Ce este Flipped Learning – Învățarea răsturnată?

Acum câteva zile, vorbind cu o profesoară de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea București despre noile metodologii apărute, care și-au dovedit eficiența deja și care ar trebui incluse în formarea inițială și continuă a tuturor cadrelor didactice, a menționat și ideea de Flipped classroom – clasa răsturnată și mi s-a părut o idee bună să vă prezint câteva idei despre acest concept, așa că am căutat informații din cea mai sigură sursă – care s-a dovedit a fi o întreagă platformă* dedicată acestei metodologii, unde am găsit o mulțime de informații interesante.

M-am gândit să încep întâi cu cele de bază, așa că iată….

* http://flippedlearning.org/

Flipped-Classroom-1

Sunt vreo 10 ani de când ideea de a răsturna clasele – mai bine zis ce se întâmplă în clase și acasă cu învățarea – a prins și a început nu numai să câștige teren, aprecierile experților și să fie considerată o idee de succes ci și să fie utilizată pentru educarea copiilor cu nevoi speciale, dar despre asta, într-un alt articol.

Pentru început, pentru a face lumină în ideile și părerile câteodată greșite despre ce este Flipped learning – învățarea răsturnată, experții și liderii platformei ne oferă o definiție oficială a conceptului. În articolele viitoare vom căuta să vă punem la dispoziție și modele concrete.

Flipped-Classroom-2

Ce este Învățarea Răsturnată?

În timp ce este definită deseori ca ”munca școlii făcută acasă și munca de acasă făcută la școală” flipped learning este un concept care permite profesorilor să implementeze în clasele lor o metodologie, sau metodologii variate.

Datorită unor neînțelegeri promovate de unii profesori, de media și câteodată de cercetători, liderii care au decis să ofere o definiție explicită a conceptului au dorit să facă și diferența între Flipped Classrooom (clasa răsturnată) și Flipped Learning (învățarea răsturnată).

Flipped-Classroom-5

Definiția Învățării Răsturnate

Învățarea răsturnată (Flipped Learning) este o abordare pedagogică în care instruirea directă se mută din spațiul de învățare în grup către spațiul de învățare individual, iar spațiul de grup care rezultă (clasa) este transformat într-un mediu de învățare dinamic, interactiv unde educatorul ghidează elevii / studenții pe măsură ce ei aplică conceptele și se angajează creativ cu subiectul materiei.

Răsturnarea unei clase poate, dar nu este neapărat necesar să conducă la învățarea răsturnată. Mulți dintre profesori ar putea deja să fi aplicat ideea răsturnării unei clase, punând elevii să citească texte în afara clasei, să privească filme video suplimentare sau să rezolve probleme în plus, dar pentru a își angaja elevii în învățarea răsturnată, profesorii trebuie să incorporeze în practica lor următorii patru piloni.

Flipped-Classroom-6

Cei patru piloni ai F – L – I – P

F – Mediu Flexibil (Flexible Environment)

Învățarea răsturnată permite adoptarea unor moduri variate de învățare; educatorii deseori rearanjează spațiile de învățare pentru a se acomoda cu specificul lecției sau capitolului, pentru a susține fie munca de grup, fie studiul independent.

Ei creează spații flexibile în care elevii aleg când și unde să învețe.

Mai mult, educatorii care își ”răstoarnă” clasele au așteptări flexibile față de derularea în timp a învățării elevilor și în evaluarea învățării elevilor.

Ce spune un astfel de educator:

F1 – Eu stabilesc spații și cadre de timp care permit elevilor să interacționeze și să reflecteze asupra propriei învățări atât cât este nevoie.

F2 – Eu observ și monitorizez continuu elevii pentru a face ajustările necesare.

F3 – Eu furnizez elevilor căi diferite pentru a învăța conținutul și a-și demonstra măiestria.

Flipped-Classroom-3

L – Cultura învățării (Learning culture)

În modelul tradițional centrat pe profesor, profesorul este principala sursă primară de informație. Prin contrast, învățarea răsturnată schimbă în mod deliberat instruirea pe o abordare centrată pe cel care învață, unde timpul din clasă este dedicat explorării temelor în profunzime și creării de oportunități bogate de învățare. Ca rezultat, elevii sunt activ implicați în construirea cunoașterii pe măsură ce participă la ea și sunt implicați și în evaluarea propriei învățări într-o manieră care este semnificativă la modul personal.

L1 – Eu dau elevilor oportunitatea să se angajeze în activități semnificative fără ca profesorul să fie centrul.

L2 – Eu eșafodez aceste activități și le fac accesibile tuturor elevilor prin diferențiere și feedback.

Flipped-Classroom-7

I – Conținut intențional (Intentional content)

Educatorii care utilizează învățarea răsturnată se gândesc continuu cum pot să utilizeze acest concept pentru a-i ajuta pe elevi să-și dezvolte înțelegerea conceptuală, ca și fluența procedurală. Ei determină ce au nevoie să predea și ce materiale trebuie să exploreze elevii singuri. Educatorii utilizează un conținut intențional pentru a maximiza timpul clasei și pentru a adopta metode centrate pe elev, strategii active de învățare, în funcție de nivelul clasei și subiectul materiei.

I1 – Eu prioritizez conceptele utilizate în instruirea directă și cele pe care cei care învață le vor accesa singuri.

I2 – Eu creez sau prezint un conținut relevant (de obicei filme video) pentru elevii mei.

I3 – Eu diferențiez prezentarea pentru a face conținutul accesibil și relevant pentru toți elevii.

Flipped-Classroom-4

P – Educator profesionist (Proffesional educator)

Rolul Educatorului Profesionist este chiar mai important și deseori mai solicitant într-o clasă răsturnată decât într-una tradițională. În timpul orei, ei observă continuu elevii, furnizându-le un feedback relevant pentru acel moment și le evaluează munca. Educatorii profesioniști reflectează asupra propriilor practici, se conectează unii cu alții pentru a-și îmbunătăți instruirea, acceptă criticismul constructiv și tolerează haosul controlat din clasele lor. În timp ce educatorii profesioniști adoptă roluri mai puțin proeminente într-o clasă răsturnată, ei rămân ingredientul esențial care permite învățării răsturnate să se petreacă.

P1 – Mă fac disponibil pentru toți elevii – dând un feedback individual, în grupuri mici sau întregii clase atunci când este nevoie.

P2 – Conduc evaluări formative continue în timpul orei de clasă prin observații și înregistrând date pentru a crea informații pentru instruirea viitoare.

P3 – Eu colaborez și reflectez împreună cu alți educatori și îmi asum responsabilitatea de a-mi transforma practica.

2 thoughts on “Ce este Flipped Learning – Învățarea răsturnată?

  1. Pingback: METODA FLIPPED CLASSROOM ÎN PREDAREA LIMBII FRANCEZE – EDUCATED IN EUROPE

  2. Pingback: Sesiune de comunicări – Noi abordări educaționale  – Metoda învățării inverse (flipped learning) – Machete didactice

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.