Auzim și citim frecvent plângerile educatorilor privind faptul că tinerilor și copiilor din ziua de astăzi le lipsește dorința de a citi cărți. Blamul este de obicei aruncat asupra televizorului, calculatorului și telefoanelor. Dar noi vă invităm să vă aplecați și asupra altor cauze – unele își au rădăcina acasă – câți dintre copii își mai văd părinții citind o carte? Câți părinți au acasă o bibliotecă din care copilul să poată alege o carte care să corespundă intereselor lui? Vorbind cu reprezentanta producătorului de mobilă căruia i-am comandat special o bibliotecă mare (și fără tradiționalul spațiu pentru un televizor mare..), capabilă să cuprindă cărțile pe care le-am acumulat de-a lungul anilor (și nu toate), dânsa mi-a spus că mulți clienți – familii tinere – i-au mărturisit cu un soi de mândrie că ei nu au nici o carte în casă, și asta de față cu copiii lor de vârstă școlară…

O altă cauză posibilă, despre care vorbesc Jennifer Gonzales și Pernille Ripp în articolul de mai jos, este chiar modul în care unii profesori înțeleg să predea lectura în școli.

”Noi citim constant doar pentru dezvoltarea abilității. Noi le cerem constant copiilor să facă ceva cu lectura lor și apoi ne minunăm că ei pleacă din școală și niciodată nu mai aleg o altă carte.” – Pernille Ripp

Dacă ar fi să aleg un singur lucru care face diferența cea mai mare în calitatea educației unei persoane, în calitatea vieții lui, realmente, ar fi lectura. Și nu vorbesc cu adevărat despre alfabetizare – și nici despre abilitatea de a citi – vorbesc despre lectura pentru plăcere, pentru a-ți satisface curiozitățile, pentru a înțelege cum suntem făcuți și funcționăm noi ca oameni și a găsi alinare în a ști că nu suntem singurii care gândesc și simt în același fel ca noi.

Acel gen de lectură.

Dar când văd ce fac copiii mei în școală pentru ”citire” (lectură), asta nu pare să fie lectură. Îi întreb ce cărți citesc în școală, și de multe ori îmi întorc o privire goală. Ceea ce fac la citire, îmi spun, este în general să completeze fișe despre lectură. Sau să lucreze cu programe de computer care le cer să citească pasaje, nu cărți, și să răspundă unor întrebări cu alegeri multiple (ca le teste, n.n.)

Știind asta m-a deranjat mult și m-a condus spre cartea scrisă de Donalyn Miller, The Book Whisperer* (Îmblânzitorul de cărți), și apoi spre cartea scrisă de Kelly Gallagher, Readicide**. Amândouă aceste cărți ne arată că programele și activitățile de citire pe care le utilizează școlile nu funcționează foarte bine în creșterea măiestriei elevilor la citit, în mod special atunci când iau locul interacțiunilor reale cu cărți reale. Și ele cu siguranță nu fac ceva care să-i transforme pe elevi în oameni care să iubească lectura.

* https://www.amazon.com/Book-Whisperer-Awakening-Inner-Reader/dp/0470372273/ref=as_li_ss_tl? – Îmblânzitorul de cărți: Să trezești cititorul înnăscut în fiecare copil

** https://www.amazon.com/Readicide-Schools-Killing-Reading-About-ebook/dp/B0037ZSX2W/ref=as_li_ss_tl? – Omorârea cititului: Cum omoară școlile cititul și ce putem face în legătură cu asta

Singurul lucru care poate face asta (să iubești lectura) sunt cărțile. Să citești cărți adevărate alături de alți oameni care citesc cărți adevărate, actuale.

Ce mă nedumerește pe mine este că acest mesaj încă nu a ajuns la atât de multe școli. Școlile încă investesc mii de dolari în programe scumpe, punând pagini după pagini de pasaje și întrebări de înțelegere în fața copiilor în fiecare zi, trimițându-i în sistem fără să-i pună să citească o carte adevărată. Doar extrase. Doar pasaje. Doar activități ”legate de lectură”, dar puțin timp sau deloc pentru cărți adevărate.

