Aveți în clasă elevi care se îndeamnă greu să scrie un eseu, o compunere? Țin minte că și eu am fost o elevă de acest tip, deși eram bună la majoritatea materiilor. Cu scrisul îmi era mai greu, pentru că nu știam cum să mă apuc, nu ne dăduse nimeni nici o structură pe care să construim, nimic… profesorul meu de română se aștepta să le știu de acasă și ne și timora, făcând comparație între lucrările noastre și cele ale marilor scriitori. Mi-a plăcut enorm să citesc dar nu mi-au plăcut orele de română, exact din acest motiv!
Pentru elevii voștri, John Spencer a strâns un ”buchet” de strategii care să-i ajute pe cei care șovăie să se apuce de scris, din indiferent ce motive. Așa cum vedeți din titlu, nu este vorba doar de teorii ci de strategii testate, care au funcționat.
Sperăm să vă fie de folos, vouă și elevilor voștri.
Acum câțiva ani, fiul meu a deschis un document Google și a început să scrie. L-am întrebat despre asta iar ochii săi s-au deschis larg pe măsură ce îmi descria povestea împărtășită pe care o scria împreună cu colegii de clasă. Aceasta era prima lui zi din vacanța de vară, dar el a ales să scrie de amuzament. Poate că nu sună ca și cum ar fi cine știe ce, dar este un exemplu al micilor miracole care se întâmplă în clasa mea tot timpul. Fiul meu s-a îndrăgostit de scris în clasa Doamnei Reddiger. El a petrecut un an întreg sculându-se mai devreme și terminându-și sarcinile casnice repede pentru a putea scris o postare pe blogul lui sau să termine o povestire pe Storybird*. Din cauza profesoarei lui, el se vedea ca fiind un autor.
Acesta a fost anul în care a trecut de la a-i place să scrie la a fi îndrăgostit de scris. Dar nu a fost vorba doar de el. I-am vizitat clasa într-o zi și am văzut pe cei care erau șovăielnici la scris și care urau subiectul, lucrând cu febrilitate la eseurile lor argumentative. Dna Reddiger crease o cultură a clasei construită în jurul ideii că scrierea trebuie să fie amuzantă.
Cum îi angajăm noi pe cei care sunt șovăielnici la scris?
Cu toții am văzut asta înainte. Tu le dai o temă de scriere și îi pui pe elevi să scrie două propoziții. Unii sunt speriați să înceapă. Alții sunt convinși că este plicticos să scrie. Iar mai sunt și aceia care se chinuie și nu știu cum să înceapă. Deci, cum îi putem angaja pe acești scriitori șovăielnici? I-am întrebat pe unii din cei mai buni profesori de literatură pe care îi cunosc iar ei mi-au împărtășit unele din strategiile lor favorite, pe care le-au testat. Am inclus de asemenea multe din strategiile pe care le-am folosit și eu, ca profesor de gimnaziu. Așa că, iată aici zece strategii pentru a-i antrena pe cei care șovăie la scris.
#1: Începe cu vocea și alegerea
Câteodată elevii sunt scriitori șovăielnici deoarece sunt dezinteresați de temele acoperite de școală. Dacă le lipsește cunoașterea anterioară, ei pot deveni ușor frustrați și renunță de la început. Cu toate acestea, atunci când tu le permiți să-și aleagă propriile teme/ subiecte, ei încep să scrie într-o arie care îi pasionează deja. Este o oportunitate să te bazezi pe expertiza lor.
De aceea, eu obișnuiam să încep anul școlar cu proiecte ”Ora de geniu”**. Proiectele Ora de geniu (Genius hour) sau 20% timp încep cu o idee simplă: acordă elevilor o perioadă de timp, dedicată pentru a-și urma în mod creativ pasiunile, interesele și întrebările. Deși Google a popularizat această idee, cei de la Compania 3M au folosi proiectele 20% timp cu inginerii lor încă de acum câteva decenii.
