Traducerea articolului postat de Jennifer Gonzales în Cult of Pedagogy

Un părinte mi-a cerut recent părerea despre fiul lui. Deși abilitățile lui academice sunt puternice, el simte nevoia să completeze fiecare însărcinare cu o perfecțiune absolută; asta înseamnă că el își termină munca mult, mult timp după ceilalți colegi. Nu numai că profesorii lui sunt frustrați de timpul cât îi trebuie lui ca să-și completeze însărcinările, nici lui nu-i place să-și petreacă timpul până târziu în noapte pentru ca temele lui să fie bune.

E destul de ușor să spunem că vrem ca toți studenții noștri să lucreze în ritmul propriu, și în unele clase este creată o anumită flexibilitate care permite asta. Totuși, când un student își completează însărcinările cu o lentoare semnificativă față de colegii lui, câteodată luându-i de trei-patru ori mai mult timp decât oricui altcuiva, asta poate crea probleme pentru student și profesorii lui. Lucrul în grup devine mai complicat, instruirea întregii clase este limitată, iar studentul este pus mult prea des în situații inconfortabile, în momentul în care toată lumea îl așteaptă pe el. În plus, lucrând în acest ritm foarte lent, studentul pur și simplu petrece prea multe ore pentru temele de școală, timp pe care l-ar putea petrece jucându-se, citind, socializând, relaxându-se sau explorând alte arii de interes.

Pentru a-l ajuta pe acest părinte și pe profesorii lui să găsească o cale de a-l ajuta, am făcut un pic de cercetare, am strâns la un loc câteva sugestii personale și am adăugat strategii oferite de alți profesori. Am împărtășit ceea ce știu în propriul Periscope broadcast* săptămânal și am luat multe alte sfaturi bune de la profesorii care l-au văzut. Iată un sumar al tot ce a rezultat.

* (https://www.youtube.com/watch?

v=A6gezu1TtzE&index=3&list=PLh8j72So6cvxXXDmLGdCKno6zcKRxWbTO )

În primul rând, asigurați-vă că ați eliminat probleme mai serioase

Primul vostru pas în găsirea celei mai bune căi de a ajuta un astfel de student este să determinați dacă nu cumva o altă situație mai serioasă este cauza problemei. Pentru o excelentă trecere în revistă a multora din cauzele muncii lente, citiți articolul lui Steven Butkin

Understanding, Diagnosing, and Coping with Slow Processing Speed. În acest articol, Butnik se concentrează pe două categorii de studenți excepționali – cei gifted care au de asemenea dificultăți de învățare suplimentare cum sunt dizabilitățile de învățare sau tulburarea de deficit de atenție. “Înțelegerea rolului încetinirii de procesare este esențială”, scrie Butnik. “Studenții gifted cu probleme de viteză de procesare care sunt diagnosticați greșit sau învățați într-un mod nepotrivit pot deveni descurajați, deprimați, rămân educați la un nivel redus, sunt angajați la un nivel inferior sau mai rău. Prin contrast, când acești copii de două ori excepționali sunt înțeleși și educația este adresată corespunzător, ei pot deveni comori care strălucesc într-un mod unic.”

Evaluați dacă studentul este ținut pe loc de anxietate, o dizabilitate de învățare care face conținutul dificil de procesat, sau o condiție cum este dysgraphia, care face scrisul de mână problematic în mod special, sau probleme de vedere care fac tabla sau hârtia greu de citit sau o problemă de dificultate de procesare auditivă care face foarte dificil lucrul într-o clasă gălăgioasă. Dacă una din aceste provocări menționate se descoperă că este cauza, ai putea să adresezi problema cu un Plan 504 (Plan de educație individual pentru copii cu dizabilități – stabilite prin lege în USA, n.n.), prin care poți stabili modificări pentru student cum sunt: timp mai lung pentru însărcinări, suportul textului cu înregistrări audio, sau reducerea numărului de însărcinări cerute pentru a-și demonstra competența.

Indiferent dacă lentoarea studentului este dată de un diagnostic oficial sau nu, strategiile următoare sunt toate căi posibile prin care îl poți ajuta.

Validează procupările/ îngrijorările studentului

Câteodată, când o persoană demonstrează un gând sau sentiment problematic – cum este ideea că el/ea trebuie să facă o însărcinare perfect înainte de a o preda – noi încercăm să schimbăm sentimentul negându-l. Spunem ceva de genul, „Perfecțiunea nu e importantă. Standardele tale sunt prea înalte!” Ceea ce noi credem că facem este că îl ajutăm să treacă peste aceste sentimente, dar negându-i de tot realitatea, noi putem să facem acea persoană să se agațe și mai tare de ea.

