență că nici asta nu garantează rezultatele. În timp ce scriu asta, mă gândesc la unul dintre citatele mele preferate pe care antrenorul Jim Valvano îl moștenea de la tatăl său; „Munca din greu nu garantează succesul, dar lipsa muncii din greu îți garantează că nu vei avea nici un succes.” Aceasta nu este doar o puternică afirmație; este chiar adevărul.

Dar munca grea nu înseamnă doar să depuneți efort în lucrurile care vă sunt impuse. Adesea le cerem elevilor să depună toate eforturile într-o materie sau domenii în care a) nu au nici o pasiune și/sau b) nu văd relevanța acelor cunoștințe în viața lor.

Cu toate acestea, dacă conectați „punctul B” la „punctul A”, probabil veți vedea un efort îmbunătățit din partea lor. Nu e garantat, dar este mai probabil.

Ceea ce scoate în evidență această idee este diferența dintre efortul de a ieși în căutarea oportunităților care te vor împinge mai departe și te vor dezvolta, spre deosebire de a depune efort doar la cererea /în beneficiul celorlalți. În calitate de persoană care desfășoară activități independente, singurul mod în care văd rezultate în munca mea este dacă fac tot posibilul să creez conținut. De fapt, scriu acest articol nu pentru că inițiativa se datorează altcuiva, ci pentru că este o oportunitate de a-mi ascuți propria gândire și de a crește. Este și motivul pentru care am scris următoarele:

“Munca grea și efortul sunt continue, iar noi căutăm să ne facem timp pentru a crea noi soluții și idei de dezvoltare.”

În primul rând, una dintre cele mai complicate părți este să depui de efort atunci când nimeni nu se uită. Mă gândesc de exemplu la diferența dintre antrenamentul sportiv de acasă și antrenamentul de la o sală de sport publică. Să știu că alți oameni îmi văd acțiunile (sau inacțiunea) constituie puțin un motiv de motivare, dar eu am dezvoltat disciplina de a mă stimula să-mi fac exercițiile chiar și când sunt singur.

Căutarea inspirației în alții este motivație; Căutarea inspirației în tine este disciplină.

Disciplina > Motivația

Dar nu a fost întotdeauna așa.

Îmi amintesc că pe vremea când eram elev în școala elementară, am excelat întotdeauna la matematică. Dar la liceu a fost o altă poveste. Lucrurile pe care se concentra curriculum-ul de matematică din școala elementară mi s-au părut firești. Dar la liceu a fost mai greu. Și nu doar pentru că era un conținut mai provocator. Problema a fost că nu știam cum să fac față unei provocări cu că nu mă confruntasem înainte. Odată ce lucrurile au devenit dificile, am ales să devin clovnul clasei în loc să încerc să fac mai mult. A fost mult mai ușor să fiu văzut ca fiind amuzant decât prost, așa că am fost destul de provocator pentru profesorii mei pe măsură ce am crescut.

Fac un salt rapid până la etapa de maturitate, când am început să predau același nivel de matematică în care am început să mă încurc pe când eram copil. Mi s-a cerut să predau matematica în clasa a 9-a și, deși am încercat să scap de asta, nu s-a întâmplat. Am învățat acea matematică pe parcurs, nu pentru că aș fi vrut, ci pentru că nu am avut de ales! Ceea ce a fost interesant ca experiență este că am putut face o treabă grozavă ajutând elevii care s-au luptat cu conceptele pentru că fusesem în pielea lor cu ceva peste un deceniu mai devreme.

Dar unii elevi au considerat că acele conceptele sunt prea ușoare. Și în loc să-i las să se plictisească, le-am aruncat probleme și întrebări care erau mult peste nivelul clasei. De asemenea, am refuzat să-i ajut cu conținutul (nu sunt sigur că aș fi putut!) și i-am provocat să-și dea seama în mod independent. Nu le-am acordat puncte „bonus” sau credit suplimentar pentru că făceau acest lucru; Am vrut doar să se lupte cu lucruri dificile, fără alt motiv decât să-și vadă valoarea.

“Domnul. C! De ce trebuie să facem asta?”

„Pentru că îmi vei mulțumi mai târziu. E bine pentru tine!”

Îmi amintesc plângerile elevilor din clasă despre situație. Până când au început să-și dea seama de ce fac acele probleme și să-și dea seama că plictiseala pe care o simțeau mai devreme se risipește odată cu dorința de a face ceva dincolo de ceea ce se aștepta de la ei. A fost grozav să aud trecerea de la plângeri la urale.

Unul dintre motivele pentru care am adus în discuție toate acestea și chiar am început această serie, este o idee din cartea lui David Goggins, „Can’t Hurt Me: Master Your Mind and Defy the Odds”* (Nu mă poți răni: Stăpânește-ți mintea și sfidează soarta), pe care o ascultam, deoarece eram într-o lungă alergare. Nu alerg doar pentru sănătatea mea fizică, ci și pentru sănătatea mea mentală. Asta îmi servește atât ca o meditație emoțională, cât și ca o provocare pentru a vedea dacă îmi pot depăși limitele mentale. Chiar în timp ce alergam, Goggins mi-a spus că una dintre modalitățile în care a abordat provocările din viața lui a fost că atunci când avea simțea cheful să renunțe, s-a învățat să se forțeze și mai mult. Odată ce începi să faci asta, ceea ce odată a fost greu, devine ușor, iar ceea ce odată părea imposibil devine posibil. Când eram pe cale să încep să trec de la alergare la mers, am auzit ideea aceea și am împins mai tare. Aveam mult mai multă energie în rezervor decât am înțeles atunci.

* https://www.amazon.com/Cant-Hurt-Me-Master-Your/dp/1544512279/

Oamenii care ies singuri și caută provocări vor crește întotdeauna mai repede decât cei care nu o fac sau așteaptă să depună efort doar pentru provocările care le ies în cale. Abilitatea de a te forța atunci când nimeni nu urmărește ceea ce faci poate ajuta pe cineva să-și atingă și adesea să-și depășească potențialul.

În sala mea de sport de acasă, am un afiș cu Muhammad Ali care împărtășește următoarele:

”Lupta este câștigată sau pierdută cu mult timp înainte de a avea martori – în spatele cortinei, în sala de gimnastică și acolo, pe drum, înainte ca eu să dansez sub aceste lumini”

Efortul pe care îl căutați și îl depuneți atunci când nimeni nu vă urmărește poate duce la realizări și oportunități remarcabile în prezența altora.

George Couros.

Sursa articolului: https://georgecouros.ca/blog/archives/14138

P.S. Puteți să trimiteți un mail la adresa: rodica_barbuta@yahoo.com sau rodi4ana@gmail.com, dacă vă interesează una sau mai multe cărți dintre cele trei pe care intenționăm să le publicăm în următoarea perioadă. Și acestea sunt doar primele dintr-o listă mai lungă (vă aduceți aminte când vă spuneam că am mai cumpărat o cartea pentru biblioteca CREER?) Dar, de succesul primelor depinde și continuarea proiectului editorial și publicarea celorlalte.