Tot ce trebuie să știi despre construirea unui material video pentru clasă (I)

Știm că acum sunteți bombardați cu idei și cursuri și demonstrații și modele de predare-învățare online. Dar am descoperit în revista Cult of Pedagogy acest ghid foarte util despre conceperea și producerea materialelor vizuale – filme, prezentări etc.- atât pentru această perioadă de predare online cât și pentru perioada ulterioară, de predare la clasă. Așa că ne-am gândit că, în acest moment ar fi în primul rând foarte util pentru profesorii care s-au lansat cu curaj în utilizarea metodelor moderne de predare și chiar își filmează propriile lecții, materiale. Pentru cei care nu au avut curajul sau care poate au nevoie de mai mult timp pentru a învăța și a se adapta, poate fi util pe parcursul vacanței de vară, când vor avea timp să învețe și să experimenteze, fără presiunea zilnică de a trebui să predai, să parcurgi cât de cât materia, să te conectezi cu elevii, să dai feedback elevilor și să-l primești de la părinți…

Articolul este scris de Kareem Fatah, un profesor de matematică ce conduce o organizație non-guvernamentală din SUA – Modern clasroom, care oferă profesorilor lecții de inițiere, gratuite, în metodele și instrumentele pedagogiei moderne plus alte materiale – tutoriale, filme, dar și cursuri online și servicii personalizate de mentorat, contra cost.

Cum-faci-screencast-5

La începutul lunii Martie, pandemia de COVID-19 a condus la efectul de domino al închiderii școlilor. Peste noapte, educatorii au fost forțați să-și regândească instruirea, deoarece școala s-a mutat online. Din fericire, majoritatea nu s-au simțit confortabil să înlocuiască pur și simplu prezența lor cu un conținut gata-făcut (accesibil profesorilor din SUA, Canada etc., n.n) fără să se gândească la caracteristicile unice ale propriilor elevi. Lor le lipsește contactul cu elevii lor, așa că sunt dornici să muncească mai mult pentru a se asigura că stilul lor de predare autentic rămâne intact. Asta nu ar trebui să fie nici o surpriză pentru oricine înțelege arta predării; tehnologia nu poate înlocui pur și simplu profesorii.

Una din cele mai eficiente căi pentru a muta instruirea în mediul online este captura de ecran (screencast videos) – o filmare sau o imagine a ecranului computerului profesorului cu o prezentare a cunoștințelor sau în timp ce acesta lucrează (ca și cum ar scrie la tablă, n.n.), care este dublată de explicații audio. Screencast videos sunt unice, deoarece ele sunt înregistrări ale ecranului computerului sau laptop-ului vostru, care sunt opuse unui film video care vă înfățișează pe voi în persoană, recitând/ citind lecția. Sunt o modalitate plină de forță pentru a furniza instruirea, dar ele cer destul de mult timp pentru planificare – lucru pe care eu l-am învățat mult din procesul de încercare și eroare. Să construiești astfel de filmări-capturi de ecran eficiente continuă să fie o barieră care-i împiedică pe educatori să facă o tranziție lină spre învățarea la distanță, așa că am pus laolaltă următoarele sfaturi, ca să vă ajute și ghideze în acest proces.

Cum-faci-screencast-2

Propria mea călătorie în domeniul acestor screencast

Eu, ca educator, am petrecut câțiva ani dezvoltând astfel de materiale (screencast video) și am făcut greșeli pe parcurs. Eram sătul de predarea clasică și determinat să găsesc o cale mai bună ca să-mi adaptez instruirea la nevoile elevilor. Știam că tehnologia este un instrument puternic prin care pot să-mi amplific impactul, dar nu doream să înlocuiesc lecturarea proprie cu o voce depersonalizată de pe ecran (lecție gata-făcută) care nu-mi cunoștea elevii. Așa că, acum cinci ani, mi-am propus să elimin lecturările din clasa mea și să le înlocuiesc cu video-uri de instruire create de mine. Asta îmi permitea să facilitez o clasă cu învățare integrată (blended – mixtă), în propriul ritm, bazată pe măiestrie, construită pe osatura unui feedback de înaltă calitate și instruirea diferențiată:

https://www.youtube.com/watch?v=zrR-KIoggf4&feature=emb_logoUn model de învățare integrată, centrată pe elev

Ani mai târziu, am părăsit clasa pentru a lansa The Modern Classrooms Project*, o organizație non-profit care echipează educatorii și le conferă puterea de a-și putea crea propriile clase bazate pe învățarea integrată, în ritmul propriu, bazate pe stăpânirea cunoștințelor. Prin intermediul unor sesiuni personale de formare sau al cursului gratuit Modern Classroom Essentials**, i-am susținut pe profesorii care au dorit să învețe cum să:

  • Planifice și înregistreze propriile filme video de instruire

  • Să construiască site-uri web pentru conținutul de instruire, prietenoase cu elevii

  • Conceapă experiențe de învățare în ritmul propriu pentru elevi de toate nivelurile

* https://modernclassrooms.org/

** https://learn.modernclassrooms.org/courses/essentials

Următoarele sfaturi se aliniază cu ceea ce îi învățăm pe participanții la programele noastre despre crearea propriilor materiale video de instruire.

Female student at workplace

Începe cu cercetarea

Atunci când lansezi învățarea la distanță și ideea de a împlini nevoile elevilor poate fi tentant să te arunci cu capul înainte în crearea video-urilor de instruire, fără să înțelegi de fapt ce funcționează și ce nu. Dar, înainte de a începe să investești nenumărate ore din timpul tău în construirea de astfel de filme, este important să înțelegi ce spun cercetările despre cultivarea angajamentului.