Următorul video explorează felul în care arată aceste proiecte:
** https://www.youtube.com/watch?v=2n7EelMbzG0&feature=youtu.be – Ce este Ora de geniu? O prezentare a Orei de geniu și a proiectelor 20% timp în clase.
Ca profesor de gimnaziu, am incorporat conceptul de Genius Hour în blogurile noastre Geek Out (experimentale).
Ideea este simplă. Elevii scriu bloguri tematice sau despre un subiect (topic) pe care l-au experimentat. Cercetăm întâi mai multe exemple de bloguri (ceea ce îi expune pe elevi la o lectură a unor texte non-fictive de mare interes), iar ei caută tendințe. Ei văd bloguri despre mâncare, sport, skateboard, modă, de jocuri, mașini, istorie, științe etc.
Apoi, ei creează un blog cu o temă specifică. Ei definesc interesul principal și de asemenea audiența. De aici, ei încep să scrie articole pe blog, în formate diferite:
-
Ei aleg formatul, inclusiv pe cel al materialelor video, audio, al textului
-
Ei aleg temele postărilor
-
Ei se angajează în cercetare și își împărtășesc descoperirile cu colegii de clasă.
-
Ei creează postări care merg de la liste (“Zece fapte surprinzătoare despre istoria skateboarding-ului” sau “Top-ul primelor cinci nuvele fantastice din ultimul deceniu”) la cele Q&A (întrebare-răspuns), interviuri, povești care îi interesează pe oameni până la piese persuasive cu instrucțiuni despre cum să faci ceva.
Cu blogurile Geek Out, elevii ajung să stăpânească întregul proces de scriere, de la găsirea unei teme și a unei audiențe până la cercetare, scriere, editare și publicare. Ei ajung să aleagă formatul și genul fiecărei postări (articol). Și, în final, ei ajung să fie experți.
N.N. Acest tip de strategie este similară cu cea aplicată de noi în cadrul proiectului de educație non-formală Revista Generați@ XX1 (https://generatiaxx1.wordpress.com/) – în special varianta online, bazată pe bloguri interconectate, având fiecare mica echipă de redactori – fiecare urmându-și pasiunile)
Următorul link este către un blog cu propuneri/ teme pe care le-am folosit cu elevii în Genius Hour sau blogurile Geek Out. Le puteți descărca aici:
– http://videowritingprompts.com/genius-hour-prompt/
Asta nu garantează că fiecărui copil/ tânăr îi va place să scrie. Câteodată este nevoie de timp, în special cu elevii care au o mentalitate fixistă. Cu toate acestea, este un start grozav, deoarece tu le spui elevilor tăi, ”eu dau valoare lucrurilor pe care tu le ai de spus, sunt interesat/ă de lucrurile pe care le experimentezi, de interesele tale.”
#2: Cere elevilor să găsească o audiență autentică
Câteodată elevii sunt scriitori șovăielnici deoarece ei văd procesul ca fiind irelevant. Ei petrec ani de zile arătându-și munca profesorilor doar ca să o primească înapoi după câteva săptămâni (sau, și mai trist, niciodată – primesc o notă fără nici o explicație, iar părinții nu ajung să citească niciodată lucrările propriilor copii și observațiile profesorului, ceea ce i-ar ajuta să-și ajute copiii, n.n.) Cu alte cuvinte, ei își publică lucrările pentru un ghiozdan sau un coș de gunoi! De aceea eu vreau ca elevii să-și lanseze munca spre o audiență veritabilă. De exemplu, când ne-am făcut blogurile noastre experimentale (Geek Out), elevii au determinat cărei audiențe se adresează și și-au publicat lucrările pentru grupuri specifice, orientate spre un interes, pe platforma Write About (o platformă de bloguri la care sunt co-creator).
