Zilele acestea am vorbit cu mulți dintre colegi, prieteni, chiar și oameni cunoscuți pentru prima oară, dar preocupați de domeniul educației. Întrebarea în jurul căreia s-au învârtit discuțiile și pe care unii dintre noi ne-o punem de ani buni este: ”De ce eșuează sistemul nostru de educație?” Nu este vorba doar de curriculum, de manuale, de pregătirea slabă sau de lipsa de interes a adulților – profesori și/sau părinți. Este vorba și despre conceptul de educație, de sistem pe care continuăm să-l perpetuăm, în ciuda rezultatelor din ce în ce mai îngrijorătoare. Este vorba despre ce prețuim și ce evaluăm la copiii care vin la școală ca să fie educați. Și despre metodele de lucru care se adresează unui singur fel de inteligență pe care vrem să o dezvoltăm la toți, fără diferențiere.

Astăzi, vă propunem să vizionați un film legat de acest subiect. Nu are subtitrare în limba română, din acest motiv vă oferim traducerea mai jos, sub forma unui text și vă invităm să vizionați acest film. Noi sperăm în primul rând să dea un bun subiect de gândire tuturor celor care decid direcția și modalitățile în care trebuie să se desfășoare educația astăzi.

Dar și tuturor celor implicați în dezvoltarea copiilor. Ei, copiii, cu toții merită șansa de a putea reuși în viață. Asta v-o spunem și din experiența noastră ca părinți și a anilor în care am lucrat cu alți mulți copii și tineri diferiți, cu nevoi diferite și am văzut că se poate!.

Prima experiență a oamenilor cu sistemul (de educație) este profund alienantă. Nu este vina profesorilor pentru asta ci a sistemului în sine, care ne evaluează pentru un anumit tip de inteligență. Trecem sau eșuăm pe baza unor criterii ridicol de înguste. Eu am fost norocoasă la școală pentru că am avut acel tip de inteligență care se caută – lineară, analitică, hyperlexic (bazată în mare măsură pe limbaj). Abia după ce am părăsit școala am realizat că în alte privințe sunt complet figurantă (pe dinafară). Dă-mi orice sarcină spațială și mă pierd. Am dat peste sarcini cognitive pe care alții pot să le rezolve și în somn. Am un prieten apropiat care poate diagnostica defecțiunea la aproape orice fel de motor doar ascultându-l. În această privință, el e un geniu: are o inteligență spațială, de navigare care depășește orice limită. Dar el a fost condamnat la un eșec total la școală. El a fost confruntat cu teste care nu se potrivesc cu felul în care funcționează mintea lui. Mă aștept ca voi să fi întâlnit o mulțime de astfel de oameni: Oameni care voi știți că sunt străluciți într-un ”mod greșit”. Cu alte cuvinte, ei sunt străluciți într-un mod care nu este evaluat. Adevărul este că există multe feluri diferite de inteligență. Și nu ar trebui să fim surprinși. De-a lungul fazei de evoluție a istoriei noastre, un grup de oameni ar fi supraviețuit mai bine doar dacă diferiți membri ai grupului ar vedea lumea în moduri diferite. Unii oameni ar putea să facă unelte excelente. Alții ar putea vâna foarte bine. Unii oameni ar putea fi foarte buni la a vedea pericolul. Unii oameni ar putea spune povești care ar aduce informația noilor generații. Unii oameni ar putea fi buni în a crea strategii pentru a putea depăși iernile lungi. Avem nevoie de foarte multe inteligențe pentru a putea supraviețui. Dar în zilele noastre suntem tratați ca și cum un sigur fel de inteligență este valid. Oricine cu o inteligență diferită este considerat prost. Felul în care sunt școlile compune această alienare. Cum am ajuns în punctul în care să credem că cea mai bună cale de a școlariza copiii este să-i așezăm în spatele unui pupitru și să insistăm să stea liniștiți? Copiii? Să stea liniștiți? Asta este dificil pentru oricine, dar în mod special pentru copiii care au o minte care călătorește, navighează. Am fost voluntară o perioadă de timp la o organizație de caritate cu programe de învățare prin aventură. Prima dată când am luat unul din aceste grupuri, am încercuit cu pietre bălți de pe mal. Majoritatea copiilor nu văzuseră niciodată marea înainte, nu vizitaseră niciodată partea rurală înainte. Și era un copil care stătea în picioare. A fost strălucit. Era mereu lângă umărul meu. Ori de câte ori spuneam, ”ce este asta?” sau ”de ce are culoare asta?”, el se aventura să ghicească. Și întotdeauna venea cu răspunsuri interesante. El a găsit lucruri, a prins lucruri, le-a cules. Și, după câteva ore, eu i-am spus profesoarei lui, ”Copilul ăsta e un geniu”. Ea a spus ”El? E codașul clasei.”

Dacă un copil ca acesta eșuează, nu este vina copilului. Vina este a sistemului. Așa cum am spus, nu-i blamez pe profesori din cauză că ei trebuie să predea în acest sistem. O mulțime de profesori vor să facă lucruri creative cu copiii, să descopere inteligențele lor diferite, dar le este interzis să facă asta. Acel copil de la bălțile create cu pietre: dacă sistemul a eșuat în a-i recunoaște inteligența, sistemul a eșuat. Dacă un copil inteligent pică la testele concepute să evalueze un tip diferit de inteligență, ei devin alienați. Nu doar pentru școală, dar pentru întregul sistem. Pericolul este că ei devin alienați pentru viața publică, alienați pentru societate. Eventual, alienați față de ei înșiși.

https://www.youtube.com/watch?v=1OINdvK6s6U – There Is More Than One Kind Of Intelligence

Sursa: Amara Org. – https://amara.org/v/kIgY/ – Sustainable Human