Lungimea filmului video

Cercetările despre cât de lungi ar trebui să fie filmele de instruire sunt incredibil de clare și spun o poveste simplă: Să fie scurt. Lungimea ideală ar trebui să fie sub 6 minute. Între 6 și 9 minute, angajamentul scade ușor.

Student_engagement_videos1

Image from Brame, 2015.

După 9 minute, angajamentul scade considerabil și, dacă filmul tău are peste 12 minute, te confrunți cu o adevărată problemă. Este important să notezi că majoritatea acestor studii au fost făcute pe tineri adulți, așa că pentru elevi mai tineri, încearcă să păstrezi lungimea la 6 minute sau mai puțin (Cynthia C. Brame, 2015)

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5132380/ – Effective Educational Videos: Principles and Guidelines for Maximizing Student Learning from Video Content

Aceste recomandări de timp pot provoca anxietate educatorilor. Poate fi greu să-ți imaginezi cum să sintetizezi conceptele sau abilitățile într-un interval de timp atât de mic. Una din frumusețile creației de video de instruire este că te forțează să te gândești la furnizarea conținutului într-un mod organizat. Ce este esențial? Ce nu? Și unde pot elevii descoperi singuri conținutul, fără ca tu să trebuiască să-i conduci prin acest proces?

O modalitate simplă de a face aceste video scurte este să fragmentezi mai frecvent conținutul. Educatorii sunt obișnuiți să se gândească la perioade de timp de 45, 60 sau 90 de minute. Când utilizezi video-uri de instruire, aceste constrângeri dispar. O lecturare a conținutului de 10 minute, care este destinată să fie parte a unei lecții de 50-60 de minute, poate fi împărțită în două filme de 5 minute, fiecare devenind parte a unei lecții de 30 de minute (Ibrahim et al., 2012).

De asemenea, ajută să vorbești repede și entuziast. Profesorii sunt obișnuiți să vorbească mai lent și să enunțe clar, dar asta nu este necesar într-un screencast; de fapt, poate fi chiar plictisitor. În schimb, vorbește repede și utilizează un limbaj conversațional pentru a aduce în fața lor eul tău autentic (Guo et al., 2014). Nu te îngrijora că elevii nu vor izbuti să te urmărească dacă vorbești repede; ei pot oricând să reia filmul video și să revadă secțiunile unde nu au înțeles. Și nu te teme să faci greșeli câteva din acestea vor face ca filmul tău să sune mai real, autentic.

Cum-faci-screencast-1

Conceptul video

În continuare, haideți să vorbim despre principiile de concept.

În primul rând, minimizează textul (Guo et al., 2014). Nimic nu este mai puțin angajant într-un video de instruire decât o grămadă de text tipărit. Este pur și simplu redundant atunci când tu citești pur și simplu textul în timpul înregistrării. În loc de asta ai putea pur și simplu să le trimiți un document și să-i pui să-l citească. Atunci când este posibil, acompaniază întotdeauna ceea ce spui cu elemente vizuale (Brame, 2015).

În al doilea rând, video-urile de instruire nu trebuie să fie drăguțe; ele trebuie să fie personale. Elevii tăi vor să audă de la tine, altfel îi poți pur și simplu trimite să vadă filme care există pe YouTube. Cercetările au arătat că angajamentul crește atunci când știu că propriul lor profesor se află în spatele ecranului și le furnizează instruirea (Li et al., 2016).

În cele din urmă, interactivitatea este cea care angajează. Incorporarea unor întrebări fulger în filmul tău video furnizează o foarte bună verificare a înțelegerii. În plus, însoțirea video-ului cu note de ghidare îi ajută pe copii să rămână concentrați și asigură faptul că informația îi însoțește până la următoarea sarcină sau temă (Lawson et al., 2006; Vural, 2013; Zhang et al., 2006).

Cum-faci-screencast-4

Nu uita întâi să planifici

Ca și cu oricare altă lecție, este esențială o bună planificare dinainte. Nu e bine să găsești pur și simplu un soft, să-l pornești și să începi să-ți filmezi ecranul. Asta conduce de obicei la video-uri seci, care în general, nu țin seama de cercetare. Atunci când noi îi antrenăm pe profesori să construiască video-uri de instruire, le spunem că o mare parte din rația de muncă va conține părți egale de planificare și înregistrare. Restul este timpul dedicat îmbunătățirii video-urilor și împărtășirii lor cu elevii voștri.

În majoritatea cazurilor, planificarea video-ului tău înseamnă să pui laolaltă elementele vizuale. Noi credem că cele mai ușoare unelte pentru asta sunt PowerPoint sau Google Slides: Tu îți concepi un slideshow, apoi îl prezinți ca pe o componentă vizuală pe captura ta de ecran (screencast) în timp ce povestești cu vocea ta. În funcție de aria ta de conținut, aceste pachete de prezentare pot să apară destul de diferit unul de altul, dar cele mai bune sunt preponderent vizuale și includ un bun echilibru între informație și exemple, cu cât mai puțin text posibil.

Alți educatori vor utiliza note ghidate în loc de slide-uri. Dacă ți-ai creat deja o serie bună de note ghidate care vor acompania prezentarea ta în persoană, acestea pot foarte bine funcționa ca fundal (backround) pentru video-ul tău de instruire. Fie că folosești slideshow sau note ghidate, aproximativ 40% din timpul pe care îl vei petrece ca să-ți construiești un screencast video ar trebui petrecut în pregătirea acestei părți.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/screencast-videos/

În partea a doua vom vorbi despre instrumentele de înregistrare, înregistrarea, cum să le faci interactive, cum să incluzi întrebări și note ghidate.

One thought on “Tot ce trebuie să știi despre construirea unui material video pentru clasă (I)

  1. Pingback: 9 Moduri în care predarea online trebuie să fie diferită față de predarea față-în-față | Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.