Așa că astăzi, am să fac tot ceea ce pot să duc mesajul acolo unde e nevoie să fie auzit, discutând într-un interviu cu prietena mea, Pernille Ripp (puteți asculta înregistrarea). Pernille este profesor de arta limbajului (limba engleză) la clasa a șaptea în Wisconsin. Ea publică articole pe blog de ani de zile, susține conferințe în țară și a scris câteva cărți despre predare.

Cea mai recentă carte a ei se numește Cititori pasionați*** (Passionate Readers), unde ea scrie despre propria călătorie de la predarea prin programe și activități la predarea într-un mod care onorează cărțile și dezvoltă dragostea de lectură în fiecare copil. E o carte minunată. Cel mai bun lucru este cât de transparentă e Pernille în ce privește propriile îndoieli și zbateri în acest proces.

*** https://www.amazon.com/Passionate-Readers-Reaching-Engaging-Every/dp/1138958646/ref=as_li_ss_tl? – Cititori pasionați: Să ajungi la și să angajezi fiecare copil

În interviul nostru vorbim despre modul în care a făcut ea schimbarea, cum arată acum instruirea ei și cum pot ceilalți profesori să-și schimbe propriile practici. Sfaturile cheie sunt sintetizate mai jos. Puteți citi întreaga transcriere a conversației aici: – https://www.cultofpedagogy.com/episode-84/

Ce este greșit la modul în care predăm citirea (lectura) acum?

În multe clase care resimt presiunea testărilor cu miză înaltă (teste naționale..), instruirea tinde să ilustreze ceea ce cercetătoarea Louise Rosenblatt a denumit citire eferentă (efferent reading – #1), acel gen de citire/ lectură pe care o facem atunci când căutăm informație, care este opusă lecturii estetice, care este făcută de plăcere. Citirea pentru informație este o abilitate vitală – fără abilitatea de a te descurca cu texte provocatoare, de a localiza dovezi pentru a susține afirmații, de a sintetiza ideile principale și a identifica prejudecăți/ părtiniri, progresul școlar al copiilor ar fi oprit.

#1 http://composing.org/digitalmedia/efferent-vs-aesthetic-reading/ – Citirea eferentă versus citirea estetică

Din nefericire, efortul nostru de a dezvolta astfel de abilități de citire are / a avut daune colaterale. În mult prea multe școli, citirea de plăcere a fost tratată ca fiind ceva secundar, ceva ce noi încurajăm, dar nu ne facem cu adevărat timp pentru ea. În loc să dăm elevilor timp să citească, noi le dăm activități, proiecte, programe de computer, jurnale de lectură de completat și fișe care îi sustrag de la lectura adevărată.

“”Noi citim constant doar pentru dezvoltarea abilității. Noi le cerem constant copiilor să facă ceva cu lectura lor și apoi ne minunăm că ei pleacă din școală și niciodată nu mai aleg o altă carte. Ei abia așteaptă să iasă din școală pentru a nu mai fi nevoiți să citească.” spune Pernille Ripp

Atunci când critică aceste practici, Ripp nu are nici o dorință de a-i blama pe profesori. “Am înțeles asta,” spune ea. “Noi cu toții ne confruntăm cu presiunea din partea districtelor (inspectoratelor) noastre și ale guvernului și a testărilor și a părinților și a tuturor celor care se concentrează pe datele care arată că acești copii pot înțelege și pot concura în această piață globală a economiei din care facem parte..”

”Dar din nefericire,” explică ea, “asta ne-a condus cu mulți pași mai departe de ceea ce noi știm că funcționează în instruirea pentru lectură.”

Chiar atunci când avem elevi care citesc de plăcere, noi cerem dovezi – jurnale de lectură, rapoarte despre cărți, chestionare – care dovedesc că lectura s-a produs.

Acesta a fost modul în care Ripp a predat câțiva ani: ”A fost extenuant”, spune ea. Când am făcut cluburi de carte, a fost mereu vorba de mine, și eu am fost cea care a citit cinci cărți diferite și am apărut cu toate întrebările. Tot ceea ce trebuia să facă copiii era să vină și să citească cu voce tare. Nu erau discuții despre ce carte urmează să citim sau ceva asemănător. Totul era centrat în jurul profesorului, tot timpul, rapoartele de lectură erau făcute doar ca să dovedească că ei citiseră în loc să facă o muncă semnificativă după ce ei terminaseră de citit cartea.”

