O mare slăbiciune a sistemului de educație: Elevii nu-și cunosc forțele (și talentele)

Aceasta este o temă care a fost mult discutată în organizația noastră și cu partenerii din consorțiu. Și nu este vorba doar de atât de necesara evaluare vocațională, foarte importantă pentru orientarea către traseele de învățare și viitoarea carieră a copiilor sau de dezvoltarea talentelor gata descoperite și a potențialului fiecăruia. Steve Haberlin, autorul articolului de mai jos vorbește despre descoperirea, încurajarea și dezvoltarea forțelor fiecărui elev, în cadrul predării la fiecare materie, ca factor de întărire a motivației de a învăța și de a continua învățarea și de cultivarea mai ales a acelor calități cerute de la tineri, ca viitori angajați sau antreprenori.

Prof. Dr. Steve Haberlin este profesor la Universitatea Wesley din Macon, Georgia, pregătind viitorii profesori pentru clasele primare, precum și specialiștii în gifted education. Este de asemenea cercetător și a publicat numeroase lucrări în revistele de specialitate.

Curiozitatea, parte a virtuții numită Înțelepciune. O încurajăm, sau o descurajăm în școli?

Elevii pot petrece 12 ani în școală (sau chiar mai mulți) fără să știe la ce sunt buni cu adevărat (sau ce le va place să facă, n.n.) .

Deși sperăm că vor ajunge să stăpânească bazele învățări, cum ar fi citirea, matematica, științele, probabil că în tot acest timp nu vor petrece prea mult timp studiindu-și talentele naturale și forțele proprii. Aceasta este una din lipsurile majore ale sistemelor noastre de educație.

A existat o multitudine de cercetări despre dezvoltarea talentelor și forțelor individuale, majoritatea realizate de Gallup. Compania a identificat 34 de tipuri diferite de forțe individuale, moduri de a gândi și relaționa. Forțele individuale sunt diferite de abilități cum ar fi, de exemplu să înveți folosești tabla înmulțirii sau să conduci o mașină. Forțele se bazează pe abilitățile naturale cu care ne-am născut și care, prin dezvoltare ne ajută să obținem performanțe înalte într-un anumit domeniu.

Datele obținute de Gallup arată că aproape 70% din angajații din întreaga lume sunt deconectați de munca pe care o fac. Nu le place ceea ce fac și nu fac decât atât cât să-și păstreze locul de muncă. Asta înseamnă nu numai un cost enorm pentru companiile angajatoare ci are și un foarte mare impact asupra sănătății și sentimentului de bunăstare al oamenilor.

Și, ghiciți ce are cel mai mare impact asupra angajării oamenilor în ceea ce fac la locul de muncă?

În PBL fiecare elev își utilizează setul unic de forțe individuale.

Utilizarea forțelor înnăscute.

Atunci când oamenii își utilizează forțele de care dispun și sunt apreciați pentru acestea, crește angajamentul atât față de munca pe care o fac cât și satisfacția lor.

Doar această informație ar trebui să încurajeze sistemele de educație (și pe toți aceia care le pot influența) să includă antrenarea forțelor individuale ale elevilor în modul de predare al curriculum-ului, de la grădiniță la liceu. De la cele mai fragede vârste, elevii ar trebui să-și exploreze forțele și au nevoie de oportunități de a-și folosi aceste forțe pe parcursul zilei de școală.

Atât de multe lucruri pot stârni bucuria și entuziasmul. Trebuie doar să le dăm voie să o facă.

Cum ar arăta asta în clasă?

Elevii se pot angaja în învățarea bazată pe proiecte, dezvoltându-și propriile forțe pe parcursul acestui proces. Lucrând împreună cu colegii lui, un elev care este puternic în ideație* poate contribui în mod creativ cu idei noi în procesul de brainstorming pentru conceperea proiectului. Un alt elev, care are puternice abilități de comunicare, se poate oferi voluntar să creeze un PowerPoint în care echipa împărtășește celorlalți ceea ce au învățat și conduce prezentarea proiectului în fața clasei. Un elev cu abilități puternice de organizare ar putea juca rolul de ”manager general” al grupului, în timp ce altul, cu puternice abilități de gândire strategică ar putea indica echipei cel mai bun traseu pentru completarea însărcinărilor proiectului.

*Ideație – procesul psihic de înlănțuire de idei sau dezvoltare de noi ideiși concepte

În plus, pe parcursul proiectului și după, elevii își pot aprecia și recunoaște, unul altuia, forțele.