În loc de asta, dacă începem prin a-i valida sentimentele, o putem ajuta pe acea persoană să-și stăpânească comportamentul care decurge din aceste sentimente. În Puterea validării (The Power of Validation), Karyn Hall și Melissa Cook definesc validarea ca “recunoașterea și acceptarea că sentimentele și gândurile copilului tău sunt adevărate și reale pentru el, indiferent de logică sau de orice are sens pentru oricine altcineva..” Validarea nu este același lucru cu a fi de acord cu sentimentele persoanei sau cu susținerea alegerilor care decurg din ele; este doar să o lăsăm să știe că sentimentele îi sunt recunoscute. În loc să încercăm să desființăm dorința persoanei / copilului pentru o muncă perfectă, recunoașteți-o spunând ceva de genul “Este important pentru tine să faci o muncă de calitate..” O dată ce i-ați comunicat studentului că îi înțelegeți sentimentele, puteți trece mai departe ajutându-l să rezolve problemele pe care aceste sentimente le creează pentru el.

Demonstrează-i propriul tău proces

Studenților care se împotmolesc frecvent în munca pentru școală le-ar putea lipsi abilitățile de rezolvare de probleme de care au nevoie pentru a se debloca. Așa că, ori de câte ori puteți, demonstrați propriile strategii de învățare, cu profesorul care gândește cu voce tare și apoi îi pune și pe alți studenți să facă la fel. Gândirea cu voce tare îi poate ajuta de asemenea pe studenți să scape de acel gen de perfecționism care încetinește însărcinările creative: Mulți studenți cred că studenții buni încep însărcinările de la început, fac întâi fiecare parte pe rând perfect și apoi termină totul perfect la sfârșit. Dar în realitate, munca creativă este mult mai puțin lineară, așa că lăsați-i să vă vadă creionând o idee, legând niște lucruri, modificând schița, sărind peste lucrurile care vă blochează și trecând la altceva până ajungeți la punctul în care este destul de bună. Și ultima parte este cea mai importantă – partea unde vă opriți din încercarea de a o face perfectă și declarați că este destul de bună.

Vorbiți cu ei în timpul când lucrează

Michael Dunlea, profesor de gimnaziu a descoperit că în multe cazuri studenții rămân blocați la un anumit aspect al însărcinării, așa că dacă ei își pot da seama ce-i nedumerește, asta îi poate ajuta să continue. Câteodată este doar pentru că nu înțeleg un anume cuvânt din instrucțiuni, sau nu pot răspunde la prima parte a întrebării și asta îi reține din a continua cu restul. Dacă un copil este timid sau nu știe ce nu știe / înțelege, ar putea să nu poată să ceară ajutorul de care are nevoie; simte doar că nu pricepe.

Cu proprii mei copii, atunci când vin la mine ca să-i ajut cu temele de acasă, primul lucru pe care îl cer de la ei este să-mi citească cu voce tare instrucțiunile. Ei urăsc asta, apropo, pentru că ei vor doar să le spun eu ce au de făcut. Dar în mai mult de jumătate din cazuri, când ei recitesc instrucțiunile, descoperă niște detalii pe care le-au trecut cu vederea când au citit prima dată. Atunci spun, „Ah, nu mai e nevoie”, și pleacă.

Stabilește un interval de timp

Pentru unii oameni, doar simpla stabilire a unui timp limită pentru o însărcinare este suficient pentru a-i face să se miște mai repede, așa că merită să încerci asta cu studenții lenți. Totuși, utilizează asta cu atenție: Pentru unii studenți, ar putea provoca încă și mai multă anxietate și să-i facă să cedeze complet. Așa că prezintă asta ca pe o strategie pe care vrei să o încerci și vezi dacă studenții se gândesc că asta ar merge. Dacă da, și tu vrei să structurezi mai bine această abordare, aruncă o privire la Pomodoro Technique**, o metodă care te pune să lucrezi 25 de minute, apoi îți dă o mică răsplată înainte de a începe un alt fragment de 25 de minute.

** http://pomodorotechnique.com/

Spargeți însărcinările mai mari în bucăți mai mici

Mulți dintre adulții pe care îi cunosc, incluzându-mă și pe mine, au probleme să înceapă lucrul la sarcini/ teme mari. Și în funcție de persoană, unele însărcinări par mai mari decât altele. Arată-i studentului cum să ia o însărcinare și să o desfacă în bucăți mai mici și mai ușor de stăpânit. Apoi pune aceste bucăți pe un gen de listă de verificare, în așa fel încât studentul să poată marca cu un semn părțile pe care le-a executat. Tu vei crea lista prima dată pentru student, apoi o vei face împreună cu el a doua oară, dar până la urmă lasă-i responsabilitatea în așa fel încât el să-și poată crea propriile liste.

Oferă-i o listă cu „Pot să fac” și „Trebuie să fac”

Profesoara Lauren Brught deseori oferă elevilor de gimnaziu liste cu sarcini de completat. Una din sarcini este ceva ce „trebuie să facă în primul rând”, orice ar fi. Apoi ea le dă o listă cu până la trei opțiuni de sarcini pe care „pot să le facă“ după ce au terminat-o pe cea obligatorie, din care pot să aleagă una sau mai multe. Având aceste activități opționale așteptând la sfârșit (câteodată mai atractive pentru ei, n.n.) este deseori un bun stimulent pentru studenți să se apuce de sarcina pe care „trebuie să o facă”.

Furnizează un timp estimat pentru fiecare activitate

Când profesoara de liceu de engleză Ruth Arseneault a remarcat că unora din studenții ei le ia mult mai mult timp decât celorlalți ca să completeze însărcinări scrise, a decis să adauge timpi estimați (în paranteză) după fiecare sarcină. Ea a descoperit că acest truc simplu i-a ajutat pe studenții înceți să-și planifice mai bine munca și să-și raționeze timpul pe care îl petrec cu fiecare însărcinare. Acest principiu poate fi extins la aproape orice sarcină în clasă: indiferent că este o activitate scrisă, un experiment în laborator, curățenia după un proiect sau rezolvarea unui set de probleme de matematică, lăsând studenții să știe cât timp ar trebui să dureze fiecare îi poate ajuta să-și seteze singuri un ritm rezonabil.

Strategia WIRMI – “Ceea ce vreau să spun este…”

Am învățat această strategie (What i really mean is..) când am fost studentă la colegiu, din cartea Strategii de rezolvare a problemelor de scriere (Problem-Solving Strategies for Writing) de Linda Flower. Le utilizezi când ești blocat la o sarcină de scriere. Dacă ajungi la un punct în care nu-ți mai dai seama cum să spui ceva, scrie doar “Ceea ce vreau să spun este…” și continuă în orice fel de limbaj ai utiliza pentru a descrie ideea unui prieten.

Stabilește un obiectiv minim pentru Evaluarea Formativă

Deși profesorul de jurnalism de liceu Gerard Dawson își lasă deseori studenții să-și ia lucrările acasă pentru a le termina, îi pune pe studenții lenți să completeze o porțiune specifică a însărcinării și să i-o arate lui, înainte de a lua restul acasă. Aceasta îi permite să evalueze rapid dacă studentul este pe calea cea bună înainte de a continua să lucreze singur acasă.

Amestecă însărcinările de nivel scăzut cu cele de nivel înalt

Pentru a-i ajuta pe studenții perfecționiști să învețe cum să-și încordeze mușchii de tip „e destul de bine”, profesoara de liceu Jori Krulder amestecă deliberat însărcinările de înaltă tensiune cu cele de joasă tensiune. Ea alternează între acel gen de activități care cer o mare atenție la detalii, cum sunt piesele cizelate, cu însărcinări mai rapide care cer o abordare mai puțin rigidă, cum este scrisul liber, unde studenții doar trebuie să-și expună ideile cât mai repede posibil.

Marchează elementele problematice pentru mai târziu

Antrenorul educativ Gretchen Schultek Bridgers își consiliază studenții care se blochează la un element, în special la un test, să îl marcheze cu un mic post-it, o subliniere sau o steluță, ca un semn de amintire ca să se întoarcă la el mai târziu. Acest fel de strategie va fi util pentru oricine, nu doar pentru studenții lenți.

Orice ai face…

Cred că este important să fii sigur/ă că realizezi aceste strategii împreună cu studentul, nu pentru el: Vorbește cu el despre acest proces ca despre un efort de echipă. Prezintă-i câteva din aceste soluții și întreabă-l pe care vrea să o încerce prima. Apoi discută după, împreună cu el, ca să vedeți cum a funcționat aplicarea. Dându-i studentului dreptul de a stăpâni problema și soluția ei, îi construiești auto-eficiența. Asta nu este ceva ce tu îl faci pe student să facă; tu doar îl ajuți să înțeleagă.

Ce funcționează pentru tine?

Tu ai o abordare eficientă prin care îi ajuți pe elevii tăi mai lenți?

Te rugăm să o împărtășești în comentarii, pentru ca să putem învăța cu toții, împreună.

Sursa: http://www.cultofpedagogy.com/slow-working-students/