Catalizatorul: Ce a cauzat schimbarea

Apoi, într-o bună zi, un elev a spus ceva care a oprit-o pe Ripp din calea ei.

“Făceam lecția despre ”cititul este magic” pe care cred că o facem toți la un moment dat la începutul anului, iar un copil din fața mea le-a șoptit prietenilor, ”Cititul e nașpa”. ȘI știți voi, am vrut să sar la el și să spun, ”Ei, încă nu ai găsit cartea potrivită”, pentru că spunem deseori asta, nu-i așa?

În schimb, ea l-a întrebat pe elev să-i spună de ce.

Asta a deschis porțile stăvilarului: Invitați pentru prima oară să-și împărtășească gândurile despre lectură cu onestitate, elevii i-au spus lui Ripp că nu le place să stea nemișcați. Ei ar fi vrut să fie capabili să-și aleagă singuri cărțile, în loc să fie limitați la un anumit nivel. Și, mai mult decât orice, ei urau faptul că, de fiecare dată când citeau ceva, ei trebuia apoi să facă o anumită activitate legată de lectură.

Atunci a început călătoria lui Ripp către ceea ce ea numește ”bunul simț în abordarea lecturii”.

Reîntoarcerea la o abordare a bunului simț

Odată ce ochii i s-au deschis, Ripp s-a simțit atrasă de oameni pe care îi denumește ”pionieri” ai unui anumit tip de instruire pentru lectură: Nancie Atwell, Donalyn Miller, Penny Kittle, Kelly Gallagher, Kylene Beers, Stephen Krashen, și mulți alții. Ea a început să înțeleagă că programele recomandate și activitățile legate de lectură – instruirea centrată pe profesor – nu era modul care să-i ajute pe elevi să devină cititori pentru întreaga viață. De-a lungul timpului, ea a schimbat către o abordare diferită.

Atunci când vorbește despre practicile ei curente, ea subliniază din nou și din nou că nu este nimic nou. “Avem atâția ani de cercetări extraordinare despre lectură, și totuși se pare că am uitat de ele”.

Iată mai jos cele mai importante componente ale instruirii pentru citire, pe care o face Ripp, așa cum arată în prezent.

Timp pentru lectură

Ripp le dă elevilor ei câte zece minute la începutul fiecărei ore pentru lectură independentă. ”Fiecărui copil, în fiecare zi”, spune ea. Deși ea are doar calupuri de câte 45 de minute cu fiecare clasă a șaptea, ea se asigură că primesc acel timp de lectură în fiecare zi. ”Este un timp sacru”, spune ea. Când a predat la clasele elementare, ea a fost capabilă să dea elevilor câte 30 de minute pe zi, dar acum nu mai are acest lux.

În timpul acelui timp independent de lectură, Ripp verificări cu elevii. ”Stau jos lângă un elev și spun simplu, ‘La ce lucrezi tu ca cititor?’ Și asta îmi dă mie acele două-trei minute de conexiune cu un copil, dacă are nevoie să ”cumpere cărți” (#2), dacă nu se descurcă, ca să văd care este identitatea lui de cititor, unde se află în călătoria lui și apoi, eu extrag toată această informație pentru a mă gândi despre ce mai am nevoie să-i învăț (în timpul celeilalte părți de oră).”

#2 https://pernillesripp.com/2016/09/17/a-few-ideas-for-better-book-shopping/ – Câteva idei pentru o mai bună alegere a cărților (magazinul de cărți)

Elevii nu sunt notați pentru această lectură. ”De fapt nu putem nota lectura lor independentă, deoarece asta este practică”, spune Ripp. Așa că nu este nici un fel de muncă asociată cu acel timp: nu fișe, nu jurnale, nu reflecții în scris. ”Nimic de făcut cu excepția lecturii. Vreau ca ei să se scufunde în acele pagini. Vreau ca ei să intre în flux. Vreau ca ei să fie tăcuți în acest moment cu cărțile lor.”

