Așa cum ați văzut și din articolul precedent – Reflecția la nivel intuitiv a profesorului, pedagogia modernă utilizează o serie de termeni noi care se referă la stiluri, metode și forme noi în care se organizează învățarea în școli, la strategii, standarde sau la modul diferit în care elevii din ziua de azi învață, datorită contactului cu noile tehnologii și cu accesul mai facil și, în general liber, la o cantitate imensă de informații.

Înainte de a vă vorbi despre unii din acești termeni, despre care poate nu ați învățat la cursurile de metodica predării din universitate, vă invit să parcurgeți încă un fragment din cartea O nouă lume a învățării, care vorbește despre învățarea în colectiv și de ce a devenit important acest tip de învățare în lumea tehnologiei moderne.

“Noua cultură a învățării  se bazează pe trei principii:

(1) Vechile modalități de învățare nu sunt capabile să țină pasul cu lumea noastră în rapidă schimbare;

(2) Noile forme media fac învățarea peer-to-peer (unul de la altul) mai ușoară și mai naturală;

(3) Învățarea peer-to-peer este amplificată de noile tehnologii care dezvoltă natura colectivă a participării cu aceste noi medii (apare învățarea colaborativă n.n.)

Am demonstrat primul principiu în fragmentele anterioare. Permiteți-ne să trecem acum la examinarea învățării peer-to-peer și a ideii de colectiv.

Învățarea peer-to-peer

În noua cultură a învățării, oamenii învață prin interacțiunile dintre ei și participare, în relații fluide care sunt un rezultat al împărtășirii de interese și oportunități. În acest mediu, participanții se situează pe același nivel – nici unul nu este desemnat pentru rolul tradițional de profesor sau elev. În schimb, oricine are o cunoaștere specifică despre, sau experiență cu un subiect anume poate lua rolul de mentor, în orice moment. Mentorii furnizează sensul structural pentru a dirija învățarea, lucru pe care ei îl fac ascultand empatic și întărind motivația intrinsecă, pentru a ajuta “studentul” să-și descopere vocea, chemarea sau pasiunea. O dată ce acea pasiune sau interes specific a fost dezlănțuită, interacțiunile constante dintre membrii grupului, cu diferitele lor abilități și talente, funcționează ca un fel de amplificator fără pereche, furnizând numeroase ieșiri (conexiuni), resurse, ajutând la învățarea mai aprofundată a fiecăruia.

Învățarea de la alții nu este nici nouă, nici revoluționară; doar a fost ignorată de cele mai multe instituții educaționale. Experiența colegiului este un exemplu perfect. Când studenții pun piciorul în campus în primul an, ei încep o experiență de învățare care este guvernată doar parțial de interacțiunile lor din clasă. Presupunând că ei trăiesc în campus, dorm opt ore pe noapte și se duc la ore trei-patru ore pe zi, studenții sunt cufundați într-un mediu de învățare pentru alte treisprezece ore pe zi. Doar fiind printre oamenii din jurul lor – în grupuri de studiu, de exemplu – studenții învață din acel mediu participând într-o experiență bogată în resurse ale confruntărilor.

Apariția colectivului

Abilitatea noastră de a produce, consuma și distribui cunoaștere într-un mod nelimitat, nefiltrat și imediat este motivul principal al schimbărilor pe care le vedem astăzi. Cineva nu are nevoie să dețină un post de televiziune, o tipografie sau un transmițător de radio, de exemplu, pentru a disemina informație. Cu doar un computer și acces la internet, oricine poate vedea sau consuma o cantitate aproape inimaginabil de diversă de informație și puncte de vedere.

Dar, la fel de importantă este și abilitatea de a adăuga propria cunoaștere la mixul general. Această contribuție poate fi mare, cum este de exemplu un nou website, sau poate fi o serie de mici contribuții, cum sunt comentariile pe un blog sau o postare pe un forum. Poate fi și doar ceva atât de banal ca simpla vizitare a unui website. Dar în fiecare caz, participarea are un efect, atât în termenii a ceea ce poate un individ să extraga din ea precum și cum modelează și îmbogățește fluxul informațional.

Acest aspect cheie din noua cultură a învățării prezintă un model al înțelegerii învățării în fața schimbării rapide. Profesorii nu mai trebuie să-și bată capul să furnizeze cele mai proaspete informații pentru studenti, deoarece înșiși studenții au un rol activ în a ajuta la crearea și modelarea ei, în special în ariile informației sociale.

Noi numim acest mediu colectiv. Așa cum arată și numele, este o colecție de oameni, abilități și talente, care produce un rezultat mai mare decat suma părților sale. Pentru obiectivul nostru, colectivele sunt definite nu numai de intențiile, acțiunile sau scopurile împărtășite (totuși aceste elemente pot exista, și de cele mai multe ori există). Mai degrabă, ele sunt definite de un anagajament activ în procesul de învățare.

