Dragi prieteni, revin după o perioadă destul de lungă în care nu am mai publicat articole. Motivul? Așa cum unii dintre voi poate știu, am intrat mai activ în politică, pentru a purta de acolo bătălia pentru o educație mai bună în România și pentru multe alte lucruri care acum merg cam prost. Iar acest lucru îmi ocupă și ne va ocupa mult timp până la alegerile de anul viitor. Așa că voi avea mai puțin timp pentru CREER, dar asta nu înseamnă că nu voi/ vom mai publica nimic. Vom publica săptămânal, sau o dată la două săptămâni, în funcție de cât de încărcat ne va fi programul.

Pentru astăzi, vă propun un scurt articol al lui George Couros, poate și ca o reacție la discursurile absurde ale celor de la AUR care îndeamnă studenții să nu mai învețe, dar să intre în politică. De parcă am avea nevoie de mai mulți politicieni analfabeți. Rodica Bărbuță

Oamenii fac ceea ce văd

Am citit următorul pasaj din John Maxwell Daily Reader (vi-l recomand cu siguranță!):

„Când vremurile sunt grele, incertitudinea este mare și haosul amenință să-i copleșească pe toți, adepții au cel mai mult nevoie de o imagine clară din partea liderilor lor. Imaginea vie pe care o văd în liderii lor produce energie, pasiune și motivație pentru a continua. Pe măsură ce vă străduiți să vă îmbunătățiți ca om și exemplu pentru adepții dvs., amintiți-vă aceste lucruri:

1. Adepții urmăresc mereu ceea ce faci. Așa cum copiii își urmăresc părinții și le emulează comportamentul, la fel și angajații își urmăresc șefii. Oamenii fac ceea ce văd la alți oameni. 2. Este mai ușor să înveți ce este corect decât să faci ceea ce este corect. Autorul Norman Vincent Peale a declarat: „Nimic nu este mai confuz decât oamenii care dau sfaturi bune, dar dau un exemplu prost”. Aș spune că un gând înrudit este și adevărat: „Nimic nu este mai convingător decât oamenii care dau sfaturi bune și dau un exemplu bun.”

3. Ar trebui să lucrăm pentru a ne schimba pe noi înșine înainte de a încerca să-i îmbunătățim pe ceilalți. Un mare pericol pentru o bună conducere este tentația de a încerca să-i schimbi pe alții fără a face mai întâi schimbări asupra ta.

4. Cel mai valoros cadou pe care îl poate oferi un lider este să fie un bun exemplu. Leadership-ul mai degrabă se prinde decât se predă. Cum se „prinde” o bună conducere? Privind liderii buni în acțiune!”

John Maxwell

Îmi plac toate punctele, dar recent în timpul unei călătorii, mi-a atras atenția primul punct. Citatul de mai jos are, de asemenea, mult sens:

”Atunci când realizezi că oamenii te tratează în funcție de cum se percep pe ei înșiși, mai curând decât așa cum ești tu în realitate, probabil că vei fi mai puțin afectat de comportamentul lor”

În timp ce eram la aeroport și așteptam la controlul de securitate, coada era excepțional de lungă, deoarece un tată și un agent TSA se certau pentru o sticlă de lichid din geanta de mână a domnului. Ca cineva care călătorește continuu, știu că agentul TSA avea dreptate, iar dacă vrei să ai un lichid care să meargă cu tine în avion, va trebui să-l pui în bagajul din cală sau să-l cumperi după ce ai trecut de control. Sentimentul meu a fost că și el știa asta. Dar asta nu l-a împiedicat să se certe. Și nu numai că se certa, dar îi și ținea în loc cu bună știință pe toți ceilalți, numai ca el să poată fi excepția de la binecunoscuta regulă. În cele din urmă, a acceptat să arunce sticla și am crezut că suntem gata de plecare. Apoi a venit geanta fiicei lui și aveau și acolo lichide. Întrucât agentul TSA i-a oferit fetei opțiunea de a arunca lichidul sau de a o face să se întoarcă pentru a i se verifica geanta, ea a țipat la el, la fel ca tatăl ei. De fapt, a făcut-o exact așa cum a făcut-o tatăl ei cu câteva secunde mai devreme. Era imaginea certăreață a tatălui ei.

Copiii te vor copia, indiferent de exemplul pe care îl dai. Bun sau rău.

Dar ascultă, cine sunt eu să judec pe cineva? Nu știu ce se întâmpla în acea zi și, de asemenea, știu că sunt departe de a fi perfect. Împărtășesc această întâmplare nu pentru a face de rușine pe cineva, ci pentru că scena mi-a amintit de mine.

Am împărtășit următoarea povestire în cartea mea „Innovate Inside the Box” despre o lecție pe care am învățat-o în timp ce eram antrenor de baschet în primul meu an de predare:

„Fiind influențat de antrenorii pe care i-am văzut urmărind meciurile din NBA, vă spun că dacă nu mi-a plăcut o decizie, anunț arbitrii. Aș țipa la arbitrii de peste teren, conștient de cât de mult zgomot aș putea face pentru a le atrage atenția fără a depăși „linia” permisă și a primi un fault tehnic. În calitate de antrenor, pe baza mentorilor mei din NBA, am văzut că plângerile legate de deciziile arbitrilor fac parte din munca mea. Acestea fiind spuse, am devenit frustrat când jucătorii mei se plângeau arbitrilor despre deciziile pe care le-ar primi sau nu. Băieții nu aveau aceeași conștientizare a „liniei” corecte pe care o aveam eu. Ei țipau, iar faulturile tehnice pe care le-au primit ca urmare a acestui fapt ne-au costat adesea victoria echipei. În mintea mea, am văzut țipetele jucătorilor mei ca fiind mai mult legate de imaturitatea lor și mai puțin de exemplul meu și al antrenorului meu.

Acest lucru s-a schimbat într-o zi, la câteva luni de când mi-am început cariera mea de antrenor, când am fost extrem de frustrat de deciziile pe care le primea echipa mea. Eram vizibil supărat pe arbitrii și am cerut timeout. Înainte să merg la grupul de jucători, unul dintre arbitri, care era și profesor la o altă școală, a venit la mine și mi-a spus pe un ton calm:

– „Hei, George, știu că îți place baschetul și pot spune că îți plac acești copii și mai pot spune că acești copii te iubesc. Vreau doar să știi un lucru: indiferent dacă țipi la noi sau nu, jucătorii tăi se uită la tine și vor face ceea ce faci. „Ce exemplu vrei să le dai?”

Nu am mai țipat niciodată la un arbitru.

Nu numai că nu am mai țipat vreodată la un arbitru, după această nouă lecție m-am concentrat mai mult pe ceea ce puteam controla, lucrurile printre care, în primul rând, era exemplul pe care eu îl dădeam jucătorilor mei. Arbitrii au luat încă niște decizii proaste, dar mi-am dat seama că țipetele au avut un impact redus asupra a ceea ce vor face arbitrii și un impact uriaș asupra a ceea ce vor face jucătorii mei. Așa că m-am concentrat pe jocul nostru și pe antrenamente, iar acele lucruri ne-au schimbat jocul și ne-au ajutat să devenim o echipă mai bună.”

George Couros

M-am gândit la acea interacțiune pentru o bună parte a vieții mele de acum. Îți voi spune că nu mă ridic întotdeauna la idealurile pe care mi le-am propus în acea zi, dar încerc.

Ar fi ușor să judec pe altcineva pentru cel mai rău moment al său și să-l anulez ca om. Din fericire, un coleg profesor a văzut ceva mai bun în mine și a știut ce influență aș putea avea asupra următoarei generații. Împărtășesc toate aceste lucruri cu voi pentru a vă transmite înțelepciunea care mi-a fost împărtășită atunci.

Am scris toate acestea într-un avion care a întârziat nouă ore, spre frustrarea multora. Dar nu cred că ar fi corect să ne plângem sau să ies pe rețelele de socializare cu postări negative. Nimeni dintre cei care lucrează pentru compania aeriană nu a încercat intenționat să-mi distrugă ziua și au făcut tot ce au putut pentru a ne aduce la destinație în siguranță, cât mai curând posibil.

Am folosit timpul pentru a finaliza lucrurile care trebuiau făcute și am controlat ceea ce puteam controla. Asta mă include și pe mine.

Copiii se uită mereu la noi; ce vrem noi ca ei să vadă?

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/14167