Ripp utilizează ce rămâne din cele 45 de minute ale orei pentru a-i pune pe elevi să lucreze la alte lucruri pe care te aștepți să le vezi la ora de arta limbajului (limba engleză). ”Când ei se întorc la mine (după cele 10 minute), facem apoi o mini-lecție despre citire sau scriere sau ce altceva avem de făcut, timp de 10 sau 15 minute. Apoi ei se duc să facă ceva practic și acesta este locul în care eu îi evaluez.” Dar acele prime zece minute sunt întotdeauna, dar întotdeauna dedicate lecturii independente.

Alegerea

“Ori de câte ori îi întreb pe copii,” spune Ripp, “‘Ce este acel lucru pe care ai dori să-l facă toți profesorii de citire?’ (ei spun) ‘Alegerea.’ Și, cu toate acestea, ce facem noi din nou și din nou? Le răpim copiilor alegerea, în special acelor copii care nu se află la nivelul la care am spera să fie în acest moment. Sfârșim cu aceste alegeri limitate pentru ei, și apoi ne minunăm că ei sunt aceia care se distanțează cel mai mult de lectură, deoarece ei nu ajung niciodată să-și dezvolte identitatea de cititori. Ei nu ajung niciodată să treacă prin procesul de selecție. Ei nu ajung niciodată doar să citească și să se lupte cu textul și să aibă conversații semnificative și câteodată, da, să facă alegeri greșite.”

Elevii din clasa lui Ripp au șansa de a alege liber ce vor să citească în timpul independent de lectură. Prin intermediul multor conversații, elevii practică modul în care ajung să știe cine sunt ei ca cititori, în așa fel încât să facă alegeri care funcționează pentru ei. ”Ei își evaluează constant alegerea cărților lor prin conversații și auto-reflecție sau doar din obicei,“ spune Ripp.

Dacă un elev descoperă că acea carte pur și simplu nu-l captivează, el este liber să o abandoneze. “Ar trebui să celebrăm când abandonăm o carte,” le spune Ripp elevilor ei, “deoarece ne cunoaștem îndeajuns ca cititori să știm că aceea nu ne va oferi o experiență de lectură care să conteze pentru noi. Și avem nevoie să începem să ne construim acea rezistență, așa că avem nevoie de cărți care funcționează pentru noi în acel moment, iar asta este foarte important pentru elevii mei să-și amintească și să știe și să recunoască că ceea ce au nevoie în acest moment ar putea fi diferit de ceea ce vor avea nevoie peste o lună..”

O bibliotecă a clasei robustă

Biblioteca clasei lui Ripp adăpostește câteva mii de cărți pe care elevii le pot lua cu ei oricând. Da, ați citit corect, câteva mii.

De ce așa de multe? ”Am nevoie de o carte pentru fiecare tip de cititor” spune Ripp, “și îi învăț pe copii să citească cărți de la nivelul clasei a doua până la cele de nivel de colegiu (facultate). Predau copiilor care au vieți care nu se aseamănă cu celelalte și altora ale căror vieți sunt în mare măsură ca viața mea. Așa că am nevoie să mă asigur că fiecare copil are o șansă să găsească o carte care să-i vorbească.”

De unde vin toate aceste cărți? (În acest moment) Am trei copii acasă, știți cum e, pe un salariu de profesor” explică Ripp. “Nu pot să mă duc să cheltui mii de dolari pe cărți, iar școala mea nu are o mulțime de bani în plus, dar aș vrea mai curând ca un copil să se poate duce la raftul de cărți și să găsească o carte de mare calitate absolut oricând decât să trebuiască să sape printr-o grămadă de vechituri sperând să găsească ceva. Așa că a devenit cumva misiunea mea ca, în loc să cumpăr lucruri care să facă clasa noastră mai drăguță, să cumpăr cărți. Am utilizat Scholastic, m-am dus la zilele de reduceri la librării iar părinții au donat cărți, iar eu am fost realmente ”mofturoasă”. A fost mare lucru pentru mine să am cărți bune, iar apoi pur și simplu am cumpărat cărți.”

