“Pe cine ai ajutat tu astăzi?” – Dezvoltarea empatiei

David Truss, care este educator, responsabil al programelor Coquitlam Open Learning, Inquiry Hub Secondary School și director-adjunct al Learning Innovations Network Coquitlam (LINC) pentru districtul școlar Coquitlam, din British Columbia, Canada, are o poveste de spus părinților și educatorilor. O poveste care a fost publicată acum 11 ani – oare câți au înțeles-o și au…

Artele au un rol tot mai important în educația Secolului 21

Pentru noi, cei din Consorțiul ACORD, afirmația din titlu reprezintă ceva firesc pentru că știm cu toții că artele au rol deosebit de important în dezvoltarea integrală, sănătoasă și în manifestarea ființei umane, în dezvoltarea comunităților și a umanității, ca întreg, și este unul din punctele asupra căruia am căzut cu toții imediat de acord.…

Plăcerea de a învăța este stimulată de emoție

Lucrând noi la un proiect de finanțare legat de cercetarea științifică și rolul acesteia în comunitate și în educație, am avut plăcerea de a afla mai multe despre activitatea unuia dintre partenerii la proiect – Institutul de Neuro-științe de la Paris. Obiectivul principal al acestui institut este să găsească modalitățile prin care toți copiii, inclusiv…

Să predai empatia într-o lume post-empatică (2)

Am cam rămas datori cu partea a doua a articolului Să predai empatia într-o lume post-empatică, iar astăzi am văzut în avan-premieră un film foarte interesant – Prosperity – despre cum putem deveni cu toții mai prosperi dacă cei care conduc sau lucrează în companii își propun nu numai să câștige bani ci și să…

Principiile bunătății: Cum să insuflăm empatia în clase

Următorul articol este o contribuție la Revista Education on dive din partea Directoarei Gabriella Rowe, de la The Village School din Houston. Le cerem noi elevilor noștri că spună ”te rog” și ”mulțumesc” pentru a fi politicoși, sau ca să demonstreze respect pentru ceilalți? Le spunem să-și aștepte rândul pentru a vorbi pentru ca ei…