Ideea de antrenare a forțelor individuale poate fi plasată și în explorarea dezvoltării viitoarelor cariere ale elevilor, atunci când aceștia ajung în clasele mai mari. Elevii pot fi ajutați să-și vizualizeze utilizarea propriilor forțe în diferite posibile cariere.

Faptul că elevii, în general, nu au timp să-și exploreze forțele pe durata studiilor în școală – și să înceapă să stăpânească mai bine aceste forțe – pur și simplu nu are logică. Dacă vrem să avem la sfârșitul procesului de învățare din școli o forță de muncă angajată, productivă, împlinită social, care își folosește pe deplin potențialul, trebuie să investim în forțele lor mult mai devreme, pe parcursul școlii.

Sursa: https://www.educationworld.com/blog/major-weakness-our-education-system-students-don%E2%80%99t-know-their-strengths

Bunătatea, parte a virtuții numită Umanitate. Câți dintre adulți o manifestă?

Pentru cei ce doresc să afle mai multe despre aceste forțe individuale ce trebuie cultivate de școli, iată un fragment din articolul scris de Psihologul Elaine Mead, specializată în consilierea, antrenarea tinerilor absolvenți către o carieră care li se potrivește.

Definirea forțelor individuale

Una din contribuțiile cheie la psihologia pozitivă a fost aceea de a susține indivizii pentru a fi capabili să identifice forțele principale de care dispun, să reflecteze asupra lor, să le ia considerație și să le utilizeze pentru a avea o viață înfloritoare (Boniwell, 2006).

În cadrul psihologiei pozitive, forțele personale sunt definite ca și capacități date pentru moduri particulare de a gândi, de a simți și de a se comporta (Linley, 2008).

Noi cu toții posedăm de asemenea forțe de caracter distincte, care sunt asociate în Teoria psihologiei pozitive cu cele șase virtuți (Seligman, 2002):

  1. Înțelepciunea
    1. Creativitatea
    2. Curiozitatea
    3. Dragostea de a învăța
    4. Mintea deschisă
    5. Perspectivele
  2. Curajul
    1. Autenticitatea
    2. Curajul
    3. Perseverența
    4. Entuziasmul
  3. Umanitatea
    1. Bunătatea
    2. Dragostea
    3. Inteligența socială
  4. Dreptatea
    1. Corectitudinea / echitatea
    2. Capacitatea de lider
    3. Munca în echipă
  5. Cumpătarea
    1. Capacitatea de a ierta
    2. Modestia
    3. Prudența
    4. Auto-controlul
  6. Transcendența
    1. Aprecierea frumuseții și excelenței
    2. Recunoștința
    3. Speranța
    4. Umorul
    5. Spiritualitatea
Munca în echipe în care contează nu vârsta ci deschiderea de a colabora, de a învăța împreună – Înțelepciune și Dreptate

De-a lungul celor trei ani de cercetare, Peterson și Seligman** (2004) au explorat cum ar putea arăta forțele personale și au extras aceste 24 de puteri cheie. Ei s-au referit la ele ca la forțe de caracter și au concluzionat:

  • Aceste 24 de forțe sunt evidente atunci când examinezi istoria și cultura umanității, în întreaga lume.
  • Fiecare din aceste 24 de forțe coexistă în fiecare dintre noi, dar variază ca proporție.

** https://positivepsychology.com/character-strength-examples-interventions-worksheets/

Psihologia pozitivă ne ajută să recunoaștem că putem fi mai puternici în anumite arii și mai slabi în altele și că asta e în regulă, e ceea ce ne face pe fiecare unici. Scopul este să identifici care este combinația ta de forțe și să te bazezi pe acestea pentru a trăi o viață mai împlinită.

Cercetătorii care lucrează în domeniul prevenției au descoperit să există anumite forțe umane care acționează ca un tampon, prevenind bolile mentale (un flagel al societății moderne și cauza multor boli cronice, inclusiv fizice, n.n.): curajul, optimismul, deschiderea spre viitor, abilitățile inter-personale, credința, etica muncii, onestitatea, perseverența, capacitatea pentru introspecție și de a intra în ritm, ca să numim doar câteva. Mare parte din sarcina de prevenire a bolilor, în acest secol, este aceea de a crea o știința a forțelor umane individuale, a cărei misiune este de a înțelege și de a învăța cum să sporim aceste virtuți la cei tineri. (p. 7)

Sursa: https://positivepsychology.com/what-are-your-strengths/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.