De ce nu i-am pus pe elevi pur și simplu să utilizeze biblioteca școlii? Ripp crede că elevii au nevoie de amândouă. “Copiii au nevoie să vadă cărțile care se uită la ei tot timpul, iar eu cred că asta a însemnat cea mai mare diferență pentru unii din copiii mei care au trecut prin mișcarea de a se duce la biblioteca școlii și chiar au scos câteva cărți dar, când a venit momentul să se așeze și să le citească, n-au simțit aceeași nevoie sau atracție de a le citi.” Experiența ei a fost dovedită de cercetările care spun că elevii citesc mai mult în clasele care au o bună bibliotecă proprie. ”Am avut un elev de clasa a șaptea, în primul an de profesorat, care a venit la mine la sfârșitul anului școlar” spune ea, ”și mi-a spus, ‘Știți ce a făcut cea mai mare diferență? Cărțile care erau întotdeauna acolo, uitându-se la mine.‘”

Biblioteca din clasa lui Ripp include de asemenea un incredibil sortiment de cărți ilustrate. Să aibă multe cărți ilustrate în clasă a ajutat la înlăturarea stigmatului de ”pentru bebeluși” pe care elevii de gimnaziu îl atașau acestor cărți. “Dacă intri în clasa noastră da, sunt acolo toate acele cărți, serii de cărți și toate celelalte, dar apoi peste tot în jurul nostru sunt cărți ilustrate. Și este pur și simplu o senzație, nu-i așa? O simți când intri în clasă că asta e o clasă în care te vei distra și în care vei ajunge să citești și că vei putea să alegi orice vei dori. Nimănui nu-i pasă ce citești în clasa noastră, deoarece poți să alegi o carte ilustrată oricând.” Pentru a începe să construiești colecția ta de cărți ilustrate uită-te la tonele de recomandări pentru cărți ilustrate pe care Ripp le oferă pe site-ul ei –

https://pernillesripp.com/?s=picture+books&submit=Search

Cultură și comunitate

O trăsătură constantă pe care o regăsești de-a lungul cărții ”Cititori pasionați” (Passionate Readers) este sensul că o cultură a clasei trebuie construită constant și că, în fiecare zi, Ripp comunică cât de incredibil de importante sunt cărțile pentru o viață bună și cum, dacă ajungem să ne cunoaștem ca cititori și să avem o mulțime de conversații despre lecturile noastre, vom experimenta adevărata magie a lecturii.

Provocarea lecturii pentru clasa a VII-a (The 7th Grade Book Challenge) este una din modalitățile prin care ea încurajează elevii să-și creeze mai mult timp de lectură în viețile lor. Asta a fost o adaptare după ”the 40-Book Challenge” introdusă de Donalyn Miller în Book Whisperer. Ripp a participat la provocare ea însăși și este unul din modurile în care ea își împărtășește propria identitate de cititor cu elevii ei.

https://pernillesripp.com/2017/09/09/the-7th-grade-book-challenge-revisited/ – The 7th Grade Reading Challenge

În afara lucrurilor ca provocarea, cultura clasei este construită zi după zi. ”Să predai citirea nu se presupune să fie rapid și ușor,,” spune ea. “Ar trebui să fie despre conexiunea umană. Este câte o conversație, pe rând.”

Ea admite că această nouă modalitate de predare nu este perfectă, iar ea reflectează constant asupra modului în care poate face lucrurile mai bine pentru elevii ei. ”Nu putem să intrăm în clasă și să ne așteptăm ca fiecare copil să se schimbe, dar putem merge acolo sperând că noi îi putem ajuta,” spune ea. “Le spun elevilor mei asta: Nu sunt aici ca să te fac să iubești lectura. Sunt aici ca să te fac să o urăști mai puțin. Iar dacă ție deja îți place, atunci sunt aici ca să protejez asta cu toată forța mea.”

Cartea lui Pernille Ripp, Passionate Readers, explică mult mai detaliat totul. Cu adevărat îi conduce pe profesorii care predau citirea prin modul în care pot implementa o abordare centrată pe cel care citește, completată cu informații despre toate obstacolele și eșecurile posibile. De asemenea, puteți găsi multe materiale interesante în fantasticul blog al ei, pernillesripp.com.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/stop-killing-reading/