Un colectiv este foarte diferit de o comunitate obișnuită. Acolo unde comunitățile pot fi pasive (deși nu toate sunt astfel, nici pe departe), colectivele nu pot fi. În comunități, oamenii învață pentru a putea aparține. Forța comunităților derivă din crearea unui sens al apartenenței, pe când forța colectivelor derivă din participare.

În noua cultură a învățării, colectivele, așa cum le definim, devin un mediu în care participarea ia formă. Ele sunt platforme cu conținut neutru, așteptând să fie umplute cu acțiunile dintre participanți. Astfel, ele sunt proiectate pentru a facilita învățarea peer-to-peer, rațiunea lor de a fi. Și, odată ce nu mai pot face aceasta, desființarea lor este de asemenea proiectată. De vreme ce nu sunt implicate costuri de investiții în construcția fizică (cărămizi și mortar) asociate cu crearea lor, colectivele pot înceta pur și simplu să existe.

„– Dă unui om un pește și îl vei hrăni pentru o zi.

– Învață un om să pescuiască, și îl vei hrăni… atâta timp cât va exista o rezervă de pește”.

Dar crează un colectiv, și fiecare om va învăța cum să se hrănească pe sine întreaga viață.

Învățarea în colectiv

Într-un colectiv, nu există un sens al nucleului, esenței sau centrului. Oamenii sunt liberi să se miște înăuntrul și în afara grupului de mai multe ori, din motive variate, iar participarea lor poate varia pe baza subiectelor, interesului, experienței sau nevoii. De aceea, dimensiunea colectivelor diferă în mod practic, nellimitat. De fapt, ele se îmbunătățesc o dată cu mărimea și diversitatea, furnizând acces unui număr mai mare de resurse gestionate de infrastructura tehnologică. Participarea într-un colectiv nu cere în mod necesar o noțiune standard de contribuție, cum este cea explicită de a crea conținut, dar poate fi în schimb o banală urmărire și apreciere a postărilor pe un site.

Mulțumită mediilor digitale, numărul colectivelor – ca și formă, design și compoziție – este aproape nelimitat. Ele constituie, de fapt, un ocean de învățare, furnizând nenumărate posibilități pentru modul în care oamenii “pescuiesc”. Mai mult, deoarece colectivele virtuale nu sunt delimitate de granițe fizice sau geografice, ele sunt accesibile oricui vrea să participe.

Puterea unui blog, de exemplu, stă parte în mâna autorului sau autorilor care l-au început, parte în cea a cititorilor care lasă comentarii, parte a celor care dau link la acel blog, îl citează, se referă la el sau răspund la postări, parte în cea a cititorilor care pot să nu facă nimic decât să le fie înregistrată prezența de către serverul care găzduiește blogul.

Nici unul din aceste evenimente, singur, nu este suficient pentru a înțelege fenomenul; doar combinația dintre formele active și pasive (cum sunt comentariile, aprecierile și link-urile) de participare pot face blogul sau website-ul să fie de succes.

Blogurile sunt un mediu de învățare, dar ele nu predau. Mai degrabă, ele genereaza un spațiu pentru ca un colectiv să apară. Este imposibil de prezis cum va arăta acel colectiv și, odată format, este de asemenea greu de controlat într-un mod tradițional. Spre deosebire de o clasă de școală, unde profesorul controlează lecturile, comunitățile organice care apar datorită unui colectiv produc o învățare semnificativă pentru că investighează ceea ce apare din cadrul colectivului în sine.

La acest punct poate apărea întrebarea: cum putem stăpâni puterea acestor colective peer-to-peer pentru a atinge niște obiective de învățare. Dar ar însemna să cădem în vechea capcană a secolului XX. Orice efort de a defini și direcționa colectivul va distruge chiar acel ceva unic și inovativ pe care îl reprezintă”.

Fragment din cartea O nouă cultură a învățării de Douglas Thomas și John Seely Brown

***

Ca un comentariu personal la cele de mai sus, vă reamintim că noi ne dorim să creăm prin acest blog și un colectiv de învățare colaborativă, prin care să ne împărtășim experiențele și cunoașterea, dar puterea creării acestui colectiv stă în mare parte mâna celor care ne citesc și doresc să participe la această învățare colaborativă, fie propunând propriile materiale-resursă pe care doresc să le împărtășească cu colegii de breaslă sau cu părinții (care vor apărea sub numele autorului!), fie ajutându-ne să ne orientăm spre temele cele mai interesante sau să ne îmbunătățim orice parte care ține de conținut, formă etc. prin comentarii, fie contribuind la a face cunoscute aceste resurse unui mai mare număr de persoane interesate, prin acel (simplu?) Like :).

Vă invităm, din nou, să participați la crearea acestui colectiv.

Puteți să ne trimiteți propuneri, sugestii la adresa de mail: creer_acord@yahoo.com

sau și mai simplu, postând un comentariu pe pagina noastră de Facebook: http://www.facebook.com/educatiesirezilienta/