Acum câțiva ani, când am creat o revistă online a clasei, am arătat-o prietenului și colegului meu profesor, Javi. El a remarcat că unii dintre elevii mei nu aveau nici o lucrare publicată pe blog. Când i-am spus că ei aleseseră să nu le publice pentru că erau încă slabi scriitori, el mi-a răspuns, ”Atunci tu va trebui să le demonstrezi că se înșală”.
Dang!
Javi avea dreptate. Fiecare elev ar trebui să-și împărtășească scrierile cu o audiență autentică. Nu trebuie să publice de fiecare dată fiecare scriere. Dar tot trebuie să se întâmple.
Îmi amintesc un băiat care se chinuia cu scrierea. El era mai curând un non-verbal și i-a luat o întreagă oră să scrie doar un paragraf. Câțiva din elevii de la clasa de foto-jurnalism au interacționat cu el în afara activităților de învățare cooperativă cerute. Într-o zi, el a apăsat în fine butonul ”publică” în loc de cel ”salvează ca schiță”. Câteva minute mai târziu, inima mea s-a scufundat când am remarcat lucrarea lui ne-editată și cele zece comentarii pe care le lăsaseră elevii. Cei de clasa a opta pot fi brutali și eu eram atât de îngrijorat de fenomenele de hărțuire. Dar nu asta s-a întâmplat. Comentariile erau pozitive și amabile. Ei îi puneau întrebări de lămurire și se angajau într-o conversație.
De-a lungul următoarelor câteva săptămâni, el a scris din ce în ce mai mult și a împărtășit lucruri pe care ceilalți nu le remarcaseră, cum ar fi tipare observate în jocurile video sau coduri de trișat obscure. El a început să-și împărtășească cu colegii și fotografiile, iar colegii lui au fost uimiți de frumusețea pe care era capabil să o surprindă.
Aceasta este puterea de a împărtăși cu o audiență. Scriitorii șovăielnici încep să se auto-definească pe ei înșiși ca autori.
#3: Adoptă lucrurile tradiționale
În timp ce există o anumită putere în împărtășirea cu o audiență autentică, câteodată cea mai bună opțiune este să-ți așterni gândurile într-un jurnal intim. Jurnalele*** sunt un spațiu unde gândurile tale pot alerga libere. Poți schița idei și poți desena rețele și-ți poți lăsa ideile să se miște dintr-un loc în altul. Este ca un teren de joacă privat al scrisului.
*** https://www.youtube.com/watch?v=6c09Kp-lkLQ&feature=youtu.be – Puterea creativă a jurnalului
Îmi amintesc de un an în care am optat pentru scrierea bazată în întregime pe tehnologie. Am spus tuturor că voi merge ”fără hârtie” pentru întregul an. Dar, pe la jumătatea anului am început să duc dorul hârtiei. Mi-era dor să-i văd pe elevi schițându-și hărțile conceptuale de mână și scriind poezie vizuală pe paginile albe. Îmi era dor să-i văd cum își iau jurnalele și adaugă stickere pe copertă, spunând cu mândrie, ”Ăsta sunt eu și astea sunt lucrurile de care îmi pasă”. Nu mai văzusem elevii schițând cu disperare o idee pentru scriere, știind că dacă nu o prind în scris, ideea zboară departe.
Așa că am adus înapoi jurnalele. Iată un exemplu de propunere pentru jurnal pe care am folosit-o cu studenții mei de colegiu. Puteți descărca tema de aici, dacă vă interesează:
– http://videowritingprompts.com/create-a-map-of-your-life/ – Creează o hartă a vieții tale
Nu tuturor celor care sunt șovăielnici la scriere le place să țină un jurnal, la început. Cu toate acestea, pentru mulți elevi care se chinuie cu scrierea, jurnalul personal este un spațiu liber de judecăți unde elevii își pot găsi vocea.
Va urma…
Pingback: 3 Strategii pentru a-i ajuta pe elevii care lucrează mai lent | Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate