Să ne pregătim pentru predarea de anul viitor!

În continuarea articolului trecut, vă propun aceste idei ale unui cercetător și expert în tehnologia învățării, Mary Burns, care este consultant, autoare (peste 150 de articole și publicații) și membră a platformei eLearning Industry

(https://elearningindustry.com/members/mary-burns) . În calitatea sa de

După ce a predat mulți ani atât în mediul fizic al clasei (offline) cât și online, Mary Burns lucrează acum cu profesori și cu formatori ai profesorilor, concepând modele de învățare bazate pe tehnologie pentru predarea față-în-față – pentru profesori, studenți ca și pentru programele naționale de tehnologie și este un vorbitor frecvent la conferințe naționale și internaționale de educație.

1-Gata-anul-viitor-2

Există foarte multă incertitudine legată de anul școlar 2020-2021, dar planificarea în avans pentru o soluție mixtă de învățare directă și la distanță îi va ajuta pe profesori să fie pregătiți.

Covid-19 a făcut din anul școlar 2019–20 unul pe care nu-l vom uita niciodată. Fără nici o avertizare, fără nici o pregătire, profesorii au fost forțați să pivoteze spre predarea online. Iar ei au realizat asta în mod eroic. Și asta nu este doar evaluarea mea – este un consens pe care mulți elevi și studenți l-au împărtășit cu mine, prin intermediul tehnologiei de acasă, povestindu-mi despre experiențele lor de învățare.

Acești elevi și studenți – ca și profesorii lor, pe care i-am intervievat de asemenea în ultimele șase săptămâni – sunt mult mai puțin împotriva învățării online, având totuși reale preocupări privind calitatea și eficiența ei. Cu toate acestea, pe măsură ce conducerile districtelor/ regiunilor încep să planifice viitorul an școlar 2020–21, este limpede că învățarea online va avea un rol proeminent* în eforturile de revenire după pandemie, deoarece toate aleg un sistem care să combine instruirea directă cu cea online.

* https://www.the74million.org/new-poll-two-thirds-of-parents-support-keeping-schools-closed-until-they-are-certain-there-is-no-health-risk/ Un nou sondaj arată că 2/3 din părinți susțin ideea păstrării închiderii școlilor până suntem siguri că nu mai există nici un risc pentru sănătate

Pe măsură ce depășim perioada managementului crizei către o planificare intenționată a acestor sisteme de învățare, putem să examinăm succesele și problemele predării online de urgență. Am extras din experiențele profesorilor și elevilor cu care am vorbit, următoarele patru recomandări, care ne oferă strategii pe care să le luăm în considerare. .

1-Gata-anul-viitor-1

Concepeți pentru mediul online

Pentru mulți dintre elevii și studenții pe care i-am intervievat, prima incursiune în învățarea online a ridicat probleme privind ritmul, structura și lipsa de interactivitate și de rigoare și, câteodată confuzia creată de cerința de a utiliza o multitudine de canale de comunicare și instruire (Google Classroom, Zoom, YouTube, email, și aplicații variate). Majoritatea au resimțit natura asincronă (în mare parte) a învățării ca pe o experiență ”singuratică”.

Doar tehnologia singură nu poate să facă învățarea să fie angajantă așa că, în dezvoltarea sistemelor online, școlile vor trebui să-și traseze (cartografieze) curriculum-ul, să asigure articularea și complementaritatea dintre învățarea față-în-față și cea online și, în mod intenționat să conceapă planurile pentru ambele medii, căutând să asigure un echilibru între:

  • activitățile de învățare care capitalizează cel mai bine oportunitățile din mediul online și pe acelea care sunt făcute cel mai bine într-o clasă fizică;

  • învățarea sincronă și învățarea asincronă;

  • structură și flexibilitate, și

  • activitățile care pot fi făcute individual și acelea care merg cel mai bine făcute împreună cu alții.

Ca întotdeauna, profesorii vor dori să-și dea seama ce vor învăța elevii/ studenții de la profesor, din conținut, din activități și unul de la altul. Pentru a se asigura că toată comunicarea și instruirea sunt consistente și coerente, s-ar putea ca școlile să aibă nevoie să treacă la un sistem de management al învățării unde pot fi găzduite tot conținutul, toate discuțiile evaluările și conferințele web.

1-Gata-anul-viitor-4

Pentru elevii /studenții pe care i-am intervievat, orele online bine concepute ar include mai multe elemente de design:

Învățare High touch”: care implică mai multe activități colaborative și interacțiuni sincrone cu profesorii și colegii

O interactivitate mai mare: jocuri, simulări bazate pe internet, filme video interactive – și mai puține fișe de lucru.

Învățarea personalizată: o serie de activități care se adresează abilităților, intereselor și situațiilor specifice de acasă ale elevilor – de la panouri cu alegeri la trasee de învățare individuală și la proiecte individuale.

Mai multe activități provocatoare: proiecte și activități care se adresează provocărilor din lumea reală și implică situația ca elevii/ studenții să creeze ceva concret, versus simpla consumare de informații.

1-Gata-anul-viitor-6

Pregătiți profesorii pentru instruirea online

Unul din beneficiile pozitive ale învățării online de urgență a fost acela că mulți profesori au învățat să utilizeze tehnologia în moduri autentice, experimentând într-un mediu cu risc redus. În ciuda faptului că au învățat noi abilități dinaintea crizei și că deja câștigaseră un oarecare confort în utilizarea tehnologiei ca parte a utilizării ei în predarea față-în-față, cei cinci profesori cu care am vorbit au spus că au nevoie de mult mai multă pregătire pentru a preda online. Așa cum a remarcat unul dintre ei, Predarea față-în-față cu ajutorul tehnologiei este un lucru; Predarea online prin intermediul tehnologiei este un joc cu o minge total diferită.

În plus față de utilizarea tehnologiei online (de exemplu, sistemele de management al învățării sau aplicațiile pentru conferințe online) și în selectarea tehnologiei potrivite pentru a îmbunătăți învățarea elevului, profesorii au nevoie de mai mult ajutor pentru a învăța cum să-și conducă învățăceii de la distanță și în sesiunile ”live”. Ei au nevoie de asemenea de formare în tehnicile de evaluare online și în ce privește modalitățile de comunicare și facilitare a învățării online, în mod special pentru elevii care sunt cei mai vulnerabili.

Pentru a preda bine online, profesorii trebuie să-și construiască un repertoriu de pedagogii pentru mediul online, care implică un amestec de:

  • Instruire directă: transmiterea informației despre concepte, abilități și proceduri via demonstrații, lecturi, capturi de ecran, filme video sau prezentări online.

  • Modele cognitive de învățare: activități structurate de învățare care nu doar toarnă informația în capul elevilor, dar scot la lumină cunoașterea – raționamentul inductiv, întrebările cu răspuns deschis, experimentele, strategiile meta-cognitive și rezolvarea de probleme.

  • Modele sociale de învățare: metode de instruire colaborative pe care le putem folosi și în învățarea online, abordările mozaic, predarea reciprocă, discuțiile, dezbaterile și peer tutoring (îndrumarea din partea colegilor).

Pe deasupra tuturor acestora, profesorii vor avea nevoie de îndrumare și de strategii pentru a stabili un sens – emoțional, cognitiv și instructiv – al prezenței de instruire, astfel încât elevii să se simtă conectați și parte a unei comunități online de învățăcei.

1-Gata-anul-viitor-5

Pregătește-i pe elevi pentru învățarea online

Pentru elevii și studenții pe care i-am intervievat, aceasta a fost prima lor experiență ca învățăcei online. Mulți s-au chinuit – atât cu tehnologia și ca să-și păstreze învățarea în mediul online, în mod special în mediile de învățare asincrone.

De aceea, în mișcarea spre un sistem de instruire digitală, unul din cele mai importante lucruri pe care îl putem face este să ne pregătim elevii / studenții pentru a putea avea succes în învățarea online. Aceasta va implica să-i ajutăm pe elevi/ studenți cu:

  • Formare legată de tehnologie: utilizarea eficientă a tastaturii, logarea într-un sistem de conferință online, utilizarea e-mail, reamintirea parolelor, managementul fișierelor, navigarea prin sistemele de management al învățării etc. Districtele/ regiunile care au deja programe tip 1:1 (1 elev/ 1 computer) care încep la gimnaziu vor trebui să caute unele variații ale acestor programe de formare pentru clasele mai mici.

  • Caracteristicile personale legate de învățarea cu succes online: motivația, managementul timpului, cetățenia digitală (siguranța și responsabilitatea online, n.n.), perseverența, abilitățile de auto-control** și cum să ceri ajutorul.

  • Abilitățile de productivitate legate de învățarea cu succes online: strategii pentru a citi și scrie mai eficient în mediul online, să-ți creezi și să respecți un program, abilități de management a informației.

    ** https://elearningindustry.com/self-regulation-in-online-learningAuto-controlul în învățarea online

1-Gata-anul-viitor-3

Să asiguri structura și suportul pentru toți elevii și familiile lor

Pe măsură ce școlile fac trecerea spre utilizarea instruirii online, ca parte a răspunsului la criza Covid-19, districtele/ regiunile (și ministerul, lqa noi) vor avea nevoie să se asigure că au stabilit și comunicat din timp cerințele și liniile directoare care să asigure o educație echitabilă pentru toți elevii/studenții – atât la școală cât și acasă. Asta va implica să pui în mâinile fiecărui elev/ student tehnologia necesară, să creezi orare și rutine pentru elevi și să stabilești noi politici și măsurători pentru prezență, participare și notare în mediul online.

Școlile vor avea nevoie să asigure susținere și structuri clare pentru familii. Părinții și cei care îi îngrijesc și nu vorbesc limba sau cărora le lipsesc abilitățile digitale și care nu-l pot ajuta pe profesor cu instruirea acasă, sau cei a căror casă este ne-adaptată pentru învățarea online vor avea nevoie de mai multă asistență. Școlile ar putea oferi ateliere de învățare părinților și altor persoane care îngrijesc copiii, pentru a le exemplifica practicile digitale de învățare dorite, pentru a-i învăța abilități digitale de bază, pentru a stabili canale de comunicare, pentru a le împărtăși tehnici de evaluare a progresului copilului lor și pentru a le oferi familiilor un suport mai continuu, social, academic și tehnic.

Cea mai recentă experiență a noastră cu instruirea online de urgență a fost un adevărat botez al focului – pentru profesori, directori, elevi/ studenți și părinți. Cu toate acestea, ne-a oferit puncte de reper valoroase pentru conceperea, instruirea și suportul pentru profesori, elevi și familii – deoarece vom face trecerea la ceea ce va fi pentru mulți un nou mediu de predare/ învățare.

Mulțumesc tuturor profesorilor, elevilor și studenților care au discutat cu mine deschis pentru acest articol.

Sursa articolului: https://www.edutopia.org/article/getting-ready-teach-next-year?

P.S. – La acestea, noi adăugăm și ideile din articolul trecut – selectați și pregătiți profesorii suplinitori de care vom avea nevoie anul viitor, atât pentru orașe cât și pentru localitățile rurale! Și nu uitați de buget!!

One thought on “Să ne pregătim pentru predarea de